Matei 18
18
Cel mai mare în Împărăția Cerurilor
1De Domnul, s-au apropiat
Discipolii, și-au întrebat:
„În ceruri – în Împărăție –
Mai mare, cine o să fie?”
2Un copilaș, chemă Iisus
Și, în mijlocul lor, l-a pus,
3Zicând: „Adevărat vă spun,
Că dacă nu veți fi ca un
Copil, și nu vă-ntoarceți voi,
La Domnul vostru, înapoi,
Cu nici un chip n-o să intrați
În ceruri. Deci, Mă ascultați:
4Ca și acest copil să fiți,
Și-asemeni lui, să vă smeriți!
Căci cel ce se smerește are
Să fie-n ceruri, cel mai mare.
5În al Meu Nume, cineva,
De are a primi, cumva,
Un copilaș, să știe bine:
Prin el, primitu-M-a pe Mine!
6Când cineva o să voiască
Să-i facă să păcătuiască
Pe-acești micuți, cari cred în Mine,
Pentru acela e mai bine,
De gât, să-i fie agățat
Un bolovan, și aruncat
7În fundul mării. Lume, vai!
Vai, pentru că tu multe ai,
Prilejuri de păcătuire,
Căci așa este a ta fire.
Dar vai de acel om, prin care,
Păcatul, drum, în lume-și are.
8Acum, de mâna ta te face –
Sau de piciorul nu-ți dă pace,
Ducându-te înspre păcat –
Le taie, ca să fii salvat.
Mai bine șchiop și ciung în viață
Și nu-ntreg în a morții față.
9De-un ochi te trage în păcat,
Trebuie grabnic lepădat.
Mai bine doar cu-n ochi în viață,
Și nu-ntreg în a morții față.”
Pilda cu oaia rătăcită
10„Feriți-vă ca nu cumva
Să defăimați pe cineva,
Din numărul micuților
Aceștia, căci îngerii lor.
În ceruri sunt, la Tatăl Meu,
Și Îl privesc pe Dumnezeu.
11Iată că Fiul omului
A coborât din slava Lui,
Venind, cum Dumnezeu a vrut,
Să mântuiască ce-i pierdut.
12Ce credeți? Dacă un om are
O sută de oi, dintre care
Una, de turmă, s-a pierdut,
Omul acel ce-o fi făcut?
De-ar fi să vi se-ntâmple vouă,
Pe cele nouăzeci și nouă,
Nu le-ați lăsa ca să plecați,
Pe cea pierdută, s-o aflați?
13Când omul, oaia, își găsește,
Cu mult mai mult se veselește,
Că a salvat-o – vă spun vouă –
Decât de cele nouă’șinouă.
14Și tot așa – revenind iară –
Nu-i voia Domnului să piară
Nici unul dintre ăștia mici –
Nici unul dintre cei de-aici.”
Iertarea greșelilor
15„Când al tău frate a greșit
Și-n contră-ți a păcătuit,
Du-te de-l mustră, dar să fii
Singur cu el. Așa să știi,
Că dacă fi-vei ascultat,
Pe frate’ tău l-ai câștigat.
16De nu va asculta, cumva,
Vei mai lua pe cineva –
Un ins, sau doi – să întărească
Ceea ce o să se vorbească,
Iar mărturia-ți pregătită,
De doi, trei martori, întărită
Să-ți fie-astfel. De nu voiește
17Să te asculte, trebuiește
Să-l spui Bisericii. De iar
N-o să asculte, lasă-l dar,
Și drept păgân să-l socotești
Sau ca pe-un vameș să-l privești;
Așa va fi el, pentru tine.
18Seama luați, acum, la Mine:
La ce-ați legat voi, pe pământ,
În ceruri, dezlegări, nu sânt;
Și orice, voi veți dezlega,
În ceruri, nu se va lega.
19Vă spun că dacă, dintre voi,
Se învoiesc să ceară doi,
Un lucru, pe acest pământ,
Le va fi dat de Tatăl Sfânt.
20Căci unde-s adunați doi, trei,
În al meu Nume, între ei,
Cu siguranță sunt și Eu,
Și-acolo este Dumnezeu.”
Pilda robului nemilostiv
21De Domnul, s-a apropiat
Petru și-apoi, L-a întrebat:
„De câte ori am să iert eu,
De-mi va greși, pe frate’ meu?
De șapte ori, a sale fapte?”
22„De șaptezeci de ori, tot șapte,
Îl iartă” – i-a răspuns Iisus –
23„Căci de aceea, cum v-am spus,
A cerului Împărăție,
Asemănată o să fie,
Cu-n împărat, care-a venit
Și cu-ai lui robi s-a socotit.
24Unul din robi îi datora,
În galbeni, zece mii. Era
25Robul acel, năpăstuit,
Căci n-avea bani. A poruncit
Stăpânul, ca vândut să fie,
Pentru această datorie,
Tot ce avea robul acel:
Copii, nevastă și pe el.
26Robul, atunci, s-a închinat
Pân’ la pământ, și l-a rugat
Pe-al său stăpân, să-l păsuiască,
Sperând că poate să-i plătească.
27Stăpânul s-a înduioșat
Și-apoi, în urmă, l-a iertat
28De datorie. A ieșit
Robul afară, și-a-ntâlnit
Pe un tovarăș, ce avea
O sută, doar, de lei, să-i dea.
Când l-a văzut, s-a repezit,
L-a prins de gât și i-a vorbit,
Strigându-i amenințător:
„Plătește-mi ce îmi ești dator!”
29Datornicul s-a aruncat
Jos, la pământ, și la rugat:
„Mai lasă-mă, că-ți voi plăti!”
30Dar el, nimic, n-a vrut a ști,
Ci pe acel om, l-a luat
Și-n temniță l-a aruncat.
31Când robii ceilalți au văzut
Toate câte s-au petrecut,
S-au dus de-au spus stăpânului
Ce făptuise robul lui.
32Stăpânul l-a chemat la el,
Degrabă, pe robul acel:
„Tu, rob viclean, ai fost iertat
De datorie! M-ai rugat,
Iar eu, de tine, am avut
Milă. Tu, însă, n-ai făcut
La fel, cum m-am purtat cu tine!
33Oare nu crezi că era bine
Să fii și tu-ngăduitor?
34Luați-l dar, chinuitori!
În temniță să putrezească
Până când are să plătească!”
35Să ascultați ce vă spun Eu:
Așa va face Tatăl Meu,
Cu voi, dacă nu îi iertați,
Din inimă, pe-ai voștri frați.”
Currently Selected:
Matei 18: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Matei 18
18
Cel mai mare în Împărăția Cerurilor
1De Domnul, s-au apropiat
Discipolii, și-au întrebat:
„În ceruri – în Împărăție –
Mai mare, cine o să fie?”
2Un copilaș, chemă Iisus
Și, în mijlocul lor, l-a pus,
3Zicând: „Adevărat vă spun,
Că dacă nu veți fi ca un
Copil, și nu vă-ntoarceți voi,
La Domnul vostru, înapoi,
Cu nici un chip n-o să intrați
În ceruri. Deci, Mă ascultați:
4Ca și acest copil să fiți,
Și-asemeni lui, să vă smeriți!
Căci cel ce se smerește are
Să fie-n ceruri, cel mai mare.
5În al Meu Nume, cineva,
De are a primi, cumva,
Un copilaș, să știe bine:
Prin el, primitu-M-a pe Mine!
6Când cineva o să voiască
Să-i facă să păcătuiască
Pe-acești micuți, cari cred în Mine,
Pentru acela e mai bine,
De gât, să-i fie agățat
Un bolovan, și aruncat
7În fundul mării. Lume, vai!
Vai, pentru că tu multe ai,
Prilejuri de păcătuire,
Căci așa este a ta fire.
Dar vai de acel om, prin care,
Păcatul, drum, în lume-și are.
8Acum, de mâna ta te face –
Sau de piciorul nu-ți dă pace,
Ducându-te înspre păcat –
Le taie, ca să fii salvat.
Mai bine șchiop și ciung în viață
Și nu-ntreg în a morții față.
9De-un ochi te trage în păcat,
Trebuie grabnic lepădat.
Mai bine doar cu-n ochi în viață,
Și nu-ntreg în a morții față.”
Pilda cu oaia rătăcită
10„Feriți-vă ca nu cumva
Să defăimați pe cineva,
Din numărul micuților
Aceștia, căci îngerii lor.
În ceruri sunt, la Tatăl Meu,
Și Îl privesc pe Dumnezeu.
11Iată că Fiul omului
A coborât din slava Lui,
Venind, cum Dumnezeu a vrut,
Să mântuiască ce-i pierdut.
12Ce credeți? Dacă un om are
O sută de oi, dintre care
Una, de turmă, s-a pierdut,
Omul acel ce-o fi făcut?
De-ar fi să vi se-ntâmple vouă,
Pe cele nouăzeci și nouă,
Nu le-ați lăsa ca să plecați,
Pe cea pierdută, s-o aflați?
13Când omul, oaia, își găsește,
Cu mult mai mult se veselește,
Că a salvat-o – vă spun vouă –
Decât de cele nouă’șinouă.
14Și tot așa – revenind iară –
Nu-i voia Domnului să piară
Nici unul dintre ăștia mici –
Nici unul dintre cei de-aici.”
Iertarea greșelilor
15„Când al tău frate a greșit
Și-n contră-ți a păcătuit,
Du-te de-l mustră, dar să fii
Singur cu el. Așa să știi,
Că dacă fi-vei ascultat,
Pe frate’ tău l-ai câștigat.
16De nu va asculta, cumva,
Vei mai lua pe cineva –
Un ins, sau doi – să întărească
Ceea ce o să se vorbească,
Iar mărturia-ți pregătită,
De doi, trei martori, întărită
Să-ți fie-astfel. De nu voiește
17Să te asculte, trebuiește
Să-l spui Bisericii. De iar
N-o să asculte, lasă-l dar,
Și drept păgân să-l socotești
Sau ca pe-un vameș să-l privești;
Așa va fi el, pentru tine.
18Seama luați, acum, la Mine:
La ce-ați legat voi, pe pământ,
În ceruri, dezlegări, nu sânt;
Și orice, voi veți dezlega,
În ceruri, nu se va lega.
19Vă spun că dacă, dintre voi,
Se învoiesc să ceară doi,
Un lucru, pe acest pământ,
Le va fi dat de Tatăl Sfânt.
20Căci unde-s adunați doi, trei,
În al meu Nume, între ei,
Cu siguranță sunt și Eu,
Și-acolo este Dumnezeu.”
Pilda robului nemilostiv
21De Domnul, s-a apropiat
Petru și-apoi, L-a întrebat:
„De câte ori am să iert eu,
De-mi va greși, pe frate’ meu?
De șapte ori, a sale fapte?”
22„De șaptezeci de ori, tot șapte,
Îl iartă” – i-a răspuns Iisus –
23„Căci de aceea, cum v-am spus,
A cerului Împărăție,
Asemănată o să fie,
Cu-n împărat, care-a venit
Și cu-ai lui robi s-a socotit.
24Unul din robi îi datora,
În galbeni, zece mii. Era
25Robul acel, năpăstuit,
Căci n-avea bani. A poruncit
Stăpânul, ca vândut să fie,
Pentru această datorie,
Tot ce avea robul acel:
Copii, nevastă și pe el.
26Robul, atunci, s-a închinat
Pân’ la pământ, și l-a rugat
Pe-al său stăpân, să-l păsuiască,
Sperând că poate să-i plătească.
27Stăpânul s-a înduioșat
Și-apoi, în urmă, l-a iertat
28De datorie. A ieșit
Robul afară, și-a-ntâlnit
Pe un tovarăș, ce avea
O sută, doar, de lei, să-i dea.
Când l-a văzut, s-a repezit,
L-a prins de gât și i-a vorbit,
Strigându-i amenințător:
„Plătește-mi ce îmi ești dator!”
29Datornicul s-a aruncat
Jos, la pământ, și la rugat:
„Mai lasă-mă, că-ți voi plăti!”
30Dar el, nimic, n-a vrut a ști,
Ci pe acel om, l-a luat
Și-n temniță l-a aruncat.
31Când robii ceilalți au văzut
Toate câte s-au petrecut,
S-au dus de-au spus stăpânului
Ce făptuise robul lui.
32Stăpânul l-a chemat la el,
Degrabă, pe robul acel:
„Tu, rob viclean, ai fost iertat
De datorie! M-ai rugat,
Iar eu, de tine, am avut
Milă. Tu, însă, n-ai făcut
La fel, cum m-am purtat cu tine!
33Oare nu crezi că era bine
Să fii și tu-ngăduitor?
34Luați-l dar, chinuitori!
În temniță să putrezească
Până când are să plătească!”
35Să ascultați ce vă spun Eu:
Așa va face Tatăl Meu,
Cu voi, dacă nu îi iertați,
Din inimă, pe-ai voștri frați.”
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca