YouVersion Logo
Search Icon

Ieremia 12

12
1„Doamne, Tu ești totdeauna corect când mă cert cu Tine. Îți voi vorbi totuși despre deciziile Tale. De ce accepți ca cei incorecți să prospere? De ce toți cei care comit nedreptăți, beneficiază de situații favorabile lor? 2Tu i-ai plantat; iar ei au făcut acolo rădăcină. Cresc și sunt productivi. Tu ești mereu invocat de buzele lor, dar departe de inimile lor. 3Totuși Tu, Doamne, mă cunoști; mă vezi și îmi analizezi inima când mă raportez la Tine. Prinde-i ca pe niște oi care trebuie înjunghiate! Selectează-i și păstrează-i special pentru ziua măcelului! 4Până când se va jeli țara și se va usca iarba de pe câmpii? Din cauza răutății locuitorilor țării, au dispărut animalele și păsările. Se întâmplă așa pentru că ei zic: «El nu ne va vedea sfârșitul!»” 5„Dacă ai alergat cu cei care aleargă, iar ei te-au obosit, oare cum vei putea să concurezi cu niște cai? Într-o țară liniștită, te consideri protejat; dar ce vei face când se va revărsa Iordanul? 6Chiar și frații tăi – propria ta familie – te trădează. Ei personal strigă cu mare intensitate după tine! Nu te încrede în ei, chiar dacă vorbesc despre tine lăudându-te. 7Mi-am abandonat casa, am plecat din moștenirea Mea; am lăsat-o pe iubita sufletului Meu la discreția dușmanilor ei. 8Moștenirea Mea a ajuns pentru Mine ca un leu în pădure: a strigat împotriva Mea, amenințându-Mă. Din această cauză o urăsc. 9N-a devenit oare moștenirea Mea pentru Mine o pasăre de pradă pestriță, în jurul căreia se adună celelalte păsări răpitoare? «Duceți-vă și strângeți toate animalele sălbatice de pe câmp. Aduceți-le ca să o mănânce!» 10Mulți păstori Mi-au distrus via și Mi-au călcat terenul agricol cu picioarele lor. Mi-au transformat acel teren plăcut într-un deșert lipsit de viață. 11Au făcut din el un teritoriu arid, imposibil de locuit. Și fiind lipsit de viață, el se jelește înaintea Mea. Toată țara a fost devastată, pentru că nimeni nu este interesat de aceste lucruri. 12Cei care distrug totul au ajuns la noi trecând prin toate zonele înalte nelocuite – pentru că sabia lui Iahve mănâncă țara de la un capăt la celălalt – și nimeni nu va avea pace. 13Au semănat grâu, dar au cules spini. Au făcut mari eforturi, dar nu au obținut nimic. Să vă fie rușine de rezultatele pe care le culegeți în urma mâniei violente a lui Iahve!” 14„Iahve vorbește astfel: «Despre toți vecinii Mei care sunt răi și care acționează împotriva moștenirii pe care am dat-o poporului Meu numit Israel, vă spun că îi voi smulge din țara lor; și voi smulge pe urmașii lui Iuda din mijlocul lor! 15Dar după ce îi voi smulge, voi avea din nou milă de ei; și îi voi aduce pe fiecare la moștenirea lui și în țara de unde plecaseră. 16Dacă vor învăța bine comportamentul corect al poporului Meu și vor jura pe numele Meu, zicând (că jură pe) ‘Iahve (care) este viu!’, așa cum au învățat și ei poporul Meu să jure pe Baal, atunci vor fi reabilitați în mijlocul poporului Meu! 17Dar, dacă vreun popor nu va asculta, îl voi smulge în totalitate și îl voi distruge.» Acestea sunt cuvintele lui Iahve.”

Currently Selected:

Ieremia 12: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in