YouVersion Logo
Search Icon

Faptele apostolilor 17

17
Pavel la Tesalonic
1Pavel și Sila au trecut
Prin Amfipoli, și-au străbătut
Și Apolonia apoi.
Astfel, ajunseră cei doi,
Pân’ la Tesalonic, în care
Era o sinagogă mare,
Ce adunase mulți Iudei.
2Cum avea Pavel obicei,
În sinagogă, a intrat,
La rând, trei zile de Sabat
Și, din Scriptură, le-a vorbit,
3Dovedind – clar și lămurit –
Cum că Hristosul trebuia
Să sufere, și-asemenea,
Să-nvie. „Deci, acest Iisus,
Pe care vi-L vestesc” – a spus
Pavel, după toate aceste –
„Să știți voi, că Hristosul este.”
4Unii din ei, și-un număr mare
De greci, femei de frunte, care
Teamă de Domnul au avut,
Tot ce-a spus Pavel, au crezut
Și au sfârșit trecând apoi,
Grabnic, de partea celor doi.
5Iudeii care n-au crezut,
De pizmă-ndată, s-au umplut;
În jurul lor, au adunat
Mulți oameni și-au întărâtat
Cetatea. Toți, la unison,
Asupra casei lui Iason,
Cu furie, s-au aruncat
Și să îi prindă-au încercat,
Pe Pavel și pe Sila; dar,
Truda lor fost-a în zadar.
6Furioși, pentru că nu-i aflară,
Pe Iason, ei îl înhățară
Și pe câțiva frați. I-au luat
Și-n grabă i-au înfățișat,
‘Naintea dregătorilor,
Strigând apoi, în fața lor:
„Oameni-acești-au răscolit
Întreaga lume, și-au venit,
Acum, și-aici! După cum știți,
7De Iason, fost-au găzduiți.
Ei sunt contra Cezarului!
Sunt contra ordinelor lui!
La toată lumea, ei au spus
Că e alt împărat: Iisus!”
8Astfel, Iudei-au tulburat
Întreg norodul adunat,
Încât Iason și ceilalți frați,
9Cu greu au fost eliberați,
Căci fiecare, negreșit,
Să dea zălog, a trebuit.
Pavel la Bereea
10Pavel și Sila-au fost luați,
Și-apoi, trimiși – de către frați –
Noaptea, la Berea. Aici, ei,
În sinagogă, la Iudei,
Intrară, de cum au sosit.
11Iudei-aceștia i-au primit,
Căci inimi mai alese-aveau,
Decât cei care se aflau
Pe la Tesalonic. Apoi,
Ei au primit, de la cei doi,
Cuvântul. Râvnă dovedeau,
Scripturile, când le citeau,
Voind să vadă, lămurit,
De-i drept tot ce li s-a vestit.
12Mulți începură-atunci să crează.
La fel, multe femei de vază,
Din ale Grecilor, crezură
Și ucenici, mulți, se făcură.
13Când, la Tesalonic, aflară
Iudeii, că cei doi intrară
În Berea și că au vestit
Cuvântul, grabnic, au venit
Acolo și, prin vorba lor,
Ei, inima noroadelor,
S-o tulbure, au încercat.
14Pe Pavel, frații l-au luat –
După această întâmplare –
Și îl trimiseră pe mare.
La Berea, Sila a rămas,
Cu Timotei, în acel ceas.
Pavel la Atena – Cuvântarea
15Cei ce cu Pavel se porniră,
Pân’ la Atena-l însoțiră.
Cu bine-ajunseră și-apoi,
S-au întors, grabnic, înapoi,
A sa poruncă aducând,
De-a fi urmat cât mai curând,
De Sila și de Timotei.
16Pe când îi aștepta pe ei,
Pavel, în duh, s-a-ntărâtat,
Văzând cât e de încărcat,
De idoli, acel loc. Astfel,
17În sinagogă, vorbea el,
În fiecare dimineață,
Iudeilor, iar, în piață,
Celor pe care-i întâlnea.
18Cu marii filozofi, vorbea,
Cari epicurieni erau,
Precum și stoici. Mulți ziceau:
„Palavragiul, ce voiește?
Despre ce, oare, ne vorbește?”
Iar alții, când l-au auzit
Cum, pe Iisus, el L-a vestit,
Au zis, de siguranță plini:
„Vestește dumnezei străini.”
19Atunci, mâna, pe el, au pus
Și, la Areopag, l-au dus,
Unde l-au întrebat apoi:
„Putem afla, acum, și noi,
Ce-i astă-nvățătură nouă?
20Împărtășește-ne-o și nouă,
Fiindcă tu aduci ceva
Ciudat, pentru auz. Cumva,
Ne spune-acuma, fără frică,
Ce vrea aceasta, ca să zică?”
21Cine-n Atena locuia,
În altfel, vremea, nu-și trecea,
Decât umblând, vești, a căta
Și, ceva nou, a asculta.
22Acolo, la Areopag,
Pavel vorbitu-le-a cu drag:
„Bărbați Atenieni! Voiesc
A spune-ntâi, că vă găsesc
Foarte religioși. Mergeam
23Și, prin cetate, mă uitam,
Atent, la locurile care
Le aveți voi, pentru-nchinare.
Descoperit-am așadar,
În drumul meu, chiar și-un altar,
Pe care-i scris, cum am văzut,
„Pentru un Domn necunoscut”.
Ei bine, ceea ce cinstiți
Cu toții, dar fără să știți,
Tocmai aceea, vestesc eu.
24Aflați acum, că Dumnezeu,
Cel care, lumea, a făcut –
Cu tot ce-n ea a fost văzut –
Este chiar Domnul cerului,
Precum și al pământului,
Care, nicicând, n-a locuit,
În templele ce le-au zidit
Mâini omenești. Lui nu-i slujesc
25Astfel de mâini – nu-i trebuiesc.
Căci El este Acela care
Dă, tuturor, viață, suflare,
Și toate lucrurile. El
26Făcut-a dar, în așa fel,
Încât toți oameni-au ieșit
Din unul, și au locuit
Pământul tot; le-a așezat
Vremuri anume, și le-a dat
Hotare, locuinței lor,
27Ca orișicare muritor
Să-L caute, pe Dumnezeu;
Să se silească, tot mereu,
Să-L afle, bâjbâind apoi,
Deși, aproape e, de noi.
28Prin El, avem noi, viața dar,
Și-asemenea mișcarea, iar
Ființa, tot prin El, ni-e dată,
Precum ai voști’ poeți – odată –
De El, în graiul versului,
Au spus: „Suntem din neamul Lui.”
29Deci, iată care-i sfatul meu:
Dacă, din neam de Dumnezeu,
Cum am văzut, ne tragem firea,
Atuncea, noi – Dumnezeirea –
Trebuie, simplu, s-o privim;
Nu trebuie să o gândim
A fi la fel aurului,
Asemenea argintului,
Sau cum sunt pietrele cioplite
De către om, meșteșugite,
Cu iscusință, cu mult greu.
30Să știți dar, toți, că Dumnezeu
Nu ține-n seamă, ce-a făcut
Omul, atunci când n-a știut.
El iartă deci, orice ființă,
De vremile de neștiință,
Însă, acum, oamenilor,
Le poruncește, tuturor,
Degrabă, să se pocăiască
Oriunde-ar fi să se găsească.
31A rânduit o zi când, iată,
Lumi-i va face judecată,
După dreptate, prin Acel
Cari fost-a rânduit de El,
Și pentru cari a dăruit
Dovezi, de netăgăduit,
Atuncea când L-a înviat,
Dintre cei morți.” Cum au aflat
32Despre-nvierea morților,
Zâmbiră batjocoritor,
Iar unii au răspuns pe dată:
„Despre aceasta, altădată,
Să vii, și-atunci, o să-ncercăm,
Cu-atenție, să te-ascultăm.”
33Pavel, apoi, i-a părăsit,
34Dar totuși, unii au găsit
Că-i drept ce-a spus, și l-au crezut,
Și, de-a lui parte, au trecut.
Printre aceștia s-a aflat
Și Dionisie – chemat
Și Areopagitul – iar
Alături, o femeie chiar
Venit-a, care s-a numit
Damaris. S-au mai alipit,
Sporind numărul celor doi,
Încă mulți alții, mai apoi.

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in