Ioan 15
15
Iisus, vița
1„Eu, vița, sunt, adevărată.
Vierul este al Meu Tată.
2El taie orișice mlădiță,
Neroditoare, de pe viță.
Însă, mlădița ce rodește,
Tatăl, mereu, o curățește,
Ca să rodească, ne-ncetat.
3Acuma, voi v-ați curățat,
Din pricina cuvintelor,
Spuse – de Mine – tuturor.
4Să stați în Mine, căci apoi,
Am să rămân și Eu, în voi.
Cum nu rodește o mlădiță –
Care nu a rămas în viță –
Nici voi, roadă, nu aduceți,
În Mine, de nu rămâneți.
5Vă spun că Eu sunt acea Viță,
Iar voi sunteți câte-o mlădiță.
De-aceea zic că, orișicine
Are ca să rămână-n Mine –
Și-n cine voi rămâne Eu –
O să rodească mult, mereu;
Căci, despărțiți, dacă sunteți,
De Mine, roadă, nu faceți.
6Cel cari, din Mine, a plecat,
Afară fi-va aruncat,
Ca o mlădiță oarecare,
Bună de foc, neroditoare.
Aste mlădițes-s adunate
Și pradă focului sunt date.
7Dacă, În Mine, rămâneți,
Și dacă-n voi o să țineți
Cuvântul Meu, tot ce doriți,
Să cereți doar, și-o să primiți!
8Prin ceea ce voi ați rodit,
Al Meu Tată, e proslăvit;
Iar voi veți fi printre acei
Care sunt ucenicii Mei.
9Precum, de Tatăl, sunt iubit,
La fel, și Eu v-am îndrăgit.
De-aceea, grijă să aveți
Și-n dragoste să-Mi rămâneți.
10Poruncile-Mi, de le păziți,
În a Mea dragoste-o să fiți –
Așa cum am păzit și Eu,
Poruncile Tatălui Meu –
Și-n a Sa dragoste-am rămas.
11V-am spus acestea-n acest ceas,
Ca bucuria-Mi să rămână,
În voi, pentru a fi deplină
Și-a voastră bucurie, care,
Dată vă e, la fiecare.”
Dragostea frățească
12„Astă poruncă, vă las Eu:
Unii pe alții, tot mereu,
Să vă iubiți, necontenit,
La fel cum și Eu v-am iubit.
13Nu este dragoste mai mare,
Decât când cineva-i în stare,
Ca viața – dar scump ce-l avea –
Pentru prieteni, să și-o dea.
14Prieteni Îmi sunteți, mereu,
De faceți ce poruncesc Eu.
15Robi, să vă spun, Mie nu-Mi place,
Căci robul nu știe ce face,
Stăpânul său; ci v-am numit
Prieteni. V-am destăinuit
Tot ceea ce-auzisem Eu,
În ceruri, de la Tatăl Meu.
16Un lucru, să-nțelegeți, bine:
Că nu voi M-ați ales pe Mine.
Eu v-am ales! V-am rânduit
Și, ca să mergeți, v-am gătit,
S-aduceți roade care-apoi
Au să rămână. Astfel, voi,
Orice veți cere, primi-veți,
Dacă-n al Meu Nume, cereți.
17Unii pe alții – poruncesc –
Să vă iubiți! Asta voiesc!”
Ura din partea lumii
18„Urâți, atunci când o să fiți,
De către lume, voi să știți
Că Eu am fost – mai înainte –
Urât, de ea. Să țineți minte:
19De-ați fi din lume, dragii Mei,
Ea ar iubi ce este-al ei;
Dar nu sunteți, din lume, voi,
Și pentru că Eu – mai apoi –
Din al ei mijloc, v-am ales,
Este ușor de înțeles
De ce, urâți sunteți, de ea.
20Să v-amintiți de vorba Mea:
„Robul, nicicând, nu e mai mare
Decât stăpânul”. Prin urmare,
Dacă am fost Eu prigonit,
La fel, și voi veți fi pățit;
Dacă cuvântul Mi-l păzesc,
Și pe al vostru-l împlinesc.
21Dar vă va face astă lume,
Tot ce am spus, pentru-al Meu Nume,
Căci nu-L știe, pe Tatăl Meu,
Cari M-a trimis. Deci, dacă Eu,
22În lume, de n-aș fi venit –
Și dacă nu le-aș fi vorbit –
N-ar fi avut păcat, vreodată.
Acuma însă, n-o să poată
Nimeni, nevinovat, să fie.
23Un lucru, bine să se știe:
Acel care nu Mă iubește –
De fapt – pe Tatăl, Îl urăște.
24Dacă-ntre ei n-aș fi făcut
Lucrări, cum nimeni n-a putut
A mai face asemenea,
Atunci, păcate, n-ar avea.
Acuma însă, le-au văzut
Și iată că am început
A fi urâți de ei: și Eu,
Și-asemenea și Tatăl Meu.
25Dar lucru-acesta a-mplinit,
Ceea ce Legea a vestit,
De mult, când spus-a despre ei:
„Am fost urât, fără temei”.
26Mângâietorul, când sosește,
De Mine, vă mărturisește;
Duh de-adevăr este acel
Mângâietor, iar – despre El –
Să știți că de la Tatăl vine.
27Iar voi, care ați fost cu Mine,
De la-nceputuri, o să fiți,
Datori, să Mă mărturisiți.”
Currently Selected:
Ioan 15: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Ioan 15
15
Iisus, vița
1„Eu, vița, sunt, adevărată.
Vierul este al Meu Tată.
2El taie orișice mlădiță,
Neroditoare, de pe viță.
Însă, mlădița ce rodește,
Tatăl, mereu, o curățește,
Ca să rodească, ne-ncetat.
3Acuma, voi v-ați curățat,
Din pricina cuvintelor,
Spuse – de Mine – tuturor.
4Să stați în Mine, căci apoi,
Am să rămân și Eu, în voi.
Cum nu rodește o mlădiță –
Care nu a rămas în viță –
Nici voi, roadă, nu aduceți,
În Mine, de nu rămâneți.
5Vă spun că Eu sunt acea Viță,
Iar voi sunteți câte-o mlădiță.
De-aceea zic că, orișicine
Are ca să rămână-n Mine –
Și-n cine voi rămâne Eu –
O să rodească mult, mereu;
Căci, despărțiți, dacă sunteți,
De Mine, roadă, nu faceți.
6Cel cari, din Mine, a plecat,
Afară fi-va aruncat,
Ca o mlădiță oarecare,
Bună de foc, neroditoare.
Aste mlădițes-s adunate
Și pradă focului sunt date.
7Dacă, În Mine, rămâneți,
Și dacă-n voi o să țineți
Cuvântul Meu, tot ce doriți,
Să cereți doar, și-o să primiți!
8Prin ceea ce voi ați rodit,
Al Meu Tată, e proslăvit;
Iar voi veți fi printre acei
Care sunt ucenicii Mei.
9Precum, de Tatăl, sunt iubit,
La fel, și Eu v-am îndrăgit.
De-aceea, grijă să aveți
Și-n dragoste să-Mi rămâneți.
10Poruncile-Mi, de le păziți,
În a Mea dragoste-o să fiți –
Așa cum am păzit și Eu,
Poruncile Tatălui Meu –
Și-n a Sa dragoste-am rămas.
11V-am spus acestea-n acest ceas,
Ca bucuria-Mi să rămână,
În voi, pentru a fi deplină
Și-a voastră bucurie, care,
Dată vă e, la fiecare.”
Dragostea frățească
12„Astă poruncă, vă las Eu:
Unii pe alții, tot mereu,
Să vă iubiți, necontenit,
La fel cum și Eu v-am iubit.
13Nu este dragoste mai mare,
Decât când cineva-i în stare,
Ca viața – dar scump ce-l avea –
Pentru prieteni, să și-o dea.
14Prieteni Îmi sunteți, mereu,
De faceți ce poruncesc Eu.
15Robi, să vă spun, Mie nu-Mi place,
Căci robul nu știe ce face,
Stăpânul său; ci v-am numit
Prieteni. V-am destăinuit
Tot ceea ce-auzisem Eu,
În ceruri, de la Tatăl Meu.
16Un lucru, să-nțelegeți, bine:
Că nu voi M-ați ales pe Mine.
Eu v-am ales! V-am rânduit
Și, ca să mergeți, v-am gătit,
S-aduceți roade care-apoi
Au să rămână. Astfel, voi,
Orice veți cere, primi-veți,
Dacă-n al Meu Nume, cereți.
17Unii pe alții – poruncesc –
Să vă iubiți! Asta voiesc!”
Ura din partea lumii
18„Urâți, atunci când o să fiți,
De către lume, voi să știți
Că Eu am fost – mai înainte –
Urât, de ea. Să țineți minte:
19De-ați fi din lume, dragii Mei,
Ea ar iubi ce este-al ei;
Dar nu sunteți, din lume, voi,
Și pentru că Eu – mai apoi –
Din al ei mijloc, v-am ales,
Este ușor de înțeles
De ce, urâți sunteți, de ea.
20Să v-amintiți de vorba Mea:
„Robul, nicicând, nu e mai mare
Decât stăpânul”. Prin urmare,
Dacă am fost Eu prigonit,
La fel, și voi veți fi pățit;
Dacă cuvântul Mi-l păzesc,
Și pe al vostru-l împlinesc.
21Dar vă va face astă lume,
Tot ce am spus, pentru-al Meu Nume,
Căci nu-L știe, pe Tatăl Meu,
Cari M-a trimis. Deci, dacă Eu,
22În lume, de n-aș fi venit –
Și dacă nu le-aș fi vorbit –
N-ar fi avut păcat, vreodată.
Acuma însă, n-o să poată
Nimeni, nevinovat, să fie.
23Un lucru, bine să se știe:
Acel care nu Mă iubește –
De fapt – pe Tatăl, Îl urăște.
24Dacă-ntre ei n-aș fi făcut
Lucrări, cum nimeni n-a putut
A mai face asemenea,
Atunci, păcate, n-ar avea.
Acuma însă, le-au văzut
Și iată că am început
A fi urâți de ei: și Eu,
Și-asemenea și Tatăl Meu.
25Dar lucru-acesta a-mplinit,
Ceea ce Legea a vestit,
De mult, când spus-a despre ei:
„Am fost urât, fără temei”.
26Mângâietorul, când sosește,
De Mine, vă mărturisește;
Duh de-adevăr este acel
Mângâietor, iar – despre El –
Să știți că de la Tatăl vine.
27Iar voi, care ați fost cu Mine,
De la-nceputuri, o să fiți,
Datori, să Mă mărturisiți.”
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca