Zaharia 14
14
1„Să știți că vine ziua lui Iahve – când prada ta va fi împărțită în mijlocul (poporului) tău! 2Voi aduna toate popoarele ca să lupte împotriva Ierusalimului. Orașul va fi ocupat, casele lui vor fi jefuite, iar femeile vor fi violate. Jumătate din populația orașului va pleca în exil; dar cei care vor rămâne din acest popor, nu vor fi distruși din oraș. 3Atunci Iahve va veni și va lupta împotriva acestor popoare – cum s-a luptat în bătăliile din trecut. 4În acea zi, picioarele Lui vor sta pe Muntele Măslinilor care este în fața Ierusalimului, în partea de Est. Muntele Măslinilor va fi despicat în două părți, de la Est la Vest; și se va forma o foarte mare vale. Jumătate din munte se va deplasa astfel spre Nord, iar cealaltă jumătate spre Sud. 5Veți fugi atunci prin valea munților Mei, pentru că valea dintre munți va fi până la Ațel. Veți fugi la fel cum ați fugit de cutremurul din zilele guvernării lui Uzia, regele celor din teritoriul numit Iuda. Atunci va veni Dumnezeul Meu numit Iahve. Și toți cei sfinți vor fi acolo împreună cu Tine. 6În acea zi nu va mai fi lumină… Constelațiile vor sta pe loc. 7Va fi o zi unică și cunoscută de Iahve! Nu va fi nici zi și nici noapte; iar seara va fi lumină. 8În acea zi vor țâșni ape vii din Ierusalim. Jumătate dintre ele vor curge spre Marea de Est și jumătate spre Marea de Vest – atât vara, cât și iarna. 9Iahve va fi Rege pe tot pământul! În acea zi va fi un singur Stăpân; iar numele Lui va fi singurul nume (recunoscut)! 10Întreaga țară – de la Gheva până la Rimon, în sudul Ierusalimului – va ajunge ca Araba. Dar Ierusalimul va fi înălțat; și va rămâne pe locul lui, de la Poarta lui Beniamin până la locul primei porți: până la Poarta Unghiului; și de la Turnul lui Hananel până la presele regelui pentru stors strugurii. 11Poporul va locui în Ierusalim; și niciodată nu va mai fi distrus. Ierusalimul va fi locuit într-un climat de securitate! 12Vă spun cum va acționa epidemia cu care va lovi Iahve toate popoarele care au luptat împotriva Ierusalimului: le va putrezi carnea stând încă pe picioarele lor. Le vor putrezi ochii în orbitele lor; și le va putrezi limba în gură! 13În acea zi, Iahve va declanșa o mare panică printre ei. Fiecare va apuca mâna semenului lui și îl va lovi. 14Cei din teritoriul numit Iuda vor lupta și ei în Ierusalim; și va fi strânsă bogăția tuturor popoarelor din jur. Se va aduna astfel o mare cantitate de aur, de argint și de haine. 15Aceeași epidemie va lovi și caii, catârii, cămilele, măgarii și toate animalele care vor fi în acele tabere. 16Toți oamenii care vor mai rămâne din toate popoarele care au atacat Ierusalimul, se vor duce în fiecare an să se închine Regelui – lui Iahve care este Dumnezeul Armatelor – și să celebreze Sărbătoarea Corturilor. 17Iar dacă vreunul dintre oamenii popoarelor pământului nu se va duce la Ierusalim să se închine lui Iahve – Dumnezeului Armatelor – adică Celui care este Regele, peste acela nu va cădea ploaie. 18Dacă poporul Egiptului nu se va duce și nu va intra în Ierusalim, atunci nu va mai cădea ploaia peste teritoriul lui; ci va fi lovit de acea epidemie cu care va lovi Iahve toate popoarele care nu vor veni să celebreze Sărbătoarea Corturilor. 19Aceasta va fi pedeapsa Egiptului și a tuturor popoarelor care nu vor veni să celebreze Sărbătoarea Corturilor! 20În acea zi, inscripția «Sfânt pentru Iahve» va fi pusă chiar și pe clopoțeii cailor; iar oalele din casa lui Iahve vor fi asemănătoare cupelor din fața altarului. 21Orice oală din Ierusalim și din teritoriul numit Iuda va fi sfântă pentru Iahve, dedicată Dumnezeului Armatelor; și toți cei care vor veni să ofere ca sacrificiu animale, vor lua unele dintre aceste oale și vor găti în ele. În acea zi nu va mai fi niciun canaanit în casa lui Iahve care este numit (și) Dumnezeul Armatelor!”
Currently Selected:
Zaharia 14: BVA
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

: