Mica 5
5
1„Tu, ceată a Sionului
Te strânge, în cetatea lui!
Strângeți dar, rândul, v-adunați,
Căci noi suntem împresurați!
Lovit în față e acel
Ce-l judecă pe Israel!
Cu o nuia, s-a pomenit,
Peste obraz, că e lovit!
2Și tu, Efrata – Betleeme –
Află că n-ai de ce te teme,
Deși e mică-a ta cetate,
Printre cetățile aflate
În a lui Iuda țară, cari
Se dovedesc cu mult mai mari,
Iar pe al lui Iuda pământ,
De frunte, toate-acestea sânt!
Din tine, va ieși Acel
Care, stăpân, în Israel,
Se va vădi. Obârșia,
În vremi străvechi, și-o va avea,
Urcând până în veșnicie.
3Lăsați – de-aceea – au să fie,
Până când naște-va cea care
Va naște ce, de născut, are.
Cei cari vor fi o rămășiță,
Fiind din ai Săi frați – de viță –
Se vor întoarce-n acest fel,
La fiii cei din Israel.
4Puterea cârmuirii Lui
Va fi puterea Domnului,
Puterea Celui cari, mereu,
Îi este Domn și Dumnezeu.
În liniște-au să locuiască,
Căci El o să Se proslăvească
Până la marginile care
Acest pământ întins le are.
5În vremile ce au să vie,
El, pacea noastră, o să fie.
Atunci când în a noastră țară,
Asirianul vine iară
Înaintând pân’ la palate,
În contră-i fi-vor ridicate
Opt căpetenii din cei cari,
Peste popor sunt cei mai mari,
Alături de șapte păstori.
6Ei au să fie luptători.
Vor pustii cu sabia,
Asiria – și-asemenea –
A lui Nimrod țară. Pe noi,
Ei ne vor izbăvi apoi,
De-Asirian, atunci când iară
Va năvăli la noi în țară
Și-atunci când fi-vor atacate
Mărețele noastre palate.
7În urmă, acea rămășiță
Care-i din a lui Iacov viță,
Drept rouă binefăcătoare
Va fi pentru multe popoare,
Din partea Domnului venită,
Precum e ploaia rânduită
A uda iarba câmpului.
Nu stă-n voința omului
Această ploaie, căci pe ea
N-o rânduiește nimenea
Dintre cei care aflați sânt
Pe fața-ntregului pământ.
8De-asemeni, acea rămășiță
Care-i din a lui Iacov viță,
Precum e leul printre fiare
Se va vădi printre popoare,
Sau ca un pui de leu apoi,
Aflat în turmele de oi,
Cari sfâșie fără cruțare
Și calcă totul în picioare,
Încât nimeni nu va putea,
La altul, ajutor, să-i dea.
9Mâna ta fi-va ridicată
Peste dușmanii tăi și iată
Că nimiciți toți au să fie!
10„Când acea zi are să vie” –
Domnul a zis – „îți nimicesc
Caii și carele-ți zdrobesc.
11Toate cetățile, aflate
În țară, fi-vor dărâmate.
Și cetățuile, voiesc –
Atunci – să ți le nimicesc.
12Îi nimicesc pe vrăjitori.
Descântece, descântători
N-au să mai fie, peste fire.
13Voi șterge, cu desăvârșire,
Și idoli și stâlpi idolești,
Să nu mai ai cui să slujești,
Iar la lucrarea mâinilor,
Să nu se-nchine-al tău popor.
14Toți idolii ți-i nimicesc.
De-asemenea am să-ți zdrobesc
Și Astarteele la care
Le aduceai tu, închinare.
Pe toate, la pământ, le pun.
15Atuncea, am să Mă răzbun,
Căci slobozesc a Mea mânie
Și las să curgă-a Mea urgie
Asupra neamurilor care
N-au vrut să-Mi deie ascultare.”
Currently Selected:
Mica 5: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Mica 5
5
1„Tu, ceată a Sionului
Te strânge, în cetatea lui!
Strângeți dar, rândul, v-adunați,
Căci noi suntem împresurați!
Lovit în față e acel
Ce-l judecă pe Israel!
Cu o nuia, s-a pomenit,
Peste obraz, că e lovit!
2Și tu, Efrata – Betleeme –
Află că n-ai de ce te teme,
Deși e mică-a ta cetate,
Printre cetățile aflate
În a lui Iuda țară, cari
Se dovedesc cu mult mai mari,
Iar pe al lui Iuda pământ,
De frunte, toate-acestea sânt!
Din tine, va ieși Acel
Care, stăpân, în Israel,
Se va vădi. Obârșia,
În vremi străvechi, și-o va avea,
Urcând până în veșnicie.
3Lăsați – de-aceea – au să fie,
Până când naște-va cea care
Va naște ce, de născut, are.
Cei cari vor fi o rămășiță,
Fiind din ai Săi frați – de viță –
Se vor întoarce-n acest fel,
La fiii cei din Israel.
4Puterea cârmuirii Lui
Va fi puterea Domnului,
Puterea Celui cari, mereu,
Îi este Domn și Dumnezeu.
În liniște-au să locuiască,
Căci El o să Se proslăvească
Până la marginile care
Acest pământ întins le are.
5În vremile ce au să vie,
El, pacea noastră, o să fie.
Atunci când în a noastră țară,
Asirianul vine iară
Înaintând pân’ la palate,
În contră-i fi-vor ridicate
Opt căpetenii din cei cari,
Peste popor sunt cei mai mari,
Alături de șapte păstori.
6Ei au să fie luptători.
Vor pustii cu sabia,
Asiria – și-asemenea –
A lui Nimrod țară. Pe noi,
Ei ne vor izbăvi apoi,
De-Asirian, atunci când iară
Va năvăli la noi în țară
Și-atunci când fi-vor atacate
Mărețele noastre palate.
7În urmă, acea rămășiță
Care-i din a lui Iacov viță,
Drept rouă binefăcătoare
Va fi pentru multe popoare,
Din partea Domnului venită,
Precum e ploaia rânduită
A uda iarba câmpului.
Nu stă-n voința omului
Această ploaie, căci pe ea
N-o rânduiește nimenea
Dintre cei care aflați sânt
Pe fața-ntregului pământ.
8De-asemeni, acea rămășiță
Care-i din a lui Iacov viță,
Precum e leul printre fiare
Se va vădi printre popoare,
Sau ca un pui de leu apoi,
Aflat în turmele de oi,
Cari sfâșie fără cruțare
Și calcă totul în picioare,
Încât nimeni nu va putea,
La altul, ajutor, să-i dea.
9Mâna ta fi-va ridicată
Peste dușmanii tăi și iată
Că nimiciți toți au să fie!
10„Când acea zi are să vie” –
Domnul a zis – „îți nimicesc
Caii și carele-ți zdrobesc.
11Toate cetățile, aflate
În țară, fi-vor dărâmate.
Și cetățuile, voiesc –
Atunci – să ți le nimicesc.
12Îi nimicesc pe vrăjitori.
Descântece, descântători
N-au să mai fie, peste fire.
13Voi șterge, cu desăvârșire,
Și idoli și stâlpi idolești,
Să nu mai ai cui să slujești,
Iar la lucrarea mâinilor,
Să nu se-nchine-al tău popor.
14Toți idolii ți-i nimicesc.
De-asemenea am să-ți zdrobesc
Și Astarteele la care
Le aduceai tu, închinare.
Pe toate, la pământ, le pun.
15Atuncea, am să Mă răzbun,
Căci slobozesc a Mea mânie
Și las să curgă-a Mea urgie
Asupra neamurilor care
N-au vrut să-Mi deie ascultare.”
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca