Geneza 21
21
Nașterea lui Isaac
1Când Dumnezeu și-a amintit
De ceea ce-a făgăduit
El Sarei, vorba Și-a ținut
2Și astfel, Sara a născut
Fiul promis, la bătrânețe.
3Avram, a Domnului povețe,
Întocmai le-a îndeplinit:
Isac, copilul s-a numit,
4Opt zile-apoi, a numărat
Și împrejur, el l-a tăiat.
5Avram, un secol, a avut
Când, fiul său a fost născut.
6Sara spusese: „Dumnezeu,
De râs făcut-a s-ajung eu.
Căci au să râdă, negreșit,
Toți cei care-or fi auzit
Că am născut la vârsta asta.”
Apoi, către Avram, nevasta
7Se-ntoarse și l-a întrebat:
„Cine și-ar fi imaginat,
Că eu, acum, aici voi sta
Și un copil voi alăpta?!”
Izgonirea Agarei în pustie
8Încet, copilul s-a-nălțat,
Și-atuncea când l-au înțărcat,
Avram, ospăț, a rânduit
Și tare mult s-a veselit.
9La masă, Sara l-a văzut
Pe fiul care l-a născut
Roaba Agar – soțului ei –
10Râzând, și-a zis: „Te rog să iei
Pe mamă și pe al ei fiu,
Și izgonește-i în pustiu!”
11Aceste vorbe n-au plăcut
Soțului ei, dar a făcut
12Precum nevasta a dorit,
Pentru că Domnul i-a vorbit:
„Nu te mâhni de-a ei cuvinte,
Căci Eu ți-am spus mai dinainte
Că din Isac are să vie
Un neam, ce mare o să fie.
Sarei, să-i faci pe placul său,
Căci în Isac, numele tău,
Va fi, de-acuma înainte,
Știut în lume. Ia aminte,
13Căci mă-ngrijesc de Ismael
Și-un mare neam va fi și el:
Necontenit îl voi sălta,
Fiindcă-i tot sămânța ta.
14A doua zi, când s-a sculat,
Avram, o pâine, a luat,
Precum și un burduf cu apă
Și-a zis apoi, Agarei: „Pleacă!”
Ea, prin pustiul denumit
„Beer-Șeba”, mult, a rătăcit.
15Când apa i s-a terminat,
Pe Ismael l-a așezat
16Sub un tufiș și a fugit.
Acolo, ea l-a părăsit,
Căci n-a putut ca să îl vadă,
Cum pradă morți-avea să-i cadă.
Durerea s-a pornit să-i strângă
Inima și-a-nceput să plângă.
17Dar Dumnezeu a auzit
Copilul. Îngeru-a vorbit,
Strigând, din cer, către Agar:
„Să nu te temi, căci e-n zadar!
Domnul, copilul a văzut
18Și-a zis că are de făcut
Un neam mare, din Ismael.
Nu vei pieri nici tu, nici el.”
19Dumnezeu, ochii, i-a deschis
Și a văzut, ca întru-n vis,
O apă, curgând lângă ea,
Și-a dat copilului să bea.
20Anii, în goană, au trecut.
Copilul, mare, s-a făcut,
Domnul veghind la soarta lor.
Băiatu-ajunse vânător –
Între arcași, mai iscusit –
21Și în pustie a trăit –
Chiar în Paran – iar mama lui,
Din fetele Egiptului,
S-a dus de i-a ales soție,
Ca sprijin potrivit să-i fie.
Legământul lui Avraam cu Abimelec
22Abimelec puse la cale,
Ca Picol – șeful oștii sale –
Pân’ la Avram, să-l însoțească,
Având de gând să îi vorbească.
Apoi, când el s-a întâlnit
Cu-Avram, astfel a glăsuit:
„Avrame! Domnul e cu tine!
23Ascultă-mă acuma, bine:
Pe Numele Lui Dumnezeu,
Jură-mi acuma, cum vreau eu,
Că nu voi fi-nșelat de tine,
Nici eu, nici cei de după mine –
Copiii și nepoții mei.
Te vei purta, față de ei –
Față de toată țara mea –
Cu bunătate, căci în ea –
Când, ca străin te-ai așezat –
Bunăvoință-ai căpătat.”
24Avram a zis: „Bine! Îți jur!”
Rotindu-și ochii împrejur,
25Găsi cu cale să-i mai spună
Că a avut fântână bună,
Dar robii lui l-au jefuit –
Cu sila apa i-au răpit.
26Abimelec a spus: „Nu știu!
De ce îmi spui așa târziu?!”
27Avram nu a mai insistat.
Un dar bogat a căpătat,
Abimelec dând oi și boi
Spre-a se-nțelege amândoi.
28Din darul care l-a primit,
Șapte mieluțe a oprit.
29Abimelec l-a întrebat:
„Ce faci cu ele?” „Le-am luat
30Și ție ți le dăruiesc;
Drept mărturie îmi slujesc,
Căci o fântână sap, îndată –
Beer-Șeba, ea va fi chemată.”
31Beer-Șeba-nseamnă „Jurământ”,
Și-i martoră la legământ.
32Astfel, făcură jurământul
Și-și întăriră legământul.
Abimelec s-a ridicat –
Cu Picol – și-apoi a plecat,
Zorind înspre ținutul lor,
Din țara Filistenilor.
33Un tamarsic a semănat
Avram, acolo, și-a chemat
Apoi, Numele Domnului.
34El – și cu toată casa lui –
Străini erau, pe-acel ogor,
Din țara Filistenilor.
Currently Selected:
Geneza 21: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Geneza 21
21
Nașterea lui Isaac
1Când Dumnezeu și-a amintit
De ceea ce-a făgăduit
El Sarei, vorba Și-a ținut
2Și astfel, Sara a născut
Fiul promis, la bătrânețe.
3Avram, a Domnului povețe,
Întocmai le-a îndeplinit:
Isac, copilul s-a numit,
4Opt zile-apoi, a numărat
Și împrejur, el l-a tăiat.
5Avram, un secol, a avut
Când, fiul său a fost născut.
6Sara spusese: „Dumnezeu,
De râs făcut-a s-ajung eu.
Căci au să râdă, negreșit,
Toți cei care-or fi auzit
Că am născut la vârsta asta.”
Apoi, către Avram, nevasta
7Se-ntoarse și l-a întrebat:
„Cine și-ar fi imaginat,
Că eu, acum, aici voi sta
Și un copil voi alăpta?!”
Izgonirea Agarei în pustie
8Încet, copilul s-a-nălțat,
Și-atuncea când l-au înțărcat,
Avram, ospăț, a rânduit
Și tare mult s-a veselit.
9La masă, Sara l-a văzut
Pe fiul care l-a născut
Roaba Agar – soțului ei –
10Râzând, și-a zis: „Te rog să iei
Pe mamă și pe al ei fiu,
Și izgonește-i în pustiu!”
11Aceste vorbe n-au plăcut
Soțului ei, dar a făcut
12Precum nevasta a dorit,
Pentru că Domnul i-a vorbit:
„Nu te mâhni de-a ei cuvinte,
Căci Eu ți-am spus mai dinainte
Că din Isac are să vie
Un neam, ce mare o să fie.
Sarei, să-i faci pe placul său,
Căci în Isac, numele tău,
Va fi, de-acuma înainte,
Știut în lume. Ia aminte,
13Căci mă-ngrijesc de Ismael
Și-un mare neam va fi și el:
Necontenit îl voi sălta,
Fiindcă-i tot sămânța ta.
14A doua zi, când s-a sculat,
Avram, o pâine, a luat,
Precum și un burduf cu apă
Și-a zis apoi, Agarei: „Pleacă!”
Ea, prin pustiul denumit
„Beer-Șeba”, mult, a rătăcit.
15Când apa i s-a terminat,
Pe Ismael l-a așezat
16Sub un tufiș și a fugit.
Acolo, ea l-a părăsit,
Căci n-a putut ca să îl vadă,
Cum pradă morți-avea să-i cadă.
Durerea s-a pornit să-i strângă
Inima și-a-nceput să plângă.
17Dar Dumnezeu a auzit
Copilul. Îngeru-a vorbit,
Strigând, din cer, către Agar:
„Să nu te temi, căci e-n zadar!
Domnul, copilul a văzut
18Și-a zis că are de făcut
Un neam mare, din Ismael.
Nu vei pieri nici tu, nici el.”
19Dumnezeu, ochii, i-a deschis
Și a văzut, ca întru-n vis,
O apă, curgând lângă ea,
Și-a dat copilului să bea.
20Anii, în goană, au trecut.
Copilul, mare, s-a făcut,
Domnul veghind la soarta lor.
Băiatu-ajunse vânător –
Între arcași, mai iscusit –
21Și în pustie a trăit –
Chiar în Paran – iar mama lui,
Din fetele Egiptului,
S-a dus de i-a ales soție,
Ca sprijin potrivit să-i fie.
Legământul lui Avraam cu Abimelec
22Abimelec puse la cale,
Ca Picol – șeful oștii sale –
Pân’ la Avram, să-l însoțească,
Având de gând să îi vorbească.
Apoi, când el s-a întâlnit
Cu-Avram, astfel a glăsuit:
„Avrame! Domnul e cu tine!
23Ascultă-mă acuma, bine:
Pe Numele Lui Dumnezeu,
Jură-mi acuma, cum vreau eu,
Că nu voi fi-nșelat de tine,
Nici eu, nici cei de după mine –
Copiii și nepoții mei.
Te vei purta, față de ei –
Față de toată țara mea –
Cu bunătate, căci în ea –
Când, ca străin te-ai așezat –
Bunăvoință-ai căpătat.”
24Avram a zis: „Bine! Îți jur!”
Rotindu-și ochii împrejur,
25Găsi cu cale să-i mai spună
Că a avut fântână bună,
Dar robii lui l-au jefuit –
Cu sila apa i-au răpit.
26Abimelec a spus: „Nu știu!
De ce îmi spui așa târziu?!”
27Avram nu a mai insistat.
Un dar bogat a căpătat,
Abimelec dând oi și boi
Spre-a se-nțelege amândoi.
28Din darul care l-a primit,
Șapte mieluțe a oprit.
29Abimelec l-a întrebat:
„Ce faci cu ele?” „Le-am luat
30Și ție ți le dăruiesc;
Drept mărturie îmi slujesc,
Căci o fântână sap, îndată –
Beer-Șeba, ea va fi chemată.”
31Beer-Șeba-nseamnă „Jurământ”,
Și-i martoră la legământ.
32Astfel, făcură jurământul
Și-și întăriră legământul.
Abimelec s-a ridicat –
Cu Picol – și-apoi a plecat,
Zorind înspre ținutul lor,
Din țara Filistenilor.
33Un tamarsic a semănat
Avram, acolo, și-a chemat
Apoi, Numele Domnului.
34El – și cu toată casa lui –
Străini erau, pe-acel ogor,
Din țara Filistenilor.
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca