Faptele apostolilor 22
22
Cuvântarea lui Pavel
1„Stați și-ascultați dar, fraților,
Precum și voi, părinților
Prezenți aici, cuvântul care,
Am să-l rostesc, în apărare!”
2Norodul, când a auzit
Că-n evreiește a vorbit,
Făcut-a liniște, de-ndat’,
Iar Pavel a continuat:
3„Eu sunt Iudeu, iar țara mea
E Tarsul din Cilicia,
Acolo eu fiind născut.
Aicea, însă, am crescut,
La voi deci, în astă cetate.
Aici, le-am învățat pe toate
Câte le știu eu, fraților,
Căci am avut, învățător,
Chiar pe Gamaliel, la care,
Eu îi șezusem la picioare.
Legea care fusese dată,
Pentru ai noști’ părinți, odată,
Cu de-amănutu-am învățat
Și, plin de râvnă, m-am aflat,
Pentru aceasta, precum voi
Sunteți aici, astăzi. Apoi,
4Până la moarte-am prigonit
Această Cale. Am venit
Și-am pus în temniță, legați,
Atât femei, cât și bărbați.
5Marele preot, fraților,
Și al bătrânilor sobor,
Martori îmi sunt, căci ei mi-au dat
Scrisori, cu care am plecat,
Către Damasc, s-aduc legați,
Atât femei cât și bărbați,
Aicea – la Ierusalim –
Unde urma să-i pedepsim.
6Dar când, încă, pe drum, eram
Și, de Damasc, m-apropiam,
Deodat-am fost învăluit
De o lumină, ce-a venit,
Din cer. Era cam la amiază,
Când strălucit-a, ca o rază,
Lumina ‘ceea-n jurul meu.
7Jos, la pământ, căzut-am eu,
Și-un glas, atunci, am auzit,
Care, în ăst fel, mi-a vorbit:
„Saul, de ce Mă prigonești?”
8„Îmi spune Doamne, cine ești?” –
Răspuns-am eu, iar El a spus
Apoi, îndată: „Sunt Iisus,
Din Nazaret. Cu El vorbești,
Cu Cel pe care-L prigonești.”
9Toți cei care erau cu mine,
Lumina, au văzut-o bine
Și tare s-au mai îngrozit,
Dar glasul nu l-au auzit.
10„Doamne, dar ce să fac, acum?”,
Am întrebat. „Vezi-ți de drum;
Căci, spre Damasc, tu ai pornit.
Intră-n cetate; negreșit,
Afla-vei ce ai de făcut.”
11Apoi, nimic n-am mai văzut,
Din pricina luminii care
A strălucit atât de tare.
Cei cari cu mine s-au aflat,
De mâini, atuncea, m-au luat
Și, la Damasc, m-au însoțit.
12Un om, acolo, a venit,
La mine, și m-a căutat.
El, Anania, s-a chemat.
De Dumnezeu, teamă avea,
Așa cum Legea o cerea.
Toți cei cari în Damasc ședeau,
Numai de bine îl vorbeau.
13Când, „Frate Saule”– mi-a zis –
„Vedere ai”, mi s-au deschis,
Pe dată, ochii și-am văzut,
La fel ca și la început.
Uimit, la el, eu m-am uitat,
14Iar el așa a cuvântat:
„Iată că astăzi, Dumnezeu,
Pe care L-au avut, mereu,
Părinții noștri, te-a cules,
Pe tine, căci El te-a ales,
Ca să cunoști voința Lui,
Să poți vedea chipul Celui
Cari – veșnic – e, Neprihănit,
Și să auzi dar, deslușit,
Ce spune gura Domnului;
15Căci tu vei fi martorul Lui,
Față de oameni. Ai văzut
Și-ai auzit ce a făcut –
Ce lucruri, El a săvârșit.
16Ce stai? Nu-i timp de zăbovit!
Scoală, botezul, să-l primești!
Căci astfel doar, spălat tu ești
De ce păcate-i fi având,
Numele Domnului chemând.”
17În urmă, mi s-a întâmplat,
Că după ce m-am înturnat
Iar, la Ierusalim, și stam
În Templu, unde mă rugam,
Într-o răpire sufletească,
Să cad, iar Domnul să-mi vorbească.
18În timp ce eu priveam la El,
Domnul îmi spuse-n acest fel:
„Ieși din Ierusalim! Grăbește,
Pentru că nimeni nu primește,
Mărturisirea, despre Mine,
19Aici.” Am zis: „Doamne, știu bine
Cum că în temniță-i băgam
Și-n sinagogă îi băteam
Pe cei ce-n Tine au crezut.
20De-asemeni, le e cunoscut
Cum că atunci când s-a vărsat
Al lui Ștefan sânge, mi-am dat
Încuviințarea, să-l omoare,
Cu pietre, pe acela care
Martor Ți-a fost. Eu am păzit –
Așa precum m-am învoit –
Hainele celor ce-l loveau,
Cu pietre, și îl omorau.
21„Du-te degrabă”, Domnu-a spus,
Căci, printre Neamuri, vei fi dus.”
Pavel: cetățean roman
22Toți, pân-aici, l-au ascultat,
Însă, apoi, și-au ridicat
Glasul, strigând: „Nevrednici sânt,
Astfel de oameni, pe pământ!
La moarte, să îl osândească!
Nu-i vrednic ca să mai trăiască!”
23Țipând, hainele-și aruncau
Și cu țărână-n sus zvârleau.
24Dar căpitanu-a poruncit
Să-l lege și-apoi, biciuit,
În cetățuie, el să fie,
Voind – în acest fel – să știe
De ce, noroadele strigau
În contră-i și se-nverșunau.
25Când vru să-l lege, un ostaș,
Pavel a zis, către sutaș:
„Să-l bateți, vă e-ngăduit –
Deși nu este osândit –
Pe un Roman?” La vorba lui,
26Sutașul, căpitanului,
I-a dat de știre și-a-ntrebat:
„Ce faci acum, când ai aflat
Că acest om este Roman?”
27„Chiar ești, al Romei, cetățean?”,
A vrut să știe căpitanul,
Și-apoi, pe loc, își schimbă planul.
„Da, sunt!”– răspunse Pavel. „Eu”–
28Îi zise căpitanul – „greu,
Cetățenie, am primit,
După ce mulți bani, am plătit.”
Pavel a zis: „Eu sunt născut
Roman, deci nu am fost făcut.”
29Numaidecât, cei ce urmau
Să-l bată – care așteptau
Doar ordinul – au încetat
Să-l supere, când au aflat
Că e Roman. Ba, s-au temut
Și că, legat, ei l-au ținut.
Pavel înaintea Sinedriului
30În zori, fiindcă a voit
A ști de ce e-nvinuit,
De-acei Iudei, l-a dezlegat
Și-n urmă, el porunci a dat
Grabnic a se-ntruni cu toți –
Soborul și marii preoți.
Apoi, pe Pavel, l-au adus
Și, înaintea lor, l-au pus.
Currently Selected:
Faptele apostolilor 22: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Faptele apostolilor 22
22
Cuvântarea lui Pavel
1„Stați și-ascultați dar, fraților,
Precum și voi, părinților
Prezenți aici, cuvântul care,
Am să-l rostesc, în apărare!”
2Norodul, când a auzit
Că-n evreiește a vorbit,
Făcut-a liniște, de-ndat’,
Iar Pavel a continuat:
3„Eu sunt Iudeu, iar țara mea
E Tarsul din Cilicia,
Acolo eu fiind născut.
Aicea, însă, am crescut,
La voi deci, în astă cetate.
Aici, le-am învățat pe toate
Câte le știu eu, fraților,
Căci am avut, învățător,
Chiar pe Gamaliel, la care,
Eu îi șezusem la picioare.
Legea care fusese dată,
Pentru ai noști’ părinți, odată,
Cu de-amănutu-am învățat
Și, plin de râvnă, m-am aflat,
Pentru aceasta, precum voi
Sunteți aici, astăzi. Apoi,
4Până la moarte-am prigonit
Această Cale. Am venit
Și-am pus în temniță, legați,
Atât femei, cât și bărbați.
5Marele preot, fraților,
Și al bătrânilor sobor,
Martori îmi sunt, căci ei mi-au dat
Scrisori, cu care am plecat,
Către Damasc, s-aduc legați,
Atât femei cât și bărbați,
Aicea – la Ierusalim –
Unde urma să-i pedepsim.
6Dar când, încă, pe drum, eram
Și, de Damasc, m-apropiam,
Deodat-am fost învăluit
De o lumină, ce-a venit,
Din cer. Era cam la amiază,
Când strălucit-a, ca o rază,
Lumina ‘ceea-n jurul meu.
7Jos, la pământ, căzut-am eu,
Și-un glas, atunci, am auzit,
Care, în ăst fel, mi-a vorbit:
„Saul, de ce Mă prigonești?”
8„Îmi spune Doamne, cine ești?” –
Răspuns-am eu, iar El a spus
Apoi, îndată: „Sunt Iisus,
Din Nazaret. Cu El vorbești,
Cu Cel pe care-L prigonești.”
9Toți cei care erau cu mine,
Lumina, au văzut-o bine
Și tare s-au mai îngrozit,
Dar glasul nu l-au auzit.
10„Doamne, dar ce să fac, acum?”,
Am întrebat. „Vezi-ți de drum;
Căci, spre Damasc, tu ai pornit.
Intră-n cetate; negreșit,
Afla-vei ce ai de făcut.”
11Apoi, nimic n-am mai văzut,
Din pricina luminii care
A strălucit atât de tare.
Cei cari cu mine s-au aflat,
De mâini, atuncea, m-au luat
Și, la Damasc, m-au însoțit.
12Un om, acolo, a venit,
La mine, și m-a căutat.
El, Anania, s-a chemat.
De Dumnezeu, teamă avea,
Așa cum Legea o cerea.
Toți cei cari în Damasc ședeau,
Numai de bine îl vorbeau.
13Când, „Frate Saule”– mi-a zis –
„Vedere ai”, mi s-au deschis,
Pe dată, ochii și-am văzut,
La fel ca și la început.
Uimit, la el, eu m-am uitat,
14Iar el așa a cuvântat:
„Iată că astăzi, Dumnezeu,
Pe care L-au avut, mereu,
Părinții noștri, te-a cules,
Pe tine, căci El te-a ales,
Ca să cunoști voința Lui,
Să poți vedea chipul Celui
Cari – veșnic – e, Neprihănit,
Și să auzi dar, deslușit,
Ce spune gura Domnului;
15Căci tu vei fi martorul Lui,
Față de oameni. Ai văzut
Și-ai auzit ce a făcut –
Ce lucruri, El a săvârșit.
16Ce stai? Nu-i timp de zăbovit!
Scoală, botezul, să-l primești!
Căci astfel doar, spălat tu ești
De ce păcate-i fi având,
Numele Domnului chemând.”
17În urmă, mi s-a întâmplat,
Că după ce m-am înturnat
Iar, la Ierusalim, și stam
În Templu, unde mă rugam,
Într-o răpire sufletească,
Să cad, iar Domnul să-mi vorbească.
18În timp ce eu priveam la El,
Domnul îmi spuse-n acest fel:
„Ieși din Ierusalim! Grăbește,
Pentru că nimeni nu primește,
Mărturisirea, despre Mine,
19Aici.” Am zis: „Doamne, știu bine
Cum că în temniță-i băgam
Și-n sinagogă îi băteam
Pe cei ce-n Tine au crezut.
20De-asemeni, le e cunoscut
Cum că atunci când s-a vărsat
Al lui Ștefan sânge, mi-am dat
Încuviințarea, să-l omoare,
Cu pietre, pe acela care
Martor Ți-a fost. Eu am păzit –
Așa precum m-am învoit –
Hainele celor ce-l loveau,
Cu pietre, și îl omorau.
21„Du-te degrabă”, Domnu-a spus,
Căci, printre Neamuri, vei fi dus.”
Pavel: cetățean roman
22Toți, pân-aici, l-au ascultat,
Însă, apoi, și-au ridicat
Glasul, strigând: „Nevrednici sânt,
Astfel de oameni, pe pământ!
La moarte, să îl osândească!
Nu-i vrednic ca să mai trăiască!”
23Țipând, hainele-și aruncau
Și cu țărână-n sus zvârleau.
24Dar căpitanu-a poruncit
Să-l lege și-apoi, biciuit,
În cetățuie, el să fie,
Voind – în acest fel – să știe
De ce, noroadele strigau
În contră-i și se-nverșunau.
25Când vru să-l lege, un ostaș,
Pavel a zis, către sutaș:
„Să-l bateți, vă e-ngăduit –
Deși nu este osândit –
Pe un Roman?” La vorba lui,
26Sutașul, căpitanului,
I-a dat de știre și-a-ntrebat:
„Ce faci acum, când ai aflat
Că acest om este Roman?”
27„Chiar ești, al Romei, cetățean?”,
A vrut să știe căpitanul,
Și-apoi, pe loc, își schimbă planul.
„Da, sunt!”– răspunse Pavel. „Eu”–
28Îi zise căpitanul – „greu,
Cetățenie, am primit,
După ce mulți bani, am plătit.”
Pavel a zis: „Eu sunt născut
Roman, deci nu am fost făcut.”
29Numaidecât, cei ce urmau
Să-l bată – care așteptau
Doar ordinul – au încetat
Să-l supere, când au aflat
Că e Roman. Ba, s-au temut
Și că, legat, ei l-au ținut.
Pavel înaintea Sinedriului
30În zori, fiindcă a voit
A ști de ce e-nvinuit,
De-acei Iudei, l-a dezlegat
Și-n urmă, el porunci a dat
Grabnic a se-ntruni cu toți –
Soborul și marii preoți.
Apoi, pe Pavel, l-au adus
Și, înaintea lor, l-au pus.
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca