YouVersion Logo
Search Icon

Isaia 47

47
1Fiică, domnișoara Babilonului, coboară și așază-te în praful pământului! Tu, cea care ești fiică de caldeeni, stai pe pământ fără să ai vreun tron – pentru că nu vei mai fi numită fină și delicată! 2Ia pietrele de moară și macină făină! Ia-ți voalul de pe față! Dezbracă-te de robă. Descoperă-ți picioarele și treci prin râuri! 3Corpul tău dezvelit va fi arătat. Da, părțile lui intime vor fi văzute. Mă voi răzbuna și nu voi proteja pe nimeni!» 4Răscumpărătorul nostru – care se numește Iahve, Dumnezeul Armatelor – este Sfântul lui Israel. 5«Fiică de caldeeni, stai în tăcere și du-te în întuneric – pentru că nu vei mai fi numită stăpâna regatelor! 6Am fost mânios pe poporul Meu și Mi-am profanat moștenirea. I-am făcut să ajungă la discreția ta. Dar tu nu ai avut milă de ei. Chiar și celui bătrân i-ai pus un jug foarte greu. 7Ziceai: ‘Voi fi stăpână pentru totdeauna!’ Astfel, tu ai ignorat aceste lucruri și nu te-ai gândit la viitorul lor. 8Dar acum ascultă, tu care ești iubitoare de plăceri și care locuiești într-un climat de pace, gândindu-te: ‘Eu sunt; și nu este alta în afară de mine! Nu voi fi văduvă și nu voi ști cum este să îți pierzi copiii!’ 9Amândouă aceste lucruri vor veni împotriva ta în același timp – într-o singură zi. Pierderea copiilor și văduvia vor veni în totalitate împotriva ta – în ciuda multelor tale vrăji și a marii forțe pe care o au descântecele tale. 10Te-ai încrezut în răutatea ta, zicând: ‘Nu mă vede nimeni.’ Înțelepciunea și cunoașterea ta este cea care te conduce greșit atunci când îți zici: ‘Eu sunt și nu există alta în afară de mine!’ 11Dar va veni dezastrul peste tine și nu vei ști să îl faci să dispară. Va cădea peste tine și nu îl vei putea anula. Va veni ruina brusc împotriva ta, fără să știi ceva anticipat despre ea. 12Continuă cu descântecele și cu multele tale vrăjitorii pe care le-ai practicat încă din tinerețe! Poate vei reuși. Poate vei oferi astfel motive de teroare. 13Ai obosit de atâtea sfaturi. Să se ridice și să te salveze cei care studiază cerul – cititorii în stele – cei care la fiecare lună nouă prezic ce urmează să ți se întâmple. 14Privește: ei sunt ca pleava, consumați de foc. Nu se pot salva singuri de efectele focului. Acesta nu este un jeratic la care să te încălzești. Nu este doar foc înaintea căruia să stai! 15Așa sunt pentru tine cei pe care te oboseai să îi întrebi și cu care ai făcut comerț încă din tinerețe. Fiecare rătăcește pe drumurile lui; și nu există nimeni care să te salveze!

Currently Selected:

Isaia 47: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in