YouVersion Logo
Search Icon

Isaia 42

42
1Priviți-L pe Sclavul Meu pe care Îl susțin. El este Cel pe care L-am ales și de care Îmi place! Voi pune Spiritul Meu peste El; și va proclama popoarelor dreptatea. 2Nu va striga, nu Își va ridica tonul vocii și nu îl va face să se audă pe drum. 3Nu va rupe trestia strivită și nu va stinge fitilul care încă mai fumegă; ci va promova dreptatea în mod consecvent. 4El nu va înceta și nici nu se va descuraja până nu va instaura dreptatea pe pământ. Și insulele vor avea speranță – în baza (existenței) legii Lui!» 5Vorbește Dumnezeul care se numește Iahve – Cel care a creat cerul și care l-a întins. El este Acela care a făcut pământul împreună cu resursele lui. Tot El oferă suflare oamenilor de pe el și suflet celor care umblă pe suprafața lui. Acest Dumnezeu spune: 6«Eu, Iahve, Te-am chemat prin dreptate. Te voi ține bine de mână. Te voi păzi și Te voi face un legământ pentru popor și o lumină pentru celelalte națiuni – 7ca să deschizi ochii orbilor, să eliberezi pe prizonieri din captivitate și să scoți din închisoare pe cei care stau în întuneric. 8Eu sunt Iahve; acesta este numele Meu! Nu voi oferi gloria Mea altuia și nu voi accepta ca lauda pe care o merit numai Eu, să fie dată idolilor! 9Verificați și vedeți că lucrurile prezise s-au întâmplat; și acum anunț altele noi. Eu vi le prezint înainte ca ele să se întâmple.» 10Cântați lui Iahve un cântec nou! Cântați-I lăudându-L de la marginile pământului – voi, cei care parcurgeți marea – împreună cu tot ce este în ea, teritoriile de lângă mare și locuitorii lor! 11Să se audă atât vocea deșertului și a orașelor din zona lui, cât și aceea a localităților populate de chedariți! Să strige de bucurie locuitorii din Sela! Să strige de pe vârfurile munților! 12Să-L glorifice pe Iahve și să Îl laude în teritoriile de lângă mare! 13Iahve se deplasează ca un luptător remarcabil. El se comportă ca un om antrenat pentru război, provocându-Și pasiunea pentru conflicte armate – strigând, producând un sunet de luptă și triumfând în fața dușmanilor lui. 14«Am tăcut pentru mult timp. Am păstrat tăcerea și am rămas retras; dar acum, ca o femeie care naște, voi geme, voi gâfâi și voi produce sunete de mare intensitate. 15Voi devasta munții și dealurile. Le voi usca toată vegetația! Voi transforma râurile în suprafețe uscate și voi seca iazurile! 16Îi voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei și îi voi conduce pe poteci pe care ei nu le știu! Voi transforma întunericul din imediata apropiere a lor în lumină; iar denivelările vor fi transformate în teren neted! Acestea sunt lucrurile pe care le voi face; nu le voi lăsa neconfirmate de fapte! 17Dar cei care se încred în idoli, cei care zic imaginilor cioplite: ‘Voi sunteți zeii noștri!’ vor fi alungați și vor ajunge acoperiți de rușine. 18Surzi, ascultați! Orbi, priviți și vedeți! 19Cine este orb dacă nu sclavul Meu; și cine este surd ca mesagerul pe care l-am trimis? Cine este orb ca cel dedicat Mie? Cine este atât de orb ca sclavul lui Iahve? 20Vezi multe lucruri, dar nu le iei în considerare. Tu auzi bine, dar nu asculți așa cum trebuie!» 21În numele dreptății Sale, Iahve a dorit să Își înalțe legea și să o facă să fie glorioasă. 22Dar acest popor este prădat și jefuit. Oamenii lui sunt prinși toți în capcane și ascunși în închisori. Au devenit o pradă pe care nimeni nu vine să o scape. Ei sunt ceva de jefuit, despre care nimeni nu zice: «Dă-l înapoi!» 23Dar cine dintre voi învață din aceste lucruri? Sau cine ia în considerare pe cele care sunt aproape de confirmare? 24Cine a făcut din Iacov o pradă? Cine l-a oferit jefuitorului pe Israel? Oare nu a făcut acest lucru tocmai Iahve, împotriva Căruia am păcătuit? Ei nu au vrut să promoveze și să practice metodele Lui, nici să pună în aplicare legea Lui. 25Din această cauză a turnat peste ei marea flacără a mâniei Lui și a războiului cu toată duritatea lui. I-a înconjurat cu flăcări, dar tot nu au înțeles. I-a ars total; dar tot nu au luat în considerare (mesajul care le fusese transmis astfel).

Currently Selected:

Isaia 42: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in