1
Romani 5:8
Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2022
Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când noi încă eram păcătoși, Hristos a murit pentru noi.
Compare
Explore Romani 5:8
2
Romani 5:5
Iar nădejdea aceasta nu dezamăgește, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne‑a fost dat.
Explore Romani 5:5
3
Romani 5:3-4
Ba mai mult, ne lăudăm și în necazuri, căci știm că necazul aduce răbdare, răbdarea formează un caracter încercat, iar acesta aduce nădejde.
Explore Romani 5:3-4
4
Romani 5:1-2
Deci, fiindcă am fost îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos. Prin El, prin credință, am căpătat intrarea în acest har în care ne aflăm și ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.
Explore Romani 5:1-2
5
Romani 5:6
Pe când eram noi încă slabi, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiți.
Explore Romani 5:6
6
Romani 5:9
Deci cu atât mai mult acum, când am fost îndreptățiți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu.
Explore Romani 5:9
7
Romani 5:19
Căci după cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot astfel, prin ascultarea Unuia singur, cei mulți vor fi făcuți drepți.
Explore Romani 5:19
8
Romani 5:11
Și nu doar atât, dar ne și lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am primit acum împăcarea.
Explore Romani 5:11
Home
Bible
Plans
Videos