Exodul 23
23
Legi privitoare la dreptate
1„Nu-mprăștia zvonuri aflate
Și care nu-s adevărate.
Cu cel rău, să nu te unești
Și-apoi strâmb să mărturisești
Spre-a scoate, din cuvântul tău,
Folos – în urmă – omul rău.
2Să nu te iei dar, după turmă –
După mulțime – și pe urmă,
Să vezi că rău ai procedat,
Când după alții te-ai luat.
Dacă vorbești, la judecată,
Prin ce vei spune, niciodată
Să nu ții partea celor care
Sunt mulți și prin a ta purtare,
În fața celor judecați,
Dreptatea să nu o abați.
3De-asemeni, să nu-l părtinești
Pe cel sărac, dacă vorbești,
Când ești chemat la judecată –
Vorba să-ți fie-adevărată.
4Dacă boul vrăjmașului –
Sau poate că măgarul lui –
Îl afli, când s-a rătăcit,
Îl vei aduce, negreșit,
Acasă la dușmanul tău.
5Când întâlnești măgarul său
Și sub povară e căzut,
Să nu te faci că n-ai văzut
Și-apoi, pe lângă el, să treci.
Ci tu, atunci, să te apleci
Și-ajută-l ca acel samar,
Să îl dea jos de pe măgar.
6Nu te atinge, niciodată –
Când ai să fii la judecată –
De dreptul care îi revine
Săracului – așa e bine.
7Tu, tot mereu, să te ferești
Ca pe nedrept să-nvinuiești,
Pierzându-l pe nevinovat;
Căci Eu nu-l iert pe vinovat.
8De-asemenea, să te ferești
De daruri – să nu le primești;
Căci darurile îi orbesc
Pe toți acei ce le primesc,
Făcând ca ai lor ochi deschiși –
Când le primesc – să fie-nchiși;
Iar hotărârile luate
Nu vor mai fi adevărate.
Ele vor fi răstălmăcite,
De darurile ce-s primite.
9Pe cel străin, să te păzești,
Ca – în vreun fel – să-l asuprești,
Atuncea când va fi la tine.
Ce simte el, voi toți știți bine,
Căci în țara Egiptului,
Și voi ați fost, asemeni lui.”
Dragostea de aproapele
10„Ai șase ani, timp, să lucrezi,
Pământul să-l însămânțezi
Și-apoi, la vremea rodului,
Să strângi belșugul câmpului.
11Al șaptelea an, dă-i răgaz.
Să nu brăzdezi al său obraz,
Ci lasă-l să se odihnească.
Din al lui rod, să se hrănească
Săracii care vin la tine,
Iar ceea ce va mai rămâne –
Ce nu-i trebuie nimănui –
E-al fiarelor pământului.
12În șase zile, să lucrezi,
Dar în a șaptea zi, să șezi,
Căci este ziua de odihnă
Și trebuie să îi dai tihnă
Măgarului – vitelor tale –
Dar și fiului roabei tale;
Străinul o să dobândească
Și el, timp, să se odihnească.
13Tot ce v-am spus Eu, să păziți.
De-asemenea, să nu rostiți
Numele altor dumnezei,
Căci nu vreau să vorbiți de ei.
Când gura voastră-o să vorbească,
Numele lor, să nu-l rostească.”
Păzirea sărbătorilor
14„Pe an, de trei ori, vei avea –
Tu – sărbători, în cinstea Mea.
15Vei ține prima sărbătoare –
Cea a azimilor – în care,
Azimi mânca-vei, negreșit –
Așa precum ți-am poruncit,
În șapte zile, cât va ține
Praznicu-acesta, pentru tine.
Veți ține astă sărbătoare,
În luna spicelor, în care,
Voi – din robie – ați ieșit,
Când din Egipt v-am izbăvit.
Cu brațe goale-atunci, să știi
Ca înainte-Mi, să nu vii.
16Urmează altă sărbătoare –
A secerișului – în care
Va trebui să prăznuiești
Recolta ce o dobândești
Întâi, din lucrul câmpului,
Din roadele pământului.
Deci sărbătoarea roadelor –
Adică a strângerii lor –
Să știi că se sărbătorește
Atunci când anul se sfârșește –
Când strânge-vei rodul bogat,
Pe care câmpul ți l-a dat.
17Bărbații trebuie să știe
Că obligați sunt ca să vie,
Mereu, în fața Domnului.
Astfel, în timpul anului,
De trei ori se vor prezenta
Și-n fața Domnului vor sta.
18Sângele jertfei Mele-apoi –
Atunci când îl aduceți voi –
Nu trebuie a fi-nsoțit
De pâinea care a dospit.
Încă ceva, poruncesc Eu:
Grăsimea praznicului Meu,
Să nu rămână, noaptea toată,
Până când zorii se arată.
19S-aduci, în casa Domnului,
Pârga din roada câmpului.
Iedul care a fost tăiat,
Nu-l fierbe-n laptele luat,
‘Nainte, de la mama lui –
Deci de la mama iedului.”
Dumnezeu izgonește pe canaaniți
20„Un înger îți trimit acum,
Cari te va ocroti pe drum.
‘Naintea ta, o să pășească
Și are ca să te păzească,
Mereu, s-ajungi nevătămat,
La locul care-ți este dat,
Cari pentru tine-i pregătit.
21S-asculți ce-ți va fi poruncit,
Și ochi-n patru să îi ai.
În fața Lui, când ai să stai,
Să nu I te împotrivești,
Fiindcă nu ai să găsești
Iertare, pentru-al tău păcat,
La El, căci Eu am așezat,
Numele Meu, în El, acum.
22Dar dacă voi, pornind la drum,
Veți asculta de glasul Lui,
Împlinind voia Domnului,
Vrăjmaș – atuncea – voi fi Eu,
Pentru ai tăi dușmani, mereu.
23Îngerul Meu, neîncetat,
În față-ți va fi așezat.
Va merge înaintea ta
Și astfel, El te va purta
La Amoriți și la Hetiți,
La Fereziți și Canaaniți;
La Iebusiți, El te va duce
Și la Heviți și-ți va aduce
Izbândă, pentru-al tău popor,
Căci nimici-voi neamul lor.
24A te-nchina, să te păzești
Și-asemenea să nu slujești,
Cumva, la ai lor dumnezei!
Nici în purtări, să nu te iei
După popoarele acele.
Să nu cumva să faci ca ele,
Ci vreau ca să le nimicești.
Oriunde ai ca să găsești,
Ale lor capiști înălțate,
De-ndat’ trebuie dărâmate.
25Voi trebuie, ca tot mereu,
Să Îl slujiți pe Dumnezeu;
Iar Eu voi binecuvânta,
Mereu, pâinea și apa ta,
Și toate bolile apoi,
Am să le-ndepărtez de voi.
26În țara ce îți va fi dată,
Nici o femeie – niciodată –
Nu are, stearpă, ca să fie.
Nicicând, nu o să se mai știe
Că vreo femeie și-a lăsat
Copilul – că l-a lepădat.
27Eu, groaza Mea, am s-o trimit
‘Nainte-ți, și vor fi fugit
Popoarele, din calea ta.
În față-ți, ele nu vor sta,
Ci dosul au să-l dea, cu toate,
Când vei veni, înspăimântate.
28Viespi bondărești am să trimit.
Acestea vor fi izgonit
Hetiții, din ‘naintea ta.
Nici Canaaniți nu vor sta,
Căci și ei fi-vor fugăriți
Atunci, alături de Heviți.
29Nu dintr-odată-i izgonesc,
Din calea ta, căci nu voiesc
Să fac, din țară, o pustie,
Care – apoi – plină să fie
De fiarele pământului.
30Popoarele ținutului,
Încet am să le izgonesc,
Și-n acest timp, te întăresc.
Te fac, în număr, să sporești,
Ca țara să o stăpânești.
31Hotarele îți voi întinde
Și a ta țară va cuprinde
Ținuturile care sânt
Al Filistenilor pământ –
Marea cea Roșie va sta,
Ca pavăză, în coasta ta.
Hotarul se va-ntinde-n lat,
De la pustiu, la Eufrat.
Popoarele cari sunt aflate
Acolo, ție-ți vor fi date.
Pe oamenii ce-ai să-i găsești
Acolo, să îi izgonești.
32Să nu faci legământ cu ei
Și nici cu ai lor dumnezei!
33În țara ta, nu vor ședea,
Ca nu cumva-mpotriva Mea
Ei să te facă să greșești –
Adică să păcătuiești.
Căci de slujești alți dumnezei,
Ai fi la fel precum sunt ei.
Dacă la tine îi vei ține,
Vor fi o cursă, pentru tine.”
Currently Selected:
Exodul 23: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Exodul 23
23
Legi privitoare la dreptate
1„Nu-mprăștia zvonuri aflate
Și care nu-s adevărate.
Cu cel rău, să nu te unești
Și-apoi strâmb să mărturisești
Spre-a scoate, din cuvântul tău,
Folos – în urmă – omul rău.
2Să nu te iei dar, după turmă –
După mulțime – și pe urmă,
Să vezi că rău ai procedat,
Când după alții te-ai luat.
Dacă vorbești, la judecată,
Prin ce vei spune, niciodată
Să nu ții partea celor care
Sunt mulți și prin a ta purtare,
În fața celor judecați,
Dreptatea să nu o abați.
3De-asemeni, să nu-l părtinești
Pe cel sărac, dacă vorbești,
Când ești chemat la judecată –
Vorba să-ți fie-adevărată.
4Dacă boul vrăjmașului –
Sau poate că măgarul lui –
Îl afli, când s-a rătăcit,
Îl vei aduce, negreșit,
Acasă la dușmanul tău.
5Când întâlnești măgarul său
Și sub povară e căzut,
Să nu te faci că n-ai văzut
Și-apoi, pe lângă el, să treci.
Ci tu, atunci, să te apleci
Și-ajută-l ca acel samar,
Să îl dea jos de pe măgar.
6Nu te atinge, niciodată –
Când ai să fii la judecată –
De dreptul care îi revine
Săracului – așa e bine.
7Tu, tot mereu, să te ferești
Ca pe nedrept să-nvinuiești,
Pierzându-l pe nevinovat;
Căci Eu nu-l iert pe vinovat.
8De-asemenea, să te ferești
De daruri – să nu le primești;
Căci darurile îi orbesc
Pe toți acei ce le primesc,
Făcând ca ai lor ochi deschiși –
Când le primesc – să fie-nchiși;
Iar hotărârile luate
Nu vor mai fi adevărate.
Ele vor fi răstălmăcite,
De darurile ce-s primite.
9Pe cel străin, să te păzești,
Ca – în vreun fel – să-l asuprești,
Atuncea când va fi la tine.
Ce simte el, voi toți știți bine,
Căci în țara Egiptului,
Și voi ați fost, asemeni lui.”
Dragostea de aproapele
10„Ai șase ani, timp, să lucrezi,
Pământul să-l însămânțezi
Și-apoi, la vremea rodului,
Să strângi belșugul câmpului.
11Al șaptelea an, dă-i răgaz.
Să nu brăzdezi al său obraz,
Ci lasă-l să se odihnească.
Din al lui rod, să se hrănească
Săracii care vin la tine,
Iar ceea ce va mai rămâne –
Ce nu-i trebuie nimănui –
E-al fiarelor pământului.
12În șase zile, să lucrezi,
Dar în a șaptea zi, să șezi,
Căci este ziua de odihnă
Și trebuie să îi dai tihnă
Măgarului – vitelor tale –
Dar și fiului roabei tale;
Străinul o să dobândească
Și el, timp, să se odihnească.
13Tot ce v-am spus Eu, să păziți.
De-asemenea, să nu rostiți
Numele altor dumnezei,
Căci nu vreau să vorbiți de ei.
Când gura voastră-o să vorbească,
Numele lor, să nu-l rostească.”
Păzirea sărbătorilor
14„Pe an, de trei ori, vei avea –
Tu – sărbători, în cinstea Mea.
15Vei ține prima sărbătoare –
Cea a azimilor – în care,
Azimi mânca-vei, negreșit –
Așa precum ți-am poruncit,
În șapte zile, cât va ține
Praznicu-acesta, pentru tine.
Veți ține astă sărbătoare,
În luna spicelor, în care,
Voi – din robie – ați ieșit,
Când din Egipt v-am izbăvit.
Cu brațe goale-atunci, să știi
Ca înainte-Mi, să nu vii.
16Urmează altă sărbătoare –
A secerișului – în care
Va trebui să prăznuiești
Recolta ce o dobândești
Întâi, din lucrul câmpului,
Din roadele pământului.
Deci sărbătoarea roadelor –
Adică a strângerii lor –
Să știi că se sărbătorește
Atunci când anul se sfârșește –
Când strânge-vei rodul bogat,
Pe care câmpul ți l-a dat.
17Bărbații trebuie să știe
Că obligați sunt ca să vie,
Mereu, în fața Domnului.
Astfel, în timpul anului,
De trei ori se vor prezenta
Și-n fața Domnului vor sta.
18Sângele jertfei Mele-apoi –
Atunci când îl aduceți voi –
Nu trebuie a fi-nsoțit
De pâinea care a dospit.
Încă ceva, poruncesc Eu:
Grăsimea praznicului Meu,
Să nu rămână, noaptea toată,
Până când zorii se arată.
19S-aduci, în casa Domnului,
Pârga din roada câmpului.
Iedul care a fost tăiat,
Nu-l fierbe-n laptele luat,
‘Nainte, de la mama lui –
Deci de la mama iedului.”
Dumnezeu izgonește pe canaaniți
20„Un înger îți trimit acum,
Cari te va ocroti pe drum.
‘Naintea ta, o să pășească
Și are ca să te păzească,
Mereu, s-ajungi nevătămat,
La locul care-ți este dat,
Cari pentru tine-i pregătit.
21S-asculți ce-ți va fi poruncit,
Și ochi-n patru să îi ai.
În fața Lui, când ai să stai,
Să nu I te împotrivești,
Fiindcă nu ai să găsești
Iertare, pentru-al tău păcat,
La El, căci Eu am așezat,
Numele Meu, în El, acum.
22Dar dacă voi, pornind la drum,
Veți asculta de glasul Lui,
Împlinind voia Domnului,
Vrăjmaș – atuncea – voi fi Eu,
Pentru ai tăi dușmani, mereu.
23Îngerul Meu, neîncetat,
În față-ți va fi așezat.
Va merge înaintea ta
Și astfel, El te va purta
La Amoriți și la Hetiți,
La Fereziți și Canaaniți;
La Iebusiți, El te va duce
Și la Heviți și-ți va aduce
Izbândă, pentru-al tău popor,
Căci nimici-voi neamul lor.
24A te-nchina, să te păzești
Și-asemenea să nu slujești,
Cumva, la ai lor dumnezei!
Nici în purtări, să nu te iei
După popoarele acele.
Să nu cumva să faci ca ele,
Ci vreau ca să le nimicești.
Oriunde ai ca să găsești,
Ale lor capiști înălțate,
De-ndat’ trebuie dărâmate.
25Voi trebuie, ca tot mereu,
Să Îl slujiți pe Dumnezeu;
Iar Eu voi binecuvânta,
Mereu, pâinea și apa ta,
Și toate bolile apoi,
Am să le-ndepărtez de voi.
26În țara ce îți va fi dată,
Nici o femeie – niciodată –
Nu are, stearpă, ca să fie.
Nicicând, nu o să se mai știe
Că vreo femeie și-a lăsat
Copilul – că l-a lepădat.
27Eu, groaza Mea, am s-o trimit
‘Nainte-ți, și vor fi fugit
Popoarele, din calea ta.
În față-ți, ele nu vor sta,
Ci dosul au să-l dea, cu toate,
Când vei veni, înspăimântate.
28Viespi bondărești am să trimit.
Acestea vor fi izgonit
Hetiții, din ‘naintea ta.
Nici Canaaniți nu vor sta,
Căci și ei fi-vor fugăriți
Atunci, alături de Heviți.
29Nu dintr-odată-i izgonesc,
Din calea ta, căci nu voiesc
Să fac, din țară, o pustie,
Care – apoi – plină să fie
De fiarele pământului.
30Popoarele ținutului,
Încet am să le izgonesc,
Și-n acest timp, te întăresc.
Te fac, în număr, să sporești,
Ca țara să o stăpânești.
31Hotarele îți voi întinde
Și a ta țară va cuprinde
Ținuturile care sânt
Al Filistenilor pământ –
Marea cea Roșie va sta,
Ca pavăză, în coasta ta.
Hotarul se va-ntinde-n lat,
De la pustiu, la Eufrat.
Popoarele cari sunt aflate
Acolo, ție-ți vor fi date.
Pe oamenii ce-ai să-i găsești
Acolo, să îi izgonești.
32Să nu faci legământ cu ei
Și nici cu ai lor dumnezei!
33În țara ta, nu vor ședea,
Ca nu cumva-mpotriva Mea
Ei să te facă să greșești –
Adică să păcătuiești.
Căci de slujești alți dumnezei,
Ai fi la fel precum sunt ei.
Dacă la tine îi vei ține,
Vor fi o cursă, pentru tine.”
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca