Mai dinainte, Dumnezeu,
Pe El, L-a rânduit, mereu,
Să fie – pentru-ntreaga fire –
O jertfă pentru ispășire,
Doar prin credința arătată
În al Lui sânge, căci vrea – iată –
Să Își arate-n acest fel,
Neprihănirea Sa, în El;
Că nu a mai luat aminte
La tot ce-a fost, mai înainte,
Ci, cu vederea, a trecut
Păcatele ce s-au făcut,
În vremurile-acelea-n care,
A dovedit, multă răbdare.
Acum, în astă vreme – iată –
Neprihănirea, Și-o arată,
Astfel încât, neprihănit,
Are să fie socotit
Oricine – după cum am spus –
Dacă va crede, în Iisus.