YouVersion Logo
Search Icon

Evrei 9

9
1„Întâiul legământ de-atunci,
Avea și el, multe porunci,
Prin care să se rânduiască
Lucrarea cea dumnezeiască,
Și-un pământesc locaș sfânt care
Se folosea pentru-nchinare.
2Într-adevăr, cum am văzut,
Un cort, în urmă, s-a făcut.
În două, el era-mpărțit;
Partea din față s-a numit
Drept „Locul Sfânt”. Aici ședea
Sfeșnicul, masa, iar – pe ea –
Fusese pâinea Domnului,
De punere-naintea Lui.
3În spate – după o perdea –
„Locul prea sfânt” se întindea.
4Aici fusese așezat
Altarul, care-a fost lucrat
Din aur și s-a folosit
Pentru tămâie. Negreșit,
Alăturea altarului,
Chivotul legământului
Era, de-asemeni, așezat –
Și el, în aur, ferecat.
Un vas de aur s-a adus –
Cu mană – și-n chivot s-a pus.
Toiagul lui Aron – la fel –
Acolo a fost pus și el;
Toiagul cari înfăptuise
Minuni, atuncea înfrunzise.
Tot în chivot, s-a mai aflat
Și legământul încheiat
De Dumnezeu – precum a zis –
În tablele de piatră scris.
5Deasupra, heruvimi erau –
Ai slavei – cari acopereau,
Capacul ispășirilor,
Cu umbrele aripilor.
Nu este timpul potrivit
Ca să vorbim amănunțit,
Despre aceste lucruri, care
Știute sunt, de fiecare.
6Deci, după ce s-a întocmit
Totul, precum s-a poruncit,
Vin preoții care slujeau
La cort. Aceștia pătrundeau,
În interiorul cortului,
În prima încăpere-a lui.
7În cea de-a doua, voie are –
Să intre – doar preotul mare,
O dată-n an, și nu oricum,
Ci sânge-având, cu el acum,
Ca să-l aducă, negreșit,
Pentru păcatul săvârșit
De sine însuși, după care,
Pentru întreaga adunare –
Pentru păcatele găsite
Din neștiință-nfăptuite.
8În felu-acesta, ne-ncetat,
Duhul Cel Sfânt ne-a arătat
Că încuiată se găsea
Calea aceea ce ducea
Spre Locul cel „prea sfânt” chemat,
Căci în picioare s-a aflat,
Încă, întâiul cort, făcut
De Moise, de la început.
9Aceasta-i o asemănare
Cu vremile de-acum, în care,
Daruri și jertfe se aduc,
Însă, acestea nu îl duc,
Pe cel cari astfel se închină,
Spre a atinge o deplină
Desăvârșire, potrivită
Cu cea care este dorită
De al său cuget, negreșit.
10Acestea, doar s-au dovedit
Porunci ce-s asemănătoare,
Cu toate cele privitoare
La multe feluri de mâncări,
La sărbători și la spălări,
Pân’ la o vreme anumită,
Ce spre-ndreptare-i hărăzită.
11Însă Hristosul a venit,
Ca Mare Preot, negreșit,
Al bunurilor viitoare,
Trecând prin acel cort mai mare,
Precum și mai desăvârșit,
Căci nu-i de mâini înfăptuit
Și nu ține de-această fire,
Că nu e din a ei zidire,
Întrucât ele nu-s totuna.
12Odată pentru totdeauna,
Hristosul nostru a intrat,
În Locul cel „prea sfânt” chemat,
Și n-a dus sânge de vițel
Și nici de țapi. Acolo, El,
Cu al Său sânge a intrat,
După ce-ntâi a căpătat
O veșnică răscumpărare.
13Căci dacă acel sânge care
Se-arată-a fi al țapilor –
Și-asemeni, al taurilor –
Și-apoi, cenușa adunată
Din vaca cea de jertfă dată,
Stropite peste cei aflați
Plini de păcate și-ntinați,
Face să li se curățească
Trupul și-astfel, să se sfințească,
14Cu-atât mai mult – neîndoios –
Sângele Domnului Hristos
Care, prin Duhul Cel de Sus,
Pe Sine Însuși S-a adus
Ca și o jertfă nepătată,
Ce pentru Dumnezeu e dată,
Va curăța, necontenit,
Al vostru cuget – negreșit –
De fapte moarte, ca apoi,
Nestingheriți, să puteți voi,
Numai pe viul Dumnezeu,
În urmă, să-L slujiți, mereu!
15Tocmai de-aceea – fraților –
Iisus este mijlocitor,
Pentru acest nou legământ,
Iar toți aceia care sânt
Chemați să ia în stăpânire
Nepieritoarea moștenire
Care li s-a făgăduit –
Și care au păcătuit
Sub legământul încheiat
Întâi – acum au căpătat,
Prin moartea Lui, răscumpărare,
Pentru-a lor vină, și iertare.
16Într-adevăr, unde-i aflat
Un testament, a existat
Și cel care l-a întocmit
Și care-n urmă, a murit.
17Un testament putere are,
Doar după moartea celui care
L-a întocmit. Cât el trăiește,
Fără putere, se vădește.
18De-aceea, și la început,
Întâiul legământ făcut,
Cu sânge numai s-a vădit
Că a putut a fi sfințit.
19Într-adevăr, este știut
Că în ăst fel, Moise-a făcut,
Căci el – după ce a sfârșit,
Porunca Legii de rostit,
Către poporul adunat –
Sânge, s-a dus și a luat,
De la vițeii dăruiți
Și de la țapi ce-au fost jertfiți;
Cu apă, l-a amestecat,
Isop apoi a mai luat,
Precum și lână stacojie,
Pentru că trebuia să fie
Stropită-ntreaga adunare,
Cu toate-acestea, după care,
Mai trebuia a fi stropită
Și cartea ce a fost citită.
20După ce toate le-a-mplinit,
Aste cuvinte le-a rostit:
„Sângele-acesta, pe pământ,
Pecetluiește-un legământ
Care-i de Dumnezeu făcut,
Cu voi, așa precum a vrut.”
21De-asemenea, el a stropit,
Cortul, cu sângele primit,
Și toate vasele pe care,
Acesta-n slujba sa, le are.
22Iar după Lege-i arătat
Că tot aproape-i curățat,
Cu sânge doar. Fără vărsare
De sânge, nu este iertare.
23Dacă aici, jos, pe pământ,
Aceste lucruri care sânt
Doar niște chipuri ce-amintesc
De cele care se găsesc
În ceruri, fost-au curățate,
Atuncea și cele aflate
În ceruri, trebuiau să fie
Aduse la o curăție,
Prin jertfe care-s mai înalte
Decât se-arată celelalte.
24Hristos – să știe fiecare –
Că nu-ntr-un loc de închinare,
Făcut de om, S-a așezat,
Ci El, în ceruri, a intrat,
Unde, la Dumnezeu apoi,
Avea a merge, pentru noi.
25N-a trebuit ca să se ducă
Și-apoi, pe Sine, să Se-aducă
Drept jertfă, pentru fiecare,
De multe ori, ca și cel care
Ca preot mare a intrat
În Locul cel „prea sfânt” chemat –
Odată-n an – având, cu el,
Sânge de țap, ori de vițel –
Deci sânge cari nu e al lui,
Ci e a animalului
Ce, înadins, a fost jertfit –
26Pentru că ar fi trebuit
Să pătimească, ne-ncetat,
De când lumea s-a-ntemeiat.
Pe când acum, când a venit –
Iată – al vremilor sfârșit,
O dată doar S-a arătat
Să șteargă orișice păcat,
Drept jertfă când S-a dăruit.
27Și după cum e rânduit
Ca orice om să moară-o dată
Și-apoi se face-o judecată,
28Și cu Hristos a fost la fel:
O dată, S-a dat jertfă El
Și ale multora păcate,
De către El, au fost purtate.
Apoi, El o să vină iară,
Să Se arate-a-doua oară –
Nu cu privire la păcat –
Ci doar pentru a le fi dat
Celor ce-așteapăt-a Lui venire,
Darul – adică mântuire.”

Currently Selected:

Evrei 9: BIV2014

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in