YouVersion Logo
Search Icon

Isaia 2

2
1Aceasta este ceea ce a văzut Isaia, fiul lui Amoț, cu privire la Iuda și la Ierusalim:
Muntele Casei Domnului
(Mica 4:1-3)
2În zilele de pe urmă,
muntele Casei Domnului
va fi întemeiat drept cel mai înalt dintre munți,
va fi înălțat deasupra dealurilor
și toate națiunile vor curge spre el.
3Multe popoare vor veni și vor zice:
„Să mergem și să ne suim la muntele Domnului,
la Casa Dumnezeului lui Iacov!
El să ne învețe căile Sale,
și noi să umblăm pe cărările Sale!“.
Căci din Sion va ieși Legea,
iar Cuvântul Domnului – din Ierusalim.
4El va judeca între națiuni
și va hotărî pentru multe popoare.
Ele își vor face din săbii pluguri
și din sulițe – cosoare.
Nicio națiune nu va mai ridica sabia împotriva altei națiuni
și nu se vor mai pregăti pentru război.
5Veniți, voi cei din Casa lui Iacov,
veniți să umblăm în lumina Domnului!
Ziua Domnului
6Într-adevăr, Ți-ai părăsit poporul,
pe Casa lui Iacov!
Ei sunt plini de obiceiurile popoarelor din Est;
se ocupă cu prezicerea precum filistenii
și dau mâna cu fiii străinilor.
7Țara le este plină de argint și aur;
bogățiile lor nu se mai termină.
Țara le este plină de cai
și carele lor sunt fără număr.
8Țara le este plină de idoli;
ei se pleacă înaintea lucrării mâinilor lor,
înaintea lucrurilor făcute de degetele lor.
9Omul va fi umilit,
fiecare se va smeri –
nu-i ierta!
10Intră în stâncă
și ascunde-te în țărână,
de groaza Domnului
și din cauza splendorii maiestății Lui!
11Ochiul celui arogant va fi smerit
și mândria oamenilor va fi răsturnată.
Doar Domnul va fi înălțat în ziua aceea!
12Căci este o zi a Domnului Oștirilor
împotriva a tot ce este mândru și semeț,
împotriva a tot ce este înălțat – aceștia vor fi umiliți;
13împotriva tuturor cedrilor Libanului, semeți și înălțați,
și împotriva tuturor stejarilor din Bașan;
14împotriva tuturor munților înalți
și împotriva tuturor dealurilor semețe;
15împotriva oricărui turn înalt
și împotriva oricărui zid întărit;
16împotriva tuturor corăbiilor de Tarșiș
și împotriva tuturor corăbiilor încărcate cu lucruri frumoase.
17Aroganța oamenilor va fi smerită
și mândria fiecăruia va fi răsturnată.
Doar Domnul va fi înălțat în ziua aceea;
18idolii vor fi nimiciți în întregime!
19Oamenii vor intra în peșterile stâncilor
și în gropile pământului,
de groaza Domnului
și din cauza splendorii maiestății Lui,
atunci când El Se va ridica să îngrozească pământul!
20În ziua aceea, oamenii își vor arunca
la cârtițe și la lilieci
idolii de argint și idolii de aur,
pe care și-i făcuseră ca să li se închine,
21și vor intra în cavernele stâncilor
și în crăpăturile piscurilor,
de groaza Domnului
și din cauza splendorii maiestății Lui,
atunci când El Se va ridica să îngrozească pământul!
22Încetați să vă mai încredeți în om,
în ale cărui nări este doar suflare!
Căci pentru ce să fie luat el în seamă?

Currently Selected:

Isaia 2: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in