Eclesiastul 11
11
1Pâinea pe ape să-ți arunci
Și vei putea vedea atunci,
Că multă vreme vei umbla
Și-apoi, din nou, o vei afla.
2Împarte-ți-o-n multe bucăți –
Felii, chiar șapte sau opt, fă-ți –
Pentru că tu n-ai nici o știre
Când vine vreo nenorocire,
Ca să lovească-acest pământ
3Când încărcați de ploaie sânt,
Nori-și revarsă apa lor
Peste oricare muritor.
Copacul, unde va cădea –
Spre sud sau nord – veci va ședea
Acolo unde, pe pământ,
4Căzut-a. Cine, după vânt,
Se va uita, nu o să poată
Să-nsămânțeze niciodată,
Precum și cel ce s-a uitat
La nori, nu a mai secerat.
5Cum nu știi a vântului cale,
Cum în pântecul mamei sale
Nu știi cum oase i-au crescut
Ființei care s-a născut,
La fel n-ai să cunoști, mereu,
Lucrările lui Dumnezeu.
6Sămânța ți-o vei semăna
De dimineață, iar mâna
Să n-o lași să se odihnească,
Ci până-n seară să trudească,
Căci nu știi ce îți izbutește.
Nu știi, sămânța de va crește,
Sau truda mâinii de-i mai bună;
Dar poate-s bune împreună.
7Dulce-i lumina! Ochiul are
Plăcere de-a privii la soare.
8Cel care mult o să trăiască,
Se bucure! Dar să gândească
La cât de multe au să fie
Zilele nopții ce-o să vie.
Ce va urma, din nou, pot spune
Că este doar deșertăciune.
9Fii vesel tinere! Nu sta,
Posac, în tinerețea ta.
Bucură-ți inima, cât ești
Tânăr și vesel să pășești
Pe căile ce sunt plăcute
Ochilor tăi. Tinere, du-te!
Însă să ții minte, mereu,
Că pentru toate, Dumnezeu
Te va chema la judecată.
10Gonește întristarea toată,
Din inimă, și-ndepărtează
Răul din trupul tău. Veghează!
Zorile vieți-s trecătoare,
Iar tinerețea-i pieritoare.
Currently Selected:
Eclesiastul 11: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Eclesiastul 11
11
1Pâinea pe ape să-ți arunci
Și vei putea vedea atunci,
Că multă vreme vei umbla
Și-apoi, din nou, o vei afla.
2Împarte-ți-o-n multe bucăți –
Felii, chiar șapte sau opt, fă-ți –
Pentru că tu n-ai nici o știre
Când vine vreo nenorocire,
Ca să lovească-acest pământ
3Când încărcați de ploaie sânt,
Nori-și revarsă apa lor
Peste oricare muritor.
Copacul, unde va cădea –
Spre sud sau nord – veci va ședea
Acolo unde, pe pământ,
4Căzut-a. Cine, după vânt,
Se va uita, nu o să poată
Să-nsămânțeze niciodată,
Precum și cel ce s-a uitat
La nori, nu a mai secerat.
5Cum nu știi a vântului cale,
Cum în pântecul mamei sale
Nu știi cum oase i-au crescut
Ființei care s-a născut,
La fel n-ai să cunoști, mereu,
Lucrările lui Dumnezeu.
6Sămânța ți-o vei semăna
De dimineață, iar mâna
Să n-o lași să se odihnească,
Ci până-n seară să trudească,
Căci nu știi ce îți izbutește.
Nu știi, sămânța de va crește,
Sau truda mâinii de-i mai bună;
Dar poate-s bune împreună.
7Dulce-i lumina! Ochiul are
Plăcere de-a privii la soare.
8Cel care mult o să trăiască,
Se bucure! Dar să gândească
La cât de multe au să fie
Zilele nopții ce-o să vie.
Ce va urma, din nou, pot spune
Că este doar deșertăciune.
9Fii vesel tinere! Nu sta,
Posac, în tinerețea ta.
Bucură-ți inima, cât ești
Tânăr și vesel să pășești
Pe căile ce sunt plăcute
Ochilor tăi. Tinere, du-te!
Însă să ții minte, mereu,
Că pentru toate, Dumnezeu
Te va chema la judecată.
10Gonește întristarea toată,
Din inimă, și-ndepărtează
Răul din trupul tău. Veghează!
Zorile vieți-s trecătoare,
Iar tinerețea-i pieritoare.
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca