13
Saul încalcă Legea și este lepădat
1Saul era în vârstă de treizeci de ani când a ajuns rege și a domnit doi ani#13:1 Perioada în care regele Saul s-a bucurat de acceptarea lui Dumnezeu. Acești doi ani au luat sfârșit odată cu ungerea lui David ca rege. Compară cu F.A. 13:21. peste Israel. 2Saul și-a ales trei mii de bărbați din Israel: două mii erau cu el în Micmaș și pe muntele Betelului, iar o mie erau cu Ionatan în Ghiva lui Beniamin. Pe ceilalți din popor i-a trimis înapoi, pe fiecare la casa lui. 3Ionatan a învins garnizoana filistenilor care se afla la Gheva, iar filistenii au aflat lucrul acesta. Atunci, Saul a cerut să se sufle din trâmbiță#13:3 Ebr.: șofar, un instrument de suflat făcut din corn de berbec (ebr.: yyobel), care nu avea o funcție muzicală, ci era folosit pentru a transmite anumite semnale în închinare, în adunările publice sau în război. în toată țara, zicând: „Să audă evreii!“. 4Și s-a auzit în tot Israelul că Saul a învins garnizoana filistenilor și că Israel a ajuns de nesuferit pentru filisteni. Poporul a fost chemat să i se alăture lui Saul la Ghilgal.
5Filistenii s-au mobilizat ca să lupte împotriva lui Israel. Erau treizeci de mii de care și șase mii de călăreți, un popor atât de numeros cât nisipul de pe malul mării. Au venit și și-au așezat tabăra la Micmaș, la est de Bet-Aven. 6Când bărbații lui Israel au văzut că se află în necaz (căci poporul lor era în impas), s-au ascuns în peșteri, în tufișuri, printre stânci, în cripte și în fântâni.#13:6 Sau: rezervoare, în care se aduna apa în sezonul ploios. 7Unii dintre evrei chiar au trecut Iordanul înspre regiunile Gad și Ghilad.
Saul se afla încă la Ghilgal și tot poporul de lângă el tremura. 8El a așteptat șapte zile, timpul hotărât de către Samuel. Dar pentru că Samuel nu venea la Ghilgal, poporul se împrăștia de lângă Saul. 9Atunci Saul a zis: „Aduceți la mine arderea-de-tot și jertfele de pace“. Și a jertfit arderea-de-tot. 10Tocmai în momentul în care termina de adus arderea-de-tot, a sosit și Samuel. Saul i-a ieșit în întâmpinare ca să-l salute.
11Samuel a zis:
‒ Ce-ai făcut?
Saul a răspuns:
‒ Când am văzut că poporul se împrăștie de lângă mine, că tu nu vii la timpul hotărât și că filistenii sunt adunați la Micmaș, 12mi-am zis: „Filistenii vor înainta împotriva mea la Ghilgal, iar eu încă nu am căutat fața Domnului“. De aceea am îndrăznit să jertfesc eu arderea-de-tot.
13Samuel i-a zis lui Saul:
‒ Ai lucrat ca un nebun și nu ai păzit porunca pe care ți-o dăduse Domnul, Dumnezeul tău. Dacă ai fi ascultat, Domnul ți-ar fi consolidat pentru totdeauna domnia peste Israel. 14Acum însă domnia ta nu va mai dăinui. Domnul Și-a găsit un om după inima Lui și l-a desemnat să fie conducătorul poporului Său. Și aceasta fiindcă nu ai păzit ce-ți poruncise Domnul.
15Samuel s-a ridicat și s-a dus din Ghilgal la Ghiva lui Beniamin. Saul a numărat oamenii care erau cu el și au ieșit în jur de șase sute de bărbați.
Lipsa armelor în Israel
16Saul și Ionatan, fiul său, și poporul care era cu ei au rămas la Gheva, în Beniamin, în timp ce filistenii și-au așezat tabăra la Micmaș. 17Din tabăra filistenilor au ieșit trei cete de năvălitori ca să distrugă. O ceată a luat-o pe drumul spre Ofra, în regiunea Șual, 18o alta a luat-o pe drumul spre Bet-Horon, iar ultima – pe drumul spre granița cu vedere spre Valea Țeboim, înspre deșert.
19În toată țara lui Israel nu se găsea niciun fierar deoarece filistenii ziseseră: „Să nu cumva să-și facă evreii săbii sau sulițe!“. 20Prin urmare, tot Israelul se ducea la filisteni ca să-și ascută fierul pentru plug, sapa, toporul și secera. 21Prețul era de un pim#13:21 23 dintr-un șechel; aproximativ 8 gr. pentru ascuțirea fierului de plug și a sapei și de o treime dintr-un șechel#13:21 Aproximativ 4 gr. pentru ascuțirea furcii, a toporului și a vârfului care se fixa pe țepușa pentru mânat boii. 22De aceea în ziua luptei, niciunul dintre oamenii care erau cu Saul și cu Ionatan nu avea o sabie sau o suliță în mână. Numai Saul și fiul său Ionatan aveau.
Fapta de vitejie a lui Ionatan
23O unitate filisteană a înaintat și s-a așezat în trecătoare, la Micmaș.