41
Domnul, ajutorul lui Israel
1„Ascultați-Mă în tăcere, insule,
iar popoarele să-și înnoiască puterea!
Să se apropie și să vorbească!
Să ne înfățișăm împreună la judecată!
2Cine l-a stârnit pe acela din est,
chemându-l cu dreptate la picioarele Sale?
El îi dă în stăpânire națiunile
și îi supune regi.
Cu sabia îi transformă în praf,
iar cu arcul îi face ca pleava luată de vânt.
3Îi urmărește, mergând în siguranță
pe un drum pe unde picioarele lui n-au mai călcat.
4Cine a făcut și a împlinit aceasta?
Cine a chemat generațiile de la început?
Eu, Domnul, am fost cu cei dintâi
și tot Eu voi fi și cu cei de pe urmă“.
5Insulele văd aceasta și se tem;
marginile pământului se cutremură;
ei se apropie și sosesc.
6Oamenii se ajută între ei,
zicându-și: „Fii tare!“.
7Meșterul îl încurajează pe rafinor,
iar cel ce netezește cu ciocanul, pe cel ce lovește nicovala.
El zice despre îmbinare: „Este bună!“,
după care fixează idolul în cuie ca să nu se clatine.
8„Dar tu, Israel, slujitorul Meu,
tu, Iacov, pe care te-am ales,
tu, descendent al lui Avraam, prietenul Meu,
9tu, pe care te-am adus de la marginile pământului
și te-am chemat din colțurile sale cele mai îndepărtate,
zicându-ți: «Tu ești slujitorul Meu!»,
pe tine te-am ales și nu te-am respins!
10 Deci nu te teme, căci Eu sunt cu tine!
Nu te înspăimânta, căci Eu sunt Dumnezeul tău!
Eu te voi întări, te voi ajuta
și te voi sprijini cu credincioșia dreptei Mele.
11Iată, umiliți și făcuți de rușine
vor fi toți cei furioși pe tine.
Ca un nimic vor ajunge și vor pieri
toți cei ce ți se opun.
12Te vei uita după ei, după dușmanii tăi,
dar nu-i vei mai găsi,
fiindcă nimiciți de tot vor ajunge
cei ce se luptă cu tine.
13Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău,
Care te apuc de mâna dreaptă
și-ți zic: «Nu te teme,
Eu te voi ajuta!
14Nu te teme, vierme al lui Iacov,
rămășiță firavă a lui Israel!
Eu Însumi te voi ajuta!»“, zice Domnul,
„Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel.
15Iată, te voi face o sanie de treierat ascuțită,
nouă și cu două rânduri de dinți!
Vei treiera munții și-i vei zdrobi,
iar dealurile le vei face ca pleava.
16Le vei vântura și le va lua vântul,
iar vijelia le va împrăștia.
Dar tu te vei bucura în Domnul,
te vei lăuda cu Sfântul lui Israel.
17Săracii și nevoiașii caută apă dar nu găsesc,
iar limba li se usucă de sete.
Însă Eu, Domnul, le voi răspunde!
Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi!
18Pe înălțimile uscate voi face să curgă râuri,
iar în mijlocul văilor voi face să curgă izvoare.
Voi transforma deșertul într-un iaz,
și pământul uscat – în izvoare.
19În deșert voi planta cedri,
salcâmi, mirt și măslini;
în pustiu voi planta laolaltă
chiparoși, ulmi și pini,
20pentru ca toți să vadă și să cunoască,
să priceapă și să înțeleagă
că mâna Domnului a făcut aceste lucruri,
Sfântul lui Israel le-a realizat!“
21„Aduceți înainte cazul vostru!“, zice Domnul.
„Aduceți aproape dovezile voastre!“, zice Împăratul lui Iacov.
22„Să-și aducă aproape idolii și să ne spună
lucrurile care se vor întâmpla!
Cât despre lucrurile dinainte, spuneți ce sunt,
ca să cugetăm la ele în inima noastră
și să le cunoaștem împlinirea!
Sau faceți-ne să auzim lucrurile care vor veni!
23Spuneți-ne lucrurile care vor veni la urmă
și vom ști că sunteți dumnezei!
Faceți ceva, bine sau rău,
ca să rămânem uimiți și să privim cu toții!
24Dar iată că voi sunteți mai puțin decât nimic,
iar lucrarea voastră este fără nicio valoare;
o urâciune este cel ce vă alege.
25Am stârnit pe cineva din nord și el a venit;
de la răsăritul soarelui el cheamă Numele Meu.
El îi va călca pe domnitori cum calci tu noroiul
și cum calcă olarul lutul în picioare.
26Cine a vestit aceasta de la început, ca s-o putem cunoaște,
sau mai dinainte, ca să putem spune: «A avut dreptate!»?
Nimeni n-a vestit-o,
nimeni n-a proclamat-o,
nimeni n-a auzit vreun cuvânt de la voi.
27 Eu am vestit-o mai întâi Sionului: «Iată-i, iată-i!»
și am trimis un aducător de vești bune Ierusalimului.
28Mă uit și nu este nimeni;
nu este printre ei niciunul care să sfătuiască,
niciunul care să răspundă atunci când îl întreb.
29Iată că toți sunt falși;
lucrările lor sunt un nimic,
iar chipurile lor sunt vânt și deșertăciune.