Numeri 5
5
1Apoi Iahve i-a zis lui Moise: 2„Poruncește-le israelienilor să îi scoată din tabără pe toți leproșii, pe toți aceia care au vreo hemoragie și pe oricine este necurat în situația în care a atins vreun mort. 3Să scoateți atât pe bărbați, cât și pe femei. Să îi duceți pe toți în exteriorul taberei, ca să nu existe posibilitatea de a o profana; pentru că Eu locuiesc în mijlocul lor!” 4Israelienii au făcut exact cum li s-a spus. Ei i-au scos pe acei oameni din tabără. Israelienii au procedat exact cum îi spusese Iahve lui Moise. 5Iahve i-a mai zis lui Moise: 6„Spune-le israelienilor: «Când un bărbat sau o femeie comite unul dintre păcatele specifice oamenilor, făcând astfel o nedreptate împotriva lui Iahve, acea persoană este vinovată. 7Trebuie să își recunoască păcatul pe care l-a făcut. Apoi trebuie să dea înapoi prețul întreg pentru paguba făcută, să adauge a cincea parte din acel preț și să îl ofere celui pe care l-a păgubit. 8Dar dacă omul (nedreptățit) nu are nicio rudă față de care să se facă restituirea pentru paguba făcută, atunci acea restituire să se întoarcă spre Iahve; și să fie a preotului. Să fie adusă împreună cu berbecul pentru achitare(a păcatului). Cu acest berbec, preotul trebuie să facă achitare pentru acea persoană. 9Fiecare donație din toate darurile sfinte pe care israelienii le aduc la preot, să fie a preotului. 10Darurile sfinte aduse de vreun om, îi vor rămâne lui; dar tot ce îi va oferi preotului, va rămâne în proprietatea acestuia.»” 11Apoi Iahve i-a zis lui Moise: 12„Spune-le israelienilor: «Este posibil ca soția cuiva să devieze de la comportamentul corect și să fie infidelă soțului ei. 13Astfel, ar putea accepta ca un alt bărbat să aibă relații sexuale cu ea, în timp ce acest lucru este ținut secret față de soțul ei care nu descoperă faptul că aceasta s-a murdărit (sexual) cu acel om. Se poate întâmpla să nu existe nicio reclamație împotriva ei și să nu fie prinsă în timpul acelui fapt. 14În același timp este posibil ca un spirit de gelozie să vină peste soțul ei; și astfel, el începe să fie gelos față de soția lui care se murdărise (sexual). Dacă vine un spirit de gelozie peste el și începe să fie gelos față de soția lui, chiar și atunci când în realitate ea nu s-a murdărit (sexual), 15acel bărbat să își ducă soția la preot. Acesta trebuie să ofere sacrificiul cerut pentru ea: a zecea parte dintr-o efă cu făină de orz. Să nu toarne ulei pe acea făină și să nu îi adauge tămâie; pentru că este un dar de mâncare oferit pentru gelozie. Acesta va fi un dar de descoperire care demască o vină. 16Apoi preotul să apropie femeia și să o pună să stea înaintea lui Iahve. 17Preotul să ia apă sfântă într-un vas de pământ și niște praf de pe podeaua Tabernacolului. Să pună acel praf în apă. 18Să spună femeii să stea înaintea lui Iahve. Apoi să descopere capul femeii și să îi pună în mâini darul de mâncare oferit pentru amintire. Acesta este darul de mâncare pentru gelozie. Preotul să aibă în mână apa amară care aduce blestem. 19El să o pună pe femeie să jure, zicându-i: ‘Dacă niciun alt bărbat nu a avut relații sexuale cu tine și dacă nu ai deviat de la loialitatea specifică unei soții ca să trăiești (cu altul) în fapte murdare în timp ce erai sub autoritatea soțului tău, să nu îți facă niciun rău aceste ape amare care aduc blestem. 20Dar dacă ai deviat de la loialitatea cerută unei soții în timp ce erai sub autoritatea soțului tău și te-ai murdărit (sexual) astfel încât alt bărbat decât el s-a culcat cu tine’ 21– iar preotul trebuie să o pună pe femeie sub jurământul blestemului să pronunțe aceste cuvinte – ‘atunci Iahve să te facă să fii desconsiderată și de blestemat în mijlocul poporului tău. El să facă să ți se usuce mijlocul și să ți se umfle abdomenul! 22Această apă care aduce blestem, să îți intre în intestine. Ea să facă să ți se umfle abdomenul și să ți se usuce mijlocul!’ Femeia să zică: ‘Amin! Amin!’ 23Preotul să scrie aceste blesteme pe un sul. Apoi să le șteargă cu apă amară. 24Să îi dea femeii să bea apa amară care aduce blestem. Acea apă va intra în ea și îi va provoca dureri. 25Preotul să ia din mâinile femeii darul de mâncare adus pentru gelozie, să îl legene înaintea lui Iahve și să îl aducă la altar. 26Să ia un pumn din darul de mâncare – oferit ca amintire – și să îl ardă pe altar. Apoi să dea femeii să bea acea apă (amară). 27După ce îi va da să bea apa, dacă ea s-a murdărit (sexual) fiind infidelă soțului ei, apa care aduce blestem va intra în ea și îi va provoca dureri. I se va umfla abdomenul și i se va usca mijlocul. Acea femeie va ajunge să fie desconsiderată în mijlocul poporului ei. 28Dar dacă ea nu s-a murdărit (sexual), ci este curată, va fi considerată nevinovată și va putea avea copii. 29Aceasta este legea despre gelozie, care prevede ce trebuie făcut atunci când o femeie, fiind sub autoritatea soțului ei, deviază de la comportamentul corect și se murdărește (sexual). 30Această lege se mai referă și la situația în care spiritul geloziei vine peste un bărbat care începe să fie gelos pe soția lui. Preotul trebuie să o aducă înaintea lui Iahve și să procedeze exact cum prevede această lege. 31Bărbatul va fi absolvit de vină; dar acea femeie va suporta consecințele pentru vina ei!»”
Currently Selected:
Numeri 5: BVA
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

: