Proverbe 25
25
1Urmează niște proverbe ale lui Solomon, copiate de oamenii lui Ezechia care a fost regele în (teritoriul numit) Iuda. 2Gloria lui Dumnezeu constă în faptul că ascunde (oamenilor) semnificația lucrurilor; dar regele își obține gloria atunci când o descoperă. 3Înălțimea cerului, adâncimea pământului și gândul regelui sunt greu de măsurat. 4Elimină zgura din argint; și va rezulta un material (de bună calitate) pentru argintar! 5Elimină-l pe omul rău din fața regelui; și tronul lui va fi consolidat prin dreptate! 6Nu te lăuda în fața regelui; și nu cere un loc printre oamenii (lui) remarcabili. 7Pentru că este mai bine să ți se spună: „Urcă aici!”, decât să fii umilit sub privirea unui om care are o bună situație materială. Când vezi ceva cu ochii tăi, 8să nu te grăbești să faci declarații într-un proces despre acele lucruri! Altfel, este posibil ca în final, semenul tău să te facă să îți fie rușine! 9Apără-ți cauza împotriva semenului tău, dar nu vorbi despre secretul altuia – 10ca să eviți astfel rușinea și reputația nedorită pe care o vei avea permanent după ce acela va afla ce ai declarat despre el. 11Un cuvânt spus la momentul oportun, este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint. 12Pentru o ureche ascultătoare, reproșul făcut cu înțelepciune este ca un cercel de aur și ca un ornament de aur pur. 13Pentru acela care l-a trimis, un mesager care își face mereu datoria este ca răcoarea zăpezii în timpul seceratului. El satisface sufletul stăpânilor lui. 14Omul care se laudă cu darurile pe care nu le-a dat, este ca norii și ca vântul fără ploaie. 15Un conducător poate fi convins cu răbdare; și o vorbă plăcută poate rupe oase. 16Dacă găsești miere, mănâncă doar cât ai nevoie; ca să nu te saturi de ea și apoi să o vomiți. 17Vizitează-l rar pe semenul tău – ca să nu se plictisească de tine și să te urască. 18Omul care face declarații false împotriva semenului lui, este (periculos) ca o bâtă, ca o sabie și ca o săgeată ascuțită. 19Încrederea pe care o ai într-un om neserios în ziua necazului tău, este ca un dinte cariat și ca un picior paralizat. 20Omul care cântă cântece (de bună-dispoziție) unei inimi ajunse în dezastru, este ca acela care se dezbracă într-o zi friguroasă și ca oțetul turnat peste sodă. 21Dacă dușmanul tău este flămând, dă-i să mănânce; și dacă îi este sete, dă-i să bea. 22Pentru că procedând așa, vei aduna cărbuni aprinși pe capul lui; și Iahve te va recompensa. 23Așa cum vântul de la nord aduce ploaie, și limba defăimătoare produce priviri care arată iritare extremă. 24Mai bine să locuiești într-un colț pe acoperiș, decât să conviețuiești într-o casă cu o soție care permanent îți face reproșuri pentru lucruri nesemnificative! 25Vestea bună venită dintr-o țară îndepărtată este ca apa rece pentru sufletul obosit. 26Un om corect care se apleacă în fața celui rău este ca un izvor noroios și ca o fântână tulbure. 27Nu este bine să mănânci prea multă miere. În mod asemănător, nu este bine nici să îți evidențiezi propria ta glorie. 28Un om lipsit de autocontrol este ca un oraș ale cărui ziduri sunt dărâmate.
Currently Selected:
Proverbe 25: BVA
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

: