Deuteronomul 15
15
Anul de iertare
1„Când șapte ani trec, fiecare
Va trebui să dea iertare.
2Atenție! Iată cum ai,
Astă iertare, să o dai:
Când veți vesti poporului,
Iertarea-n cinstea Domnului,
Oricine-și va fi-mprumutat
Aproapele, e obligat
Ca să îl ierte – negreșit –
De împrumutul dăruit.
Să nu-i mai ceară, niciodată,
Plata ce-i este datorată.
3Doar pe străin, poți să-l silești,
La plată; oprit însă, ești,
De a-l sili pe frate’ tău –
Nu săvârși așa un rău!
4Totuși, la tine, nu cumva,
Sărac să fie cineva,
Căci fi-vei binecuvântat,
De Dumnezeu, neîncetat,
În țara ce ai s-o primești
Acum, ca să o moștenești.
5Tu trebuie s-asculți, mereu,
De al tău Domn și Dumnezeu
Și să-mplinești, cu scumpătate,
Poruncile ce ți-au fost date.
6De către Domnul, ne-ncetat,
Tu fi-vei binecuvântat,
Încât vei da cu împrumut
La cei care-ți vor fi cerut,
Dar tu, nimic, nu ai să iei –
Cu împrumut – de la acei.
În vremea care va veni,
Tu, peste mulți, vei stăpâni,
Dar ei nu au să reușească,
Asupra ta, să stăpânească.
7Atunci când ai să locuiești
În țara pe cari o primești
Tu, de la Domnul – și-o să fie,
Acolo, prins de sărăcie,
Un frate-al tău – să te ferești
Ca, inima, să-ți împietrești
Față de el. Necontenit,
Sprijin să-i dai celui lipsit
Și nu-ți închide mâna ta
Când, înainte, îți va sta,
8Ci dimpotrivă, să-l ajuți.
Deschide-ți mâna să-mprumuți
Pe al tău frate, ca astfel,
Să poată face față el,
Nevoii ce-o să-l încolțească,
Să poată și el să trăiască.
9Ai grijă dar, să nu faci rău
Și să rostești, în gândul tău:
„Anul iertării – cum se știe –
Iată, curând, are să vie!”
Deci nu cumva, milă, să n-ai,
De frate’ tău și să nu-i dai,
Căci împotriva ta – mereu –
El va striga la Dumnezeu,
Și vei ajunge vinovat –
În fața Lui – de-acest păcat.
10Tu trebuie ca să îi dai
Fratelui tău, ceea ce ai.
Când îl ajuți pe frate’ tău,
Să nu cumva să-ți pară rău,
Căci binecuvântat, mereu,
De către Domnul Dumnezeu,
Vei fi, în tot ce-ai să lucrezi,
Dacă-n ăst fel, tu procedezi.
11Întotdeauna – să se știe –
Săraci, în țară, au să fie.
De-aceea, azi, când vă vorbesc,
Eu, tuturor, vă poruncesc:
Deschideți mâna, ne-ncetat,
Față de-al vost’ frate aflat
În strâmtorare și-n nevoi,
Față de cei care, la voi,
Săraci vor fi și, negreșit,
Față de cel ce e lipsit.”
Slobozirea robilor cumpărați
12„Dacă din frații tăi Evrei –
Fie bărbați, fie femei –
În strâmtorare, au să vie
Și au să ți se vândă ție,
Doar șase ani să te slujești
De ei și să îi slobozești
În anu-al șaptelea apoi,
Ca să se-ntoarcă înapoi.
Liber să plece, de la tine,
Căci slugi, mai mult timp nu-i vei ține.
13Când vremea ce-a fost sorocită –
Pentru slujire – e-mplinită,
Să nu îi lași să plece-apoi,
Cu mâna goală înapoi,
Ci tu, când ai să-i slobozești,
Cu daruri să îi însoțești.
14Deci din cireadă, ai să iei
Aceste daruri pentru ei,
Din arie de-asemenea,
Din teasc, din tot ce vei avea
Prin binecuvântarea care
Domnul ți-o dă, fără-ncetare.
15Aminte să-ți aduci, mereu
Că ai fost rob, dar Dumnezeu,
Din al Egiptului ținut,
Te-a scos și, liber, te-a făcut,
Pentru că te-a răscumpărat.
De-aceea, astăzi, eu ți-am dat
Astă poruncă. S-o păzești
Și ne-ncetat să o-mplinești.
16Atunci când întâmpla-se-va
Să-ți spună al tău rob, cumva,
„Eu, de la tine, nu voiesc
Să ies și să te părăsesc” –
Și astfel îți va arăta
Că tu și toată casa ta
Sunteți iubiți de către el –
Vei proceda, în acest fel:
17Să iei o sulă, să te duci
Apoi, la rob și să-l aduci
La ușa casei, iar de ea,
Urechea – grijă, vei avea –
Să i-o străpungi. Omul acel,
Mereu, îți va fi rob astfel.
Și tot așa, te vei purta,
În urmă, și cu roaba ta.
18Nu-ți pară rău, când timpul vine
Ca el să plece, de la tine,
Căci șase ani, el ți-a slujit,
Iar acest timp s-a dovedit
A fi de două ori mai mare
Decât simbria celui care,
Cu plată, fost-a angajat.
De Domnul, binecuvântat,
Vei fi – de astfel procedezi –
În tot ceea ce-o să lucrezi.”
Sfințirea întâiului născut din vite
19„Pe orice-ntâi născut – mereu –
Să îl închini, lui Dumnezeu,
Dacă-i de parte bărbătească
Și în cireadă-o să se nască,
Sau poate-n turma ta de oi.
Pe cel dintâi născut, apoi –
Al vacii tale – să nu-l pui
La muncă. Lâna mielului
Întâi născut, vei fi oprit
Ca să o tunzi. Deci, folosit,
20Va fi de către fiecare,
Primul născut, doar la mâncare;
Și an de an – cu toți ai lui –
Omul, în fața Domnului –
În locu-n care, se-nțelege
Că Dumnezeu îl va alege –
O să se ducă, negreșit.
Acolo vă e-ngăduit
Ca să mâncați – cum s-a cerut –
Carnea întâiului născut.
21Când un cusur acesta are –
De-i șchiop, sau de vedere n-are,
Ori vreo meteahnă a vădit –
Nu va fi, Domnului, jertfit.
22Să nu pornești, cu el, pe cale,
Ci să-l mănânci în ale tale
Cetăți, cu cel ce e curat,
Dar și cu cel ce-i necurat,
Cum se mănâncă, bunăoară,
Carnea de cerb, sau căprioară.
23Doar sângele să nu-l mâncați,
Ci, pe pământ, să îl vărsați.”
Currently Selected:
Deuteronomul 15: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Deuteronomul 15
15
Anul de iertare
1„Când șapte ani trec, fiecare
Va trebui să dea iertare.
2Atenție! Iată cum ai,
Astă iertare, să o dai:
Când veți vesti poporului,
Iertarea-n cinstea Domnului,
Oricine-și va fi-mprumutat
Aproapele, e obligat
Ca să îl ierte – negreșit –
De împrumutul dăruit.
Să nu-i mai ceară, niciodată,
Plata ce-i este datorată.
3Doar pe străin, poți să-l silești,
La plată; oprit însă, ești,
De a-l sili pe frate’ tău –
Nu săvârși așa un rău!
4Totuși, la tine, nu cumva,
Sărac să fie cineva,
Căci fi-vei binecuvântat,
De Dumnezeu, neîncetat,
În țara ce ai s-o primești
Acum, ca să o moștenești.
5Tu trebuie s-asculți, mereu,
De al tău Domn și Dumnezeu
Și să-mplinești, cu scumpătate,
Poruncile ce ți-au fost date.
6De către Domnul, ne-ncetat,
Tu fi-vei binecuvântat,
Încât vei da cu împrumut
La cei care-ți vor fi cerut,
Dar tu, nimic, nu ai să iei –
Cu împrumut – de la acei.
În vremea care va veni,
Tu, peste mulți, vei stăpâni,
Dar ei nu au să reușească,
Asupra ta, să stăpânească.
7Atunci când ai să locuiești
În țara pe cari o primești
Tu, de la Domnul – și-o să fie,
Acolo, prins de sărăcie,
Un frate-al tău – să te ferești
Ca, inima, să-ți împietrești
Față de el. Necontenit,
Sprijin să-i dai celui lipsit
Și nu-ți închide mâna ta
Când, înainte, îți va sta,
8Ci dimpotrivă, să-l ajuți.
Deschide-ți mâna să-mprumuți
Pe al tău frate, ca astfel,
Să poată face față el,
Nevoii ce-o să-l încolțească,
Să poată și el să trăiască.
9Ai grijă dar, să nu faci rău
Și să rostești, în gândul tău:
„Anul iertării – cum se știe –
Iată, curând, are să vie!”
Deci nu cumva, milă, să n-ai,
De frate’ tău și să nu-i dai,
Căci împotriva ta – mereu –
El va striga la Dumnezeu,
Și vei ajunge vinovat –
În fața Lui – de-acest păcat.
10Tu trebuie ca să îi dai
Fratelui tău, ceea ce ai.
Când îl ajuți pe frate’ tău,
Să nu cumva să-ți pară rău,
Căci binecuvântat, mereu,
De către Domnul Dumnezeu,
Vei fi, în tot ce-ai să lucrezi,
Dacă-n ăst fel, tu procedezi.
11Întotdeauna – să se știe –
Săraci, în țară, au să fie.
De-aceea, azi, când vă vorbesc,
Eu, tuturor, vă poruncesc:
Deschideți mâna, ne-ncetat,
Față de-al vost’ frate aflat
În strâmtorare și-n nevoi,
Față de cei care, la voi,
Săraci vor fi și, negreșit,
Față de cel ce e lipsit.”
Slobozirea robilor cumpărați
12„Dacă din frații tăi Evrei –
Fie bărbați, fie femei –
În strâmtorare, au să vie
Și au să ți se vândă ție,
Doar șase ani să te slujești
De ei și să îi slobozești
În anu-al șaptelea apoi,
Ca să se-ntoarcă înapoi.
Liber să plece, de la tine,
Căci slugi, mai mult timp nu-i vei ține.
13Când vremea ce-a fost sorocită –
Pentru slujire – e-mplinită,
Să nu îi lași să plece-apoi,
Cu mâna goală înapoi,
Ci tu, când ai să-i slobozești,
Cu daruri să îi însoțești.
14Deci din cireadă, ai să iei
Aceste daruri pentru ei,
Din arie de-asemenea,
Din teasc, din tot ce vei avea
Prin binecuvântarea care
Domnul ți-o dă, fără-ncetare.
15Aminte să-ți aduci, mereu
Că ai fost rob, dar Dumnezeu,
Din al Egiptului ținut,
Te-a scos și, liber, te-a făcut,
Pentru că te-a răscumpărat.
De-aceea, astăzi, eu ți-am dat
Astă poruncă. S-o păzești
Și ne-ncetat să o-mplinești.
16Atunci când întâmpla-se-va
Să-ți spună al tău rob, cumva,
„Eu, de la tine, nu voiesc
Să ies și să te părăsesc” –
Și astfel îți va arăta
Că tu și toată casa ta
Sunteți iubiți de către el –
Vei proceda, în acest fel:
17Să iei o sulă, să te duci
Apoi, la rob și să-l aduci
La ușa casei, iar de ea,
Urechea – grijă, vei avea –
Să i-o străpungi. Omul acel,
Mereu, îți va fi rob astfel.
Și tot așa, te vei purta,
În urmă, și cu roaba ta.
18Nu-ți pară rău, când timpul vine
Ca el să plece, de la tine,
Căci șase ani, el ți-a slujit,
Iar acest timp s-a dovedit
A fi de două ori mai mare
Decât simbria celui care,
Cu plată, fost-a angajat.
De Domnul, binecuvântat,
Vei fi – de astfel procedezi –
În tot ceea ce-o să lucrezi.”
Sfințirea întâiului născut din vite
19„Pe orice-ntâi născut – mereu –
Să îl închini, lui Dumnezeu,
Dacă-i de parte bărbătească
Și în cireadă-o să se nască,
Sau poate-n turma ta de oi.
Pe cel dintâi născut, apoi –
Al vacii tale – să nu-l pui
La muncă. Lâna mielului
Întâi născut, vei fi oprit
Ca să o tunzi. Deci, folosit,
20Va fi de către fiecare,
Primul născut, doar la mâncare;
Și an de an – cu toți ai lui –
Omul, în fața Domnului –
În locu-n care, se-nțelege
Că Dumnezeu îl va alege –
O să se ducă, negreșit.
Acolo vă e-ngăduit
Ca să mâncați – cum s-a cerut –
Carnea întâiului născut.
21Când un cusur acesta are –
De-i șchiop, sau de vedere n-are,
Ori vreo meteahnă a vădit –
Nu va fi, Domnului, jertfit.
22Să nu pornești, cu el, pe cale,
Ci să-l mănânci în ale tale
Cetăți, cu cel ce e curat,
Dar și cu cel ce-i necurat,
Cum se mănâncă, bunăoară,
Carnea de cerb, sau căprioară.
23Doar sângele să nu-l mâncați,
Ci, pe pământ, să îl vărsați.”
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca