Efeseni 5
5
1„Pilda lui Dumnezeu, dragi frați,
Necontenit, să o urmați,
Așa precum voi bine știți,
Că fac copiii, prea iubiți.
2Trăiți în dragoste apoi,
Cum ne-a iubit Hristos, pe noi,
Încât, pe Sine, El S-a dat,
Spre a plăti al nost’ păcat,
Asemenea unui „prinos,
Drept jertfă, de un bun miros”,
Adusă pentru Dumnezeu.
3Iată ce sfat, vă mai dau eu:
Curviile, necurăția
Și, totodată, lăcomia
După avere, să dispară!
De-acuma, dați-le afară,
Și arătați a fi cuminți,
Cum se cuvine unor sfinți.
4Să nu se-audă, între voi,
Nici un cuvânt porcos apoi,
Nici vorbele nechibzuite,
Nici glume proaste, dovedite
Necuviincioase; folosiți,
Cuvinte, ca să mulțumiți
Lui Dumnezeu, în toate dar.
5Știți bine că nici un curvar,
Nici omul care e stricat,
Sau cel care este mânat
De lăcomia lui cea mare,
Nici cine-aduce închinare
La idoli, nu poate să fie
Moștenitor, la-mpărăție,
Alăturea de Dumnezeu
Și de Iisus Hristos, mereu.
6Seamă luați dar, bine, voi,
Ca vorbele deșarte-apoi,
Să nu vă-nșele, căci se știe,
Că a lui Dumnezeu mânie,
Cade pe cei ne-ascultători.
7De-aceea, fiți prevăzători
Și nu vă întovărășiți,
Cu cei pe cari, astfel, îi știți.
8Odinioară, voi erați
În întuneric, dar azi, stați –
În Domnul nostru – în lumină,
Liberi fiind, de orice vină.
Deci, ca niște copii umblați,
Cari ai luminii sunt, dragi frați.
9Iată ce roade au fost date,
De-astă lumină: bunătate,
Neprihănire, după care,
Doar adevărul, loc, își are.
10E datoria orișicui,
Să facă voia Domnului;
De-aceea, vreau să cercetați
Ceea ce-i place Lui, dragi frați.
11Vreau să evite fiecare,
Lucrările neroditoare,
Ale-ntunericului; voi,
Doar, osândiți-le apoi.
12Este rușine să rostesc
Tot, ce-n ascuns, ei săvârșesc.
13Aceste lucruri, făptuite,
Sunt, de lumină, osândite
Și fără nici o îndoială,
O să le deie la iveală,
Pentru că doar lumina poate,
Să le dezvăluie, pe toate.
14De-aceea zic: „Deșteaptă-te
Tu, care dormi, și scoală-te,
Dintre cei morți, căci luminat,
Vei fi tu, de Hristos, îndat’.”
15Băgați de seamă, cum umblați,
Și înțelepți vă arătați.
16Răscumpărați vremea, căci ele,
Adică zilele, sunt rele.
17De-aceea, pricepuți să fiți,
Pentru ca, ne-ncetat, să știți
Care e voia Domnului.
18Să nu vă prindă-n mreaja lui,
Vinul, ca să vă îmbătați,
Căci acest lucru – nu uitați –
Este chemat „destrăbălare”.
Fiți plini de Duh dar, fiecare.
19Cu psalmi, să învățați apoi,
Ca să vorbiți voi, între voi;
Cântări de laudă, să știți –
În vorbe – ca să folosiți.
Cântări duhovnicești cântați
Și laude să-I înălțați –
Din inimă – lui Dumnezeu.
20Aduceți mulțumiri, mereu,
Tatălui nostru, Cel de Sus,
În sfântul Nume-al lui Iisus.
21În frica lui Hristos apoi,
Supuși să fiți voi, între voi.
22Vreau să vă spun – nevestelor –
Supuse fiți, bărbaților
Pe cari, drept soți, voi îi aveți,
Precum, Domnului, Îi sunteți;
23Căci soțul oricărei femei,
Este privit, drept cap al ei,
Așa precum, neîndoios,
Cap al Biserici-i Hristos,
Mântuitorul trupului.
24Și după cum supusă, Lui,
Este Biserica, și voi –
Nevestelor – să știți apoi,
Supuse să vă arătați,
În toate, la ai voști’ bărbați.
25Bărbaților, și voi să știți,
Nevestele, să vă iubiți,
Cum și Hristos adeverește
Bisericii, că o iubește,
Prin faptul că El, pentru ea,
A știut, jertfă, să Se dea,
26Ca să sfințească, negreșit,
Ceea ce-ntâi a curățit
Printr-un botez, în apă, dat,
Și prin Cuvântul arătat,
27Vrând ca Biserica să vie,
În fața Lui, și-apoi să fie,
Mereu, slăvită și curată –
Fără de zbârcituri, sau pată –
Ci sfântă, mai presus de fire,
Și plină de neprihănire.
28Toți soții au să trebuiască,
Nevestele, să își iubească,
La fel ca trupurile lor.
Cine-și iubește – fraților –
Nevasta, vreau să știe bine,
Că se iubește chiar pe sine.
29Căci nimenea nu s-a văzut
Să-și fi urât trupul avut,
Ci dimpotrivă, îl hrănește
Și cu blândețe-l îngrijește,
Cum a iubit Hristos apoi,
Biserica. Să știți că noi
30Suntem cu toții mădulare,
Pe care, trupul Său le are.
Carne suntem, din carnea Lui,
Și os, din osul Domnului.
31De-aceea „omul va lăsa,
Pe tatăl și pe mama sa,
Se va lipi de-a lui soție
Și-un trup, cei doi, doar au să fie.”
32Mărturisesc, la fiecare,
Că taina asta este mare –
(Vorbesc despre Hristos, cu voi,
Și de Biserică apoi.)
33Încolo, fiecare-i bine,
Asemenea ca și pe sine,
Să își iubească soața lui;
Vreau ca soția, soțului,
Să se supună, ne-ncetat,
Și să se teamă de bărbat.”
Currently Selected:
Efeseni 5: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Efeseni 5
5
1„Pilda lui Dumnezeu, dragi frați,
Necontenit, să o urmați,
Așa precum voi bine știți,
Că fac copiii, prea iubiți.
2Trăiți în dragoste apoi,
Cum ne-a iubit Hristos, pe noi,
Încât, pe Sine, El S-a dat,
Spre a plăti al nost’ păcat,
Asemenea unui „prinos,
Drept jertfă, de un bun miros”,
Adusă pentru Dumnezeu.
3Iată ce sfat, vă mai dau eu:
Curviile, necurăția
Și, totodată, lăcomia
După avere, să dispară!
De-acuma, dați-le afară,
Și arătați a fi cuminți,
Cum se cuvine unor sfinți.
4Să nu se-audă, între voi,
Nici un cuvânt porcos apoi,
Nici vorbele nechibzuite,
Nici glume proaste, dovedite
Necuviincioase; folosiți,
Cuvinte, ca să mulțumiți
Lui Dumnezeu, în toate dar.
5Știți bine că nici un curvar,
Nici omul care e stricat,
Sau cel care este mânat
De lăcomia lui cea mare,
Nici cine-aduce închinare
La idoli, nu poate să fie
Moștenitor, la-mpărăție,
Alăturea de Dumnezeu
Și de Iisus Hristos, mereu.
6Seamă luați dar, bine, voi,
Ca vorbele deșarte-apoi,
Să nu vă-nșele, căci se știe,
Că a lui Dumnezeu mânie,
Cade pe cei ne-ascultători.
7De-aceea, fiți prevăzători
Și nu vă întovărășiți,
Cu cei pe cari, astfel, îi știți.
8Odinioară, voi erați
În întuneric, dar azi, stați –
În Domnul nostru – în lumină,
Liberi fiind, de orice vină.
Deci, ca niște copii umblați,
Cari ai luminii sunt, dragi frați.
9Iată ce roade au fost date,
De-astă lumină: bunătate,
Neprihănire, după care,
Doar adevărul, loc, își are.
10E datoria orișicui,
Să facă voia Domnului;
De-aceea, vreau să cercetați
Ceea ce-i place Lui, dragi frați.
11Vreau să evite fiecare,
Lucrările neroditoare,
Ale-ntunericului; voi,
Doar, osândiți-le apoi.
12Este rușine să rostesc
Tot, ce-n ascuns, ei săvârșesc.
13Aceste lucruri, făptuite,
Sunt, de lumină, osândite
Și fără nici o îndoială,
O să le deie la iveală,
Pentru că doar lumina poate,
Să le dezvăluie, pe toate.
14De-aceea zic: „Deșteaptă-te
Tu, care dormi, și scoală-te,
Dintre cei morți, căci luminat,
Vei fi tu, de Hristos, îndat’.”
15Băgați de seamă, cum umblați,
Și înțelepți vă arătați.
16Răscumpărați vremea, căci ele,
Adică zilele, sunt rele.
17De-aceea, pricepuți să fiți,
Pentru ca, ne-ncetat, să știți
Care e voia Domnului.
18Să nu vă prindă-n mreaja lui,
Vinul, ca să vă îmbătați,
Căci acest lucru – nu uitați –
Este chemat „destrăbălare”.
Fiți plini de Duh dar, fiecare.
19Cu psalmi, să învățați apoi,
Ca să vorbiți voi, între voi;
Cântări de laudă, să știți –
În vorbe – ca să folosiți.
Cântări duhovnicești cântați
Și laude să-I înălțați –
Din inimă – lui Dumnezeu.
20Aduceți mulțumiri, mereu,
Tatălui nostru, Cel de Sus,
În sfântul Nume-al lui Iisus.
21În frica lui Hristos apoi,
Supuși să fiți voi, între voi.
22Vreau să vă spun – nevestelor –
Supuse fiți, bărbaților
Pe cari, drept soți, voi îi aveți,
Precum, Domnului, Îi sunteți;
23Căci soțul oricărei femei,
Este privit, drept cap al ei,
Așa precum, neîndoios,
Cap al Biserici-i Hristos,
Mântuitorul trupului.
24Și după cum supusă, Lui,
Este Biserica, și voi –
Nevestelor – să știți apoi,
Supuse să vă arătați,
În toate, la ai voști’ bărbați.
25Bărbaților, și voi să știți,
Nevestele, să vă iubiți,
Cum și Hristos adeverește
Bisericii, că o iubește,
Prin faptul că El, pentru ea,
A știut, jertfă, să Se dea,
26Ca să sfințească, negreșit,
Ceea ce-ntâi a curățit
Printr-un botez, în apă, dat,
Și prin Cuvântul arătat,
27Vrând ca Biserica să vie,
În fața Lui, și-apoi să fie,
Mereu, slăvită și curată –
Fără de zbârcituri, sau pată –
Ci sfântă, mai presus de fire,
Și plină de neprihănire.
28Toți soții au să trebuiască,
Nevestele, să își iubească,
La fel ca trupurile lor.
Cine-și iubește – fraților –
Nevasta, vreau să știe bine,
Că se iubește chiar pe sine.
29Căci nimenea nu s-a văzut
Să-și fi urât trupul avut,
Ci dimpotrivă, îl hrănește
Și cu blândețe-l îngrijește,
Cum a iubit Hristos apoi,
Biserica. Să știți că noi
30Suntem cu toții mădulare,
Pe care, trupul Său le are.
Carne suntem, din carnea Lui,
Și os, din osul Domnului.
31De-aceea „omul va lăsa,
Pe tatăl și pe mama sa,
Se va lipi de-a lui soție
Și-un trup, cei doi, doar au să fie.”
32Mărturisesc, la fiecare,
Că taina asta este mare –
(Vorbesc despre Hristos, cu voi,
Și de Biserică apoi.)
33Încolo, fiecare-i bine,
Asemenea ca și pe sine,
Să își iubească soața lui;
Vreau ca soția, soțului,
Să se supună, ne-ncetat,
Și să se teamă de bărbat.”
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca