Isaia 49
49
1«Teritorii de lângă mare, ascultați-Mă! Popoare care locuiți departe, fiți atente! Iahve M-a chemat înainte să mă nasc. Atunci când eram încă în uterul mamei Mele, El Mi-a pronunțat numele. 2Mi-a făcut gura ca o sabie ascuțită și M-a ascuns la umbra mâinii Sale. M-a făcut o săgeată ascuțită și M-a ascuns în tolba Lui. 3Mi-a spus: ‘Tu ești sclavul Meu numit Israel – cel în care Îmi voi revela grandoarea!’ 4Dar Eu am zis: ‘Am muncit degeaba. Mi-am consumat energia pentru nimic și fără niciun rezultat… Totuși, cauza Mea este cunoscută de Iahve, iar recompensa Mea este la Dumnezeul Meu.’ 5Și acum, Iahve vorbește. El, Cel care M-a conceput din uter ca să fiu Sclavul Său și ca să îl aduc pe Iacov înapoi la El – pentru ca astfel, Israel să se adune la Dumnezeu – pentru că sunt onorat înaintea lui Iahve, iar Dumnezeul Meu a devenit forța Mea. 6El zice: ‘Este prea puțin pentru Tine să fii Sclavul Meu și să ridici doar triburile lui Iacov, să aduci înapoi doar pe supraviețuitorii lui Israel. Eu Te-am pus să fii o lumină (și) pentru (celelalte) popoare – ca să duci salvarea Mea până la marginile pământului!’» 7Iahve, Răscumpărătorul lui Israel și Sfântul lui, vorbește Celui desconsiderat și urât de popor, Sclavului conducătorilor: «Regii vor vedea și se vor ridica (să Te onoreze), iar prinții se vor apleca (recunoscându-Ți autoritatea) – datorită consecvenței caracterului lui Iahve și având în vedere pe Sfântul lui Israel care Te-a ales!»” 8„Iahve spune: «Când va veni timpul, voi acționa cu bunătate, Îți voi răspunde; și în ziua salvării, Te voi ajuta. Te voi păzi și Te voi face un legământ pentru popor – ca să refac țara și să împart moștenirile devastate – 9urmând să le spun captivilor: ‘Ieșiți!’, iar celor din întuneric: ‘Prezentați-vă!’ Ei se vor hrăni pe lângă drumuri și vor găsi pășune pe toate dealurile fără pomi. 10Nu le va fi foame și nici sete. Nu îi va afecta canicula și nici soarele; pentru că Cel care are bunătate față de ei, îi va conduce și îi va ghida să meargă pe lângă izvoare de apă. 11Îmi voi transforma toți munții în poteci și Îmi vor fi construite drumuri largi. 12Priviți-i venind de la mare depărtare: unii dinspre Nord, alții dinspre Est, iar alții dinspre teritoriul numit Siene.» 13Cer, strigă de bucurie! Pământ, bucură-te! Munți, chiuiți de bucurie – pentru că Iahve Și-a consolat poporul și va avea bunătate față de ai Săi care sunt afectați de durere! 14Dar Sionul a zis: «Iahve m-a abandonat; Stăpânul meu a uitat de mine!» 15«Oare poate o femeie să își uite copilul pe care îl alăptează sau să nu aibă milă de cel care provine din uterul ei? Și chiar dacă ea l-ar uita, Eu nu te voi uita! 16Să știi că te-am încrustat în palmele Mele; iar zidurile tale sunt permanent înaintea Mea. 17Fiii tăi se grăbesc să se întoarcă, iar cei care te-au distrus și te-au lăsat în ruină, (acum deja) se îndepărtează de tine. 18Ridică-ți ochii și privește în jur! Toți fiii tăi se adună și vin la tine! Iahve te asigură că așa cum El este viu, la fel de adevărat este faptul că tu îi vei purta pe toți ca pe o podoabă. Te vei împodobi cu ei ca o mireasă – 19pentru că ruinele, locurile tale fără locuitori și țara ta devastată vor fi acum prea strâmte pentru poporul tău; iar cei care te-au devorat, vor fi departe. 20Fiii de care ai fost privată, îți vor spune chiar în auzul tău: ‘Locul este insuficient pentru mine. Fă-mi mai mult loc, ca să (pot să) locuiesc!’ 21Atunci te vei întreba: ‘Cine mi i-a născut pe toți aceștia? Eram fără copii. Am fost sterilă, exilată și alungată. Cine i-a crescut? Eram abandonată și singură. Deci de unde sunt aceștia?’»” 22„Iahve care este Stăpân, vorbește astfel: «Să știi că voi face popoarelor un semn cu mâna și Îmi voi ridica steagul spre ele. Acestea îți vor aduce fiii pe brațe; iar fiicele tale vor fi purtate pe umerii lor. 23Regii lor vor fi părinții tăi adoptivi; iar reginele lor te vor alăpta. Ți se vor închina cu fețele aplecate spre pământ și vor linge praful lui de pe picioarele tale! Atunci vei ști că Eu sunt Iahve; și nu le va fi rușine celor care speră în Mine.» 24Poate fi luată prada de la cel care deține forța sau pot fi eliberați captivii unui tiran? 25Dar Iahve vorbește astfel: «Da, captivii celui care deținea forța, vor fi luați; iar prada tiranului va fi eliberată – pentru că Eu voi lupta cu cei care se luptă cu tine și tot Eu îți voi salva copiii. 26Îi voi face pe exploatatorii tăi să își mănânce propria carne și se vor îmbăta cu sângele lor ca atunci când ar bea vin. Atunci orice creatură va ști că Eu sunt Iahve, Salvatorul și Răscumpărătorul tău – Forța lui Iacov!»”
Currently Selected:
Isaia 49: BVA
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

: