Psalmii 79
79
Un Psalm compus de Asaf.
1Dumnezeule, au intrat popoarele pe proprietatea Ta. Au profanat sfântul Tău templu; și au transformat Ierusalimul în ruine! 2Au dat corpurile moarte ale slujitorilor Tăi ca hrană păsărilor zburătoare; și au oferit carnea credincioșilor Tăi animalelor sălbatice de pe pământ. 3Le-au vărsat sângele în jurul Ierusalimului așa cum se varsă apa; și nu a fost nimeni capabil să îi îngroape. 4Am fost ridicoli în fața vecinilor noștri. Cei care ne înconjoară, au râs de noi și ne-au ridiculizat. 5Doamne, până când vei mai fi mânios? Vei rămâne așa pentru totdeauna? Până când va mai arde gelozia Ta ca focul? 6Manifestă-Ți mânia față de popoarele care nu Te cunosc și împotriva regatelor care nu cheamă numele Tău; 7pentru că l-au mâncat pe Iacov și i-au distrus locuința. 8Nu Îți aminti de păcatele noastre de la început! Grăbește-Te să vii înaintea noastră cu mila Ta, pentru că suntem foarte nefericiți. 9Dumnezeul salvării noastre, ajută-ne – pentru gloria numelui Tău! Scapă-ne; și fă achitarea pentru păcatele noastre – din cauza numelui Tău! 10De ce să zică popoarele: „Unde este Dumnezeul lor?” Chiar în fața noastră să fie cunoscută printre popoare răzbunarea pentru sângele slujitorilor Tăi care a fost vărsat! 11Dorim să ajungă la Tine invocarea prizonierilor. Folosește forța brațului Tău și scapă-i pe cei condamnați la moarte! 12Recompensează pe vecinii noștri care au râs de Tine! Doamne, fă-i să suporte de șapte ori mai multă ridiculizare! 13Atunci noi, care suntem poporul Tău – turma pășunii Tale –, Te vom lăuda mereu; și vom proclama laudele Tale din generație în generație!
Currently Selected:
Psalmii 79: BVA
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

: