Popular Bible Verses from Evrei 11

Share

„Credința noastră e vădită O-ncredințare neclintită, O-ncredere nespus de mare, În toate lucrurile care, Acuma, nu pot fi zărite, Fiind numai nădăjduite. Doar prin credință, cum se știe, Primit-au bună mărturie Cei din vechime, ne-ncetat, Pentru că-n ea, ei au umblat.

Fără credință, niciodat’, Nimeni, plăcut, Lui, n-o să-I fie. Cine se-apropie, să știe, Că trebuie-a crede mereu, Că El este, că Dumnezeu Îl răsplătește pe cel care Îl caută, fără-ncetare.

Iată, doar prin credință, noi Ajungem a pricepe-apoi, Că lumea, că acest pământ, Prin al lui Dumnezeu Cuvânt, S-au pomenit a fi făcute. Din lucrurile nevăzute, Putem acuma, de a crede, Că s-a făcut tot ce se vede.

Tot prin credință, a plecat Avram, când Domnul l-a chemat, În locul pe care-l avea, În stăpânire, să îl ia. El n-a avut, deci, nici o știre, De viitoarea moștenire, Dar L-a crezut, cu-adevărat, Pe Dumnezeu, și a plecat, Așa precum i s-a cerut, Făr’ ca nimic să fi știut. În felu-acesta, a venit În locul cari, făgăduit, I-a fost, și-apoi, s-a așezat, În corturi. Ca și el a stat Isac și Iacov cari, astfel, Erau moștenitori cu el, Întru acea făgăduință Ce se făcuse prin credință.

Cu Noe s-a-ntâmplat la fel: Tot prin credință-atunci când el, De Dumnezeu fost-a-nștiințat Despre ce-avea a fi urmat – Adică despre lucrul care Era, încă, în depărtare, Lucruri care nu se vedeau Pentru că-n viitor erau – De-o teamă sfântă însoțit, El, un chivot, a construit, Prin care, casa, și-a scăpat. Prin crezul ce l-a arătat, Pământul fost-a osândit, În timp ce el a moștenit Neprihănirea minunată, Cari prin credință este dată.

Tot prin credință, e luat Enoh, din lume și mutat, Să nu mai vadă moartea – el, Mutat, de Dumnezeu, astfel, De nimeni n-a mai fost găsit. Mai înainte, a primit O mărturie, că, plăcut, Lui Dumnezeu, el s-a făcut, Și-abia apoi, a fost mutat.

De-asemeni, numai prin credință, Abel a dobândit putință, Jertfă mai bună, să Îi dea, Lui Dumnezeu, decât avea Cain să-I aducă. Astfel, el, Pentru că a făcut astfel, O mărturie a primit, Precum că e neprihănit, Căci Dumnezeu a acceptat Darul pe care el l-a dat. Măcar că, mort, el se găsește, Prin ea, și astăzi, ne vorbește.

Tot prin credința arătată, Sara – cu vârstă-naintată – Putere-ajuns-a să primească, Să poată ca să zămislească, Crezând, astfel, că, negreșit, Cel care a făgăduit E credincios, neîncetat.

Avram este acela cari, Cetatea cu temelii tari, A așteptat-o, ca să vie, A cărei meșter – cum se știe – E Dumnezeu dar, fraților – El meșter e și ziditor.

Tot prin credința lui cea tare, Moise – când se făcuse mare – Numit să fie, nu a vrut, Drept fiu pe care l-a avut Fata-mpăratului – cea care Pe Faraon, tată, îl are – Ci, mai degrabă, a dorit Ca și el să fi suferit, Cu tot poporul Domnului, Decât de-ale păcatului Plăceri de-o clipă, să fi vrut, Parte, atunci, de-a fi avut. Ocara lui Iisus Hristos, O socotea, neîndoios, O mult mai mare bogăție, Decât ar fi putut să fie Averile Egiptului; Țintă privit-au ochii lui, Către acea răsplată mare Care, din ceruri, va apare. Din al Egiptului ținut, Fără ca să se fi temut De împărat, el a ieșit, Tot prin credință, negreșit; De neclintit, s-a arătat A fi, în ea, neîncetat, De parcă el L-ar fi văzut, Pe Cel ce este nevăzut.

Avram, tot prin credința lui, Jertfă-i aduse Domnului, Chiar pe Isaac, când Cel de Sus, La o-ncercare, l-a supus. El a primit, cu bucurie, Făgăduința c-o să fie Tată și-apoi, a trebuit – Pe singurul său fiu, primit – Drept jertfă, Domnului, să-l dea!

Tot prin credință, a trăit Curva Rahav și n-a murit În clipa-n care, nimiciți, Fuseseră cei răzvrătiți, Căci găzduise – prin credință – Iscoade, cu bunăvoință.

Prin marea Roșie, poporul Putut-a trece, cu piciorul, Tot prin credință, și-a umblat, Prin ea, la fel ca pe uscat; Iar Egiptenii cari veneau Din spate și îi urmăreau Cu furie, dezlănțuiți, De ape fost-au înghițiți.

Tot prin credință, a căzut Și zidul pe cari l-a avut Cetatea Ierihonului, Pe când poporul Domnului, O săptămână încheiată, L-a ocolit. De-asemeni, iată

Tot prin credință, a păzit El, Paștele, și-a folosit Stropirea sângelui; astfel, Nimicitorul – pe acel Care era întâi născut – Să îl lovească, n-a putut.

Tot prin credință, a vorbit Iosif, când s-a apropiat Sfârșitul său, și-a arătat Că, din Egipt, Israel, iară, Urmează a fi scos afară. Pentru-acea vreme viitoare, A dat porunca privitoare La ale sale oase-aflate, La Egipteni, înmormântate.

Tot prin credință, Iacov cere Să-i fie-aduși pruncii pe care, Al său fecior – Iosif – îi are. ‘Nainte de a fi murit, Nepoți-aceștia au venit, Iar el i-a binecuvântat Și la sfârșit, „s-a închinat, Pe-al său toiag, stând sprijinit”.

Tot prin credința arătată, Isac a dăruit odată, Lui Iacov, și-apoi lui Esau – Care feciori ai săi erau – Câte o binecuvântare Cari, lucrurile viitoare, Le avusese în vedere.