Evrei 3
3
1„De-aceea dar, frați sfinți, voi care,
Parte aveți de-acea chemare,
Pe cari, din ceruri, o primiți,
Vă rog, ca să vă ațintiți
Privirile, către Cel care
Apostol e și Preot Mare.
Pentru mărturisirea noastră,
Întoarceți-vă fața voastră,
Mereu dar, spre Iisus Hristos,
2Acela care, credincios,
S-a arătat, necontenit,
Celui care L-a rânduit,
Precum și Moise-a arătat
„Credință mare, ne-ncetat –
În toate și în tot, mereu –
În casele lui Dumnezeu”.
3Iată că El a fost găsit
Drept vrednic, de a fi primit
O slavă mult mai mult mai mare,
Decât cea pe cari Moise-o are,
Căci, mult mai mult, este cinstit,
Cel ce, o casă, a zidit,
Decât e cinstea ce-o avea
Casa în sine, pentru ea.
4Orișice casă ridicată,
A fost de cineva durată.
Să știți că totul – negreșit –
Este, de Dumnezeu, zidit.
5Cât despre Moise, ne-ndoios,
„Găsit a fost el, credincios,
În casele lui Dumnezeu”,
Numai ca slugă, ca, mereu,
Să poată face mărturie
Despre ce va avea să fie,
Deci, despre lucruri hărăzite
Ca, mai târziu, a fi vestite.
6Însă acum, Iisus Hristos –
Ca Fiu – se-arată credincios
A fi peste-a lui Dumnezeu
Casă; iar casa Lui, mereu,
Într-adevăr, suntem chiar noi,
Dacă ne vom păstra apoi
Nădejdile, pân’ la sfârșit,
Și-al nostru crez, nezguduit –
Cu care-acum, ne lăudăm.
7De-aceea, zic să ascultăm
Ce zice Duhul Sfânt apoi:
„Dacă al Său glas, astăzi – voi –
Aveți ca să îl auziți,
8În inimi să nu vă-mpietriți,
La fel ca-n ziua răzvrătirii,
Sau ca în ziua ispitirii,
Când în pustie-au rătăcit
9Ai voști părinți și-au îndrăznit,
Pe Mine, să Mă ispitească,
Sperând că au să reușească
De a Mă pune la-ncercare,
Încât văzut-a fiecare,
În patruzeci de ani, la rând,
Mereu, puterea Mea lucrând!
10Prin felu-n care s-au purtat,
Ajuns-am de M-am dezgustat,
De neamul lor, și am rostit
Acest cuvânt: „Necontenit,
În inimă, ei rătăcesc.
N-au cunoscut și nu găsesc
Căile mele! Mâniat,
11Peste măsură, am jurat,
Precum că ei nu vor putea,
Să intre în odihna Mea!”
12De-aceea zic, dragii mei frați,
Ca bine, seama, să luați,
Să nu aveți, cumva, în voi,
O inimă, care apoi,
Necredincioasă e, și care
Poate, oricând, a fi în stare
Să vă despartă-ntr-un târziu
De Dumnezeul nostru viu.
13Unii pe alții, căutați,
Necontenit, să vă-ndemnați
Cât încă, vremile sunt bune
Și cât timp, „Astăzi”, se mai spune,
Pentru ca nici unul din voi
Să nu se împietrească-apoi,
Prin a păcatului purtare,
Care aduce înșelare.
14Căci ne-am făcut – neîndoios –
Părtași ai lui Iisus Hristos,
Dacă păstrăm pân’ la sfârșit,
Al nostru crez, nezguduit –
Încrederea ce am avut,
În inimi, de la început.
15Cât timp se spune, pentru noi,
„Dacă al Său glas, astăzi, voi
Aveți ca să îl auziți
În inimi, să nu vă-mpietriți,
La fel ca-n ziua răzvrătirii,
La fel ca-n ziua ispitirii.”
16Cine-au fost cei ce-au auzit,
Și care-apoi, s-au răzvrătit?
Nu, din Egipt, ieșit-au oare,
Prin Moise-atuncea, fiecare?
17Iar patruzeci de ani – la fel –
De cine-a fost, dezgustat, El?
N-au fost, cumva, aceia care,
Mereu, păcătuit-au oare,
Și-a căror trupuri, negreșit,
Moarte-n pustiu, au putrezit?
18Și oare, cui, El S-a jurat,
Că n-au să poată, niciodat’,
Să intre în odihna Lui?
Dar oare, nu poporului
Cel care nu L-a ascultat,
Ajunse El de S-a jurat?
19Să intre dar, ei n-au putut,
Căci, necredință, au avut.”
Currently Selected:
Evrei 3: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Evrei 3
3
1„De-aceea dar, frați sfinți, voi care,
Parte aveți de-acea chemare,
Pe cari, din ceruri, o primiți,
Vă rog, ca să vă ațintiți
Privirile, către Cel care
Apostol e și Preot Mare.
Pentru mărturisirea noastră,
Întoarceți-vă fața voastră,
Mereu dar, spre Iisus Hristos,
2Acela care, credincios,
S-a arătat, necontenit,
Celui care L-a rânduit,
Precum și Moise-a arătat
„Credință mare, ne-ncetat –
În toate și în tot, mereu –
În casele lui Dumnezeu”.
3Iată că El a fost găsit
Drept vrednic, de a fi primit
O slavă mult mai mult mai mare,
Decât cea pe cari Moise-o are,
Căci, mult mai mult, este cinstit,
Cel ce, o casă, a zidit,
Decât e cinstea ce-o avea
Casa în sine, pentru ea.
4Orișice casă ridicată,
A fost de cineva durată.
Să știți că totul – negreșit –
Este, de Dumnezeu, zidit.
5Cât despre Moise, ne-ndoios,
„Găsit a fost el, credincios,
În casele lui Dumnezeu”,
Numai ca slugă, ca, mereu,
Să poată face mărturie
Despre ce va avea să fie,
Deci, despre lucruri hărăzite
Ca, mai târziu, a fi vestite.
6Însă acum, Iisus Hristos –
Ca Fiu – se-arată credincios
A fi peste-a lui Dumnezeu
Casă; iar casa Lui, mereu,
Într-adevăr, suntem chiar noi,
Dacă ne vom păstra apoi
Nădejdile, pân’ la sfârșit,
Și-al nostru crez, nezguduit –
Cu care-acum, ne lăudăm.
7De-aceea, zic să ascultăm
Ce zice Duhul Sfânt apoi:
„Dacă al Său glas, astăzi – voi –
Aveți ca să îl auziți,
8În inimi să nu vă-mpietriți,
La fel ca-n ziua răzvrătirii,
Sau ca în ziua ispitirii,
Când în pustie-au rătăcit
9Ai voști părinți și-au îndrăznit,
Pe Mine, să Mă ispitească,
Sperând că au să reușească
De a Mă pune la-ncercare,
Încât văzut-a fiecare,
În patruzeci de ani, la rând,
Mereu, puterea Mea lucrând!
10Prin felu-n care s-au purtat,
Ajuns-am de M-am dezgustat,
De neamul lor, și am rostit
Acest cuvânt: „Necontenit,
În inimă, ei rătăcesc.
N-au cunoscut și nu găsesc
Căile mele! Mâniat,
11Peste măsură, am jurat,
Precum că ei nu vor putea,
Să intre în odihna Mea!”
12De-aceea zic, dragii mei frați,
Ca bine, seama, să luați,
Să nu aveți, cumva, în voi,
O inimă, care apoi,
Necredincioasă e, și care
Poate, oricând, a fi în stare
Să vă despartă-ntr-un târziu
De Dumnezeul nostru viu.
13Unii pe alții, căutați,
Necontenit, să vă-ndemnați
Cât încă, vremile sunt bune
Și cât timp, „Astăzi”, se mai spune,
Pentru ca nici unul din voi
Să nu se împietrească-apoi,
Prin a păcatului purtare,
Care aduce înșelare.
14Căci ne-am făcut – neîndoios –
Părtași ai lui Iisus Hristos,
Dacă păstrăm pân’ la sfârșit,
Al nostru crez, nezguduit –
Încrederea ce am avut,
În inimi, de la început.
15Cât timp se spune, pentru noi,
„Dacă al Său glas, astăzi, voi
Aveți ca să îl auziți
În inimi, să nu vă-mpietriți,
La fel ca-n ziua răzvrătirii,
La fel ca-n ziua ispitirii.”
16Cine-au fost cei ce-au auzit,
Și care-apoi, s-au răzvrătit?
Nu, din Egipt, ieșit-au oare,
Prin Moise-atuncea, fiecare?
17Iar patruzeci de ani – la fel –
De cine-a fost, dezgustat, El?
N-au fost, cumva, aceia care,
Mereu, păcătuit-au oare,
Și-a căror trupuri, negreșit,
Moarte-n pustiu, au putrezit?
18Și oare, cui, El S-a jurat,
Că n-au să poată, niciodat’,
Să intre în odihna Lui?
Dar oare, nu poporului
Cel care nu L-a ascultat,
Ajunse El de S-a jurat?
19Să intre dar, ei n-au putut,
Căci, necredință, au avut.”
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca