YouVersion Logo
Search Icon

2 Petru 3

3
1Dragii mei, aceasta este a doua epistolă pe care v-o scriu. În amândouă am avut intenția ca prin amintirea acestor lucruri, să vă provoc să gândiți corect. 2Și mai doresc să vă amintiți de lucrurile prevestite de profeți și de porunca Stăpânului și Salvatorului nostru care v-a fost transmisă prin apostoli. 3În primul rând trebuie să știți că în ultimele „zile” (ale existenței pământului), își vor face apariția oameni sfidători care vor trăi conduși de dorințele lor păcătoase. 4Aceștia vor zice: „Când oare se va mai respecta promisiunea revenirii Lui? Pentru că de când au murit strămoșii noștri, toate lucrurile continuă să fie la fel ca la începutul creației!” 5Dar ei ignoră intenționat faptul că apariția cerului a fost determinată prin Cuvântul lui Dumnezeu cu mult timp în urmă și că Pământul a fost modelat de El cu ajutorul apei. 6Aceștia nu vor să știe nici despre potop, a cărui apă a distrus lumea veche. 7Și, de fapt, prin același Cuvânt sunt păstrate cerul și pământul care există acum pentru focul din ziua în care va fi Judecata, când oamenii păcătoși vor fi distruși. 8Dragii mei, să nu uitați faptul că pentru Stăpân, o zi este considerată (ca) o mie de ani; și o mie de ani sunt evaluați ca și cum ar fi doar o singură zi. 9Stăpânul nu Își respectă promisiunea cu întârziere – cum pretind unii; ci are răbdare cu voi și dorește ca nimeni să nu moară. El vrea ca toți oamenii să se pocăiască. 10Ziua Stăpânului va veni (prin surprindere) ca un hoț. Atunci Cosmosul va dispărea cu un mare zgomot, părțile din care este el format se vor topi, iar pământul va arde împreună cu tot ce există pe el. 11Având în vedere faptul că toate aceste lucruri (materiale) vor fi astfel distruse, gândiți-vă că voi ar trebui să fiți niște oameni care își trăiesc viața sfântă în reverență față de Dumnezeu. 12Astfel, voi trebuie să așteptați cu răbdare și să grăbiți venirea zilei lui Dumnezeu. În acea zi, cerul va fi distrus prin foc; și căldura lui îi va topi elementele din care este format. 13Dar noi așteptăm ca Dumnezeu să facă ce a promis: un cer nou și un pământ nou, în care va locui dreptatea. 14Dragii mei, având în vedere aceste lucruri, faceți tot ce depinde de voi pentru ca Dumnezeu să vă găsească în pace, fără vină și curați. 15Să interpretați răbdarea Stăpânului nostru ca pe o favoare în vederea salvării. Despre acest lucru a scris și dragul nostru frate numit Pavel, conform înțelepciunii oferite lui. 16El și-a prezentat această învățătură în acele epistole unde vorbește (și) despre lucruri a căror înțelegere este mai dificilă. Oamenii ignoranți și instabili le interpretează greșit, așa cum procedează și cu celelalte Scripturi; iar acest fapt îi conduce la propria lor distrugere. 17Dragii mei, pentru că voi deja ați fost informați despre aceste lucruri, feriți-vă de influența acestor oameni rătăciți, ca să evitați pierderea stabilității voastre. 18Vă doresc să creșteți în harul și în cunoașterea Stăpânului și Salvatorului nostru Isus Cristos. Lui să Îi fie oferită gloria acum și pentru eternitate!

Currently Selected:

2 Petru 3: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in