Ioan 11
11
Învierea lui Lazăr
1Un om, cari Lazăr s-a numit
Și în Betania-a locuit –
Era din satul Mariei
Precum și-al Martei, sora ei –
Fost-a bolnav, în vremea ‘ceea.
2Maria fusese femeia
Care, cu mir, la Domnul merse,
Îi unse, iar apoi Îi șterse
Picioarele, cu al ei păr.
Omul bolnav – acel Lazăr –
Fusese chiar fratele ei.
3Grabnic, cele două femei
Trimiseră după Iisus
Și-aceste vorbe I le-au spus:
„Doamne, iată-Ți trimitem vești:
Acel pe care îl iubești
Este bolnav.” Însă, Iisus,
4Ascultând știrile, a spus:
„Spre moarte, nu-i boala, zic Eu;
Spre slavă-I e, lui Dumnezeu,
Ca astfel, Fiul Său iubit –
Prin ea – să fie proslăvit.”
5Iisus, pe Marta, o iubea –
Pe sora ei, de-asemenea;
La fel, pe Lazăr, pe-al lor frate.
6Când a aflat aceste toate,
El, două zile, a mai stat,
În locu-n care S-a aflat.
7La ucenici, după aceea,
Le zise: „Mergem în Iudeea”.
8Dar, ucenici-au cuvântat:
„Învățătorule-ai uitat,
Cum că Iudeii au voit
Să Te omoare, negreșit,
Cu pietre, iar acuma, vrei
Să Te întorci, din nou, la ei?”
9Iisus le-a zis, gata să plece:
„Oare, nu sunt douăsprezece
Ceasuri, în zi? Astfel, oricine,
De umblă ziua, vede bine
Și n-are să se poticnească;
10Noaptea, de-o să călătorească,
Se va împiedica oricare,
Pentru că-n el, lumină, n-are.
11Lazăr al nostru doarme doar:
Din somn, am să-l trezesc Eu, iar.”
12„Somnul acesta dovedește
Că el se însănătoșește” –
Au zis discipolii. Iisus,
13Despre al morții somn le-a spus,
Dar ei credeau că le vorbește
De-odihna ce se dobândește
Prin somn. Însă, când a văzut
14Că ei tot nu au priceput,
Atuncea, le-a vorbit pe față,
Că Lazăr a trecut din viață:
„Lazăr e mort. Cu-adevărat,
15Mă bucur că nu M-am aflat
Acolo – sincer, pentru voi –
Ca să puteți crede, apoi.
Acuma dar, cu toți, haidem,
La el acasă, să mergem!”
16Atunci, Toma – cel poreclit
Și Geamănul – a glăsuit:
„Să mergem toți, în locu-acel,
Și să murim și noi cu El!”
17Iisus, că patru zile sânt –
De când e Lazăr în mormânt –
Află, când a ajuns în sat.
18Satul acela-i așezat
Aproape de Ierusalim –
Cam cincisprezece stadii știm
Că sunt, până-n Betania.
19Pentru că satul se găsea
Atât de-aproape, mulți Iudei,
Au coborât, pân’ la femei –
La Marta și Maria – vrând,
Cu toți să le mângâie. Când
20Marta află cum că Iisus
Vine în satul lor, s-a dus,
Grabnic, în față, să Îi iasă,
Lăsând-o pe Maria-acasă.
21Iisus, cu ai Săi ucenici,
Sosi în sat. „Doamne, aici” –
Marta I-a zis, când L-a-ntâlnit –
„Dacă erai, n-ar fi murit
Al nostru frate. Dar știu eu,
22Că orice-I ceri lui Dumnezeu,
Îndată, El are să-ți dea.”
23„Fratele tău va învia” –
24Spuse Iisus. „Știu că învie,
Când învierea va să vie.
Când vine ziua de apoi,
Lazăr va fi, iarăș’, cu noi” –
25Răspunse Marta, dar Iisus,
„Eu, învierea, sunt!” – i-a spus.
„De-aceea-ți zic, că orișicine,
De va avea credință-n Mine,
Trăi-va – chiar de a murit.
26De-asemeni, cel ce n-a pierit –
Cel ce trăiește, bunăoară –
De crede-n Mine, n-o să moară!
Tu crezi lucrul acesta, oare?”
27„Cred Doamne, cu credință tare”,
Marta, către Iisus, a zis,
„Că ești Hristosul, Cel trimis,
În lume! Iată ce cred eu:
Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”
28Apoi, în taină, a plecat
Și, pe Maria, a chemat,
Spunându-i: „Vino, fără teamă!
Al nost’ Învățător te cheamă.”
29Maria, cum a auzit,
La Domnu-ndată, a venit,
30Căci El, unde L-a-ntâmpinat
Marta, rămase; n-a intrat,
Cu-ai Săi, încă, în satul ei.
31Când plecă Marta, mulți Iudei –
Care, în casă, se aflau,
Și, mângâiere, încercau
Să îi aducă – au ieșit,
În urma ei, căci s-au gândit:
„Precis că vrea să meargă lângă
Mormânt, acolo, ca să plângă.”
32Maria merse, la Iisus,
Se închină și-apoi a spus:
„Doamne, aici, dacă erai,
Pe al meu frate, îl vedeai
În viață, printre noi, trăind.”
33Când a văzut-o-apoi plângând –
Pe ea și pe Iudeii care
O însoțeau – o-nfiorare
Simți, în Duhul Său, Iisus.
S-a tulburat adânc și-a spus:
34„Unde e Lazăr, îngropat?”
„Vino să vezi” – ei L-au chemat.
35În acest timp, Iisus plângea.
36„Iată ce mult, El îl iubea! –
Au observat mai mulți Iudei.
37Au zis, atunci, unii din ei:
„El care, ochii orbului,
Deschisu-i-a, cu mâna Lui,
Nu putea face, bunăoară,
Ceva, ca ăst om să nu moară?–
38Iisus, din nou, S-a-nfiorat
Și, spre mormânt, S-a îndreptat –
Era-ntr-o peșteră făcut
Și-o piatră, ușă, a avut.
39„Înlăturați piatra!” – a spus,
Iudeilor prezenți, Iisus.
„Dar, Doamne, patru zile sânt,
De când e Lazăr, în mormânt” –
Îi spuse Marta. „Domnul meu,
E mort de mult, miroase greu.”
40„Marto, dar oare, nu Ți-am spus,
Ție” – a zis Domnul Iisus –
„Că trebuie numai să crezi,
Ca slava Domnului, s-o vezi?”
41Când piatra fu înlăturată,
Iisus a zis: „Mulțumesc Tată,
Că, și acum, M-ai ascultat.
42Știam că Tu, neîncetat,
M-asculți, dar Eu așa vorbesc,
Norodului să-i dovedesc,
Că Tu, pe Mine, M-ai trimis.”
43Apoi, către cel mort, a zis,
Cu glas puternic, răspicat:
„Hai Lazăre, ieși, imediat!”
44Mortul, glasul, I-a auzit
Și, din mormânt, el a ieșit,
Având picioarele legate
Și mâinile înfășurate,
În legături de pânză, iar –
Pe față – purta un ștergar.
Iisus a zis: „Să-l dezlegați
Și-apoi, să meargă, îl lăsați.”
45Mulți din Iudeii cari veniră
Și pe Maria o-nsoțiră,
Când acest lucru îl văzură,
Pe dată, în Iisus, crezură.
46Unii, din cei ce-au fost cu ei,
Au alergat la Farisei,
Unde, în amănunt, au spus,
Tot ceea ce-a făcut Iisus.
Sinedriul hotărăște să-L omoare
47Atunci, pe loc, a fost chemat
Soborul. Când s-au adunat
Toți, preoții cei mai de seamă
Și Farisei-au zis, cu teamă:
„Ce facem, oare, oameni buni,
Căci Acest om, multe minuni,
A săvârșit? În acest fel,
48Sfârși-vor toți, crezând în El,
Dacă Îl vom lăsa. Apoi,
Vor da năvală, peste noi,
Romanii, și-au să nimicească
Neamul și glia strămoșească.”
49Unul din ei, Caiafa, care
Era preotul cel mai mare –
În acel an – le-a zis: „Nu știți
50Nimic! Oare, nu vă gândiți,
Că e mai bine, bunăoară,
Ca doar un singur om să moară,
Pentru norod – așa socot –
Decât să piară neamul, tot?”
51Caiafa n-a spus de la el,
Ăst lucru, în Soboru-acel,
Ci pentru că s-a nimerit
Mare preot, a prorocit,
Cum că Iisus, viața, avea –
Pentru al Său neam – să Își dea.
52Și nu doar pentru neamu-acel,
Ci pentru toți, urma ca El
Să se jertfească, să-i adune
Și, într-un trup, apoi a-i pune,
Pe toți copiii Domnului,
De pe fața pământului.
53Din acea zi, au hotărât,
Că El trebuie omorât.
54Dar Domnul S-a ferit de ei,
Umblând pe-ascuns, printre Iudei.
De-aceea, El a și plecat,
Într-un ținut, ce s-a aflat
Lângă pustiu. A poposit,
Cu-ai Săi, și s-au adăpostit,
Într-o cetate liniștită,
Ce, Efraim, era numită.
Iisus așteptat la Ierusalim
55Când Paștele se-apropiau,
Mulți, la Ierusalim, mergeau,
Urmând ca să se pregătească –
De Paște – să se curățească.
56Ei, pe Iisus, Îl căutau,
La Templu, și se întrebau:
„Voi ați aflat ceva nou? Cine,
Dacă Iisus – la praznic vine –
Poate să spună? Ce credeți,
Veni-va? Ce părere-aveți?”
57Preoții mari s-au sfătuit
Cu Fariseii, și-au zvonit
Că dacă știe cineva,
Pe unde e Iisus, cumva,
Să îi anunțe, ne-apărat,
Să-L poată prinde, imediat.
Currently Selected:
Ioan 11: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Ioan 11
11
Învierea lui Lazăr
1Un om, cari Lazăr s-a numit
Și în Betania-a locuit –
Era din satul Mariei
Precum și-al Martei, sora ei –
Fost-a bolnav, în vremea ‘ceea.
2Maria fusese femeia
Care, cu mir, la Domnul merse,
Îi unse, iar apoi Îi șterse
Picioarele, cu al ei păr.
Omul bolnav – acel Lazăr –
Fusese chiar fratele ei.
3Grabnic, cele două femei
Trimiseră după Iisus
Și-aceste vorbe I le-au spus:
„Doamne, iată-Ți trimitem vești:
Acel pe care îl iubești
Este bolnav.” Însă, Iisus,
4Ascultând știrile, a spus:
„Spre moarte, nu-i boala, zic Eu;
Spre slavă-I e, lui Dumnezeu,
Ca astfel, Fiul Său iubit –
Prin ea – să fie proslăvit.”
5Iisus, pe Marta, o iubea –
Pe sora ei, de-asemenea;
La fel, pe Lazăr, pe-al lor frate.
6Când a aflat aceste toate,
El, două zile, a mai stat,
În locu-n care S-a aflat.
7La ucenici, după aceea,
Le zise: „Mergem în Iudeea”.
8Dar, ucenici-au cuvântat:
„Învățătorule-ai uitat,
Cum că Iudeii au voit
Să Te omoare, negreșit,
Cu pietre, iar acuma, vrei
Să Te întorci, din nou, la ei?”
9Iisus le-a zis, gata să plece:
„Oare, nu sunt douăsprezece
Ceasuri, în zi? Astfel, oricine,
De umblă ziua, vede bine
Și n-are să se poticnească;
10Noaptea, de-o să călătorească,
Se va împiedica oricare,
Pentru că-n el, lumină, n-are.
11Lazăr al nostru doarme doar:
Din somn, am să-l trezesc Eu, iar.”
12„Somnul acesta dovedește
Că el se însănătoșește” –
Au zis discipolii. Iisus,
13Despre al morții somn le-a spus,
Dar ei credeau că le vorbește
De-odihna ce se dobândește
Prin somn. Însă, când a văzut
14Că ei tot nu au priceput,
Atuncea, le-a vorbit pe față,
Că Lazăr a trecut din viață:
„Lazăr e mort. Cu-adevărat,
15Mă bucur că nu M-am aflat
Acolo – sincer, pentru voi –
Ca să puteți crede, apoi.
Acuma dar, cu toți, haidem,
La el acasă, să mergem!”
16Atunci, Toma – cel poreclit
Și Geamănul – a glăsuit:
„Să mergem toți, în locu-acel,
Și să murim și noi cu El!”
17Iisus, că patru zile sânt –
De când e Lazăr în mormânt –
Află, când a ajuns în sat.
18Satul acela-i așezat
Aproape de Ierusalim –
Cam cincisprezece stadii știm
Că sunt, până-n Betania.
19Pentru că satul se găsea
Atât de-aproape, mulți Iudei,
Au coborât, pân’ la femei –
La Marta și Maria – vrând,
Cu toți să le mângâie. Când
20Marta află cum că Iisus
Vine în satul lor, s-a dus,
Grabnic, în față, să Îi iasă,
Lăsând-o pe Maria-acasă.
21Iisus, cu ai Săi ucenici,
Sosi în sat. „Doamne, aici” –
Marta I-a zis, când L-a-ntâlnit –
„Dacă erai, n-ar fi murit
Al nostru frate. Dar știu eu,
22Că orice-I ceri lui Dumnezeu,
Îndată, El are să-ți dea.”
23„Fratele tău va învia” –
24Spuse Iisus. „Știu că învie,
Când învierea va să vie.
Când vine ziua de apoi,
Lazăr va fi, iarăș’, cu noi” –
25Răspunse Marta, dar Iisus,
„Eu, învierea, sunt!” – i-a spus.
„De-aceea-ți zic, că orișicine,
De va avea credință-n Mine,
Trăi-va – chiar de a murit.
26De-asemeni, cel ce n-a pierit –
Cel ce trăiește, bunăoară –
De crede-n Mine, n-o să moară!
Tu crezi lucrul acesta, oare?”
27„Cred Doamne, cu credință tare”,
Marta, către Iisus, a zis,
„Că ești Hristosul, Cel trimis,
În lume! Iată ce cred eu:
Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”
28Apoi, în taină, a plecat
Și, pe Maria, a chemat,
Spunându-i: „Vino, fără teamă!
Al nost’ Învățător te cheamă.”
29Maria, cum a auzit,
La Domnu-ndată, a venit,
30Căci El, unde L-a-ntâmpinat
Marta, rămase; n-a intrat,
Cu-ai Săi, încă, în satul ei.
31Când plecă Marta, mulți Iudei –
Care, în casă, se aflau,
Și, mângâiere, încercau
Să îi aducă – au ieșit,
În urma ei, căci s-au gândit:
„Precis că vrea să meargă lângă
Mormânt, acolo, ca să plângă.”
32Maria merse, la Iisus,
Se închină și-apoi a spus:
„Doamne, aici, dacă erai,
Pe al meu frate, îl vedeai
În viață, printre noi, trăind.”
33Când a văzut-o-apoi plângând –
Pe ea și pe Iudeii care
O însoțeau – o-nfiorare
Simți, în Duhul Său, Iisus.
S-a tulburat adânc și-a spus:
34„Unde e Lazăr, îngropat?”
„Vino să vezi” – ei L-au chemat.
35În acest timp, Iisus plângea.
36„Iată ce mult, El îl iubea! –
Au observat mai mulți Iudei.
37Au zis, atunci, unii din ei:
„El care, ochii orbului,
Deschisu-i-a, cu mâna Lui,
Nu putea face, bunăoară,
Ceva, ca ăst om să nu moară?–
38Iisus, din nou, S-a-nfiorat
Și, spre mormânt, S-a îndreptat –
Era-ntr-o peșteră făcut
Și-o piatră, ușă, a avut.
39„Înlăturați piatra!” – a spus,
Iudeilor prezenți, Iisus.
„Dar, Doamne, patru zile sânt,
De când e Lazăr, în mormânt” –
Îi spuse Marta. „Domnul meu,
E mort de mult, miroase greu.”
40„Marto, dar oare, nu Ți-am spus,
Ție” – a zis Domnul Iisus –
„Că trebuie numai să crezi,
Ca slava Domnului, s-o vezi?”
41Când piatra fu înlăturată,
Iisus a zis: „Mulțumesc Tată,
Că, și acum, M-ai ascultat.
42Știam că Tu, neîncetat,
M-asculți, dar Eu așa vorbesc,
Norodului să-i dovedesc,
Că Tu, pe Mine, M-ai trimis.”
43Apoi, către cel mort, a zis,
Cu glas puternic, răspicat:
„Hai Lazăre, ieși, imediat!”
44Mortul, glasul, I-a auzit
Și, din mormânt, el a ieșit,
Având picioarele legate
Și mâinile înfășurate,
În legături de pânză, iar –
Pe față – purta un ștergar.
Iisus a zis: „Să-l dezlegați
Și-apoi, să meargă, îl lăsați.”
45Mulți din Iudeii cari veniră
Și pe Maria o-nsoțiră,
Când acest lucru îl văzură,
Pe dată, în Iisus, crezură.
46Unii, din cei ce-au fost cu ei,
Au alergat la Farisei,
Unde, în amănunt, au spus,
Tot ceea ce-a făcut Iisus.
Sinedriul hotărăște să-L omoare
47Atunci, pe loc, a fost chemat
Soborul. Când s-au adunat
Toți, preoții cei mai de seamă
Și Farisei-au zis, cu teamă:
„Ce facem, oare, oameni buni,
Căci Acest om, multe minuni,
A săvârșit? În acest fel,
48Sfârși-vor toți, crezând în El,
Dacă Îl vom lăsa. Apoi,
Vor da năvală, peste noi,
Romanii, și-au să nimicească
Neamul și glia strămoșească.”
49Unul din ei, Caiafa, care
Era preotul cel mai mare –
În acel an – le-a zis: „Nu știți
50Nimic! Oare, nu vă gândiți,
Că e mai bine, bunăoară,
Ca doar un singur om să moară,
Pentru norod – așa socot –
Decât să piară neamul, tot?”
51Caiafa n-a spus de la el,
Ăst lucru, în Soboru-acel,
Ci pentru că s-a nimerit
Mare preot, a prorocit,
Cum că Iisus, viața, avea –
Pentru al Său neam – să Își dea.
52Și nu doar pentru neamu-acel,
Ci pentru toți, urma ca El
Să se jertfească, să-i adune
Și, într-un trup, apoi a-i pune,
Pe toți copiii Domnului,
De pe fața pământului.
53Din acea zi, au hotărât,
Că El trebuie omorât.
54Dar Domnul S-a ferit de ei,
Umblând pe-ascuns, printre Iudei.
De-aceea, El a și plecat,
Într-un ținut, ce s-a aflat
Lângă pustiu. A poposit,
Cu-ai Săi, și s-au adăpostit,
Într-o cetate liniștită,
Ce, Efraim, era numită.
Iisus așteptat la Ierusalim
55Când Paștele se-apropiau,
Mulți, la Ierusalim, mergeau,
Urmând ca să se pregătească –
De Paște – să se curățească.
56Ei, pe Iisus, Îl căutau,
La Templu, și se întrebau:
„Voi ați aflat ceva nou? Cine,
Dacă Iisus – la praznic vine –
Poate să spună? Ce credeți,
Veni-va? Ce părere-aveți?”
57Preoții mari s-au sfătuit
Cu Fariseii, și-au zvonit
Că dacă știe cineva,
Pe unde e Iisus, cumva,
Să îi anunțe, ne-apărat,
Să-L poată prinde, imediat.
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca