Marcu 14
14
Sfatul împotriva lui Iisus
1Doar două zile mai erau,
Și sărbătorile urmau:
Întâi, praznicul Paștelor,
Apoi cel al Azimilor.
În acest timp, preoții mari,
Precum și ai lor cărturari,
Prin vicleșug, se străduiau
Să-L prindă pe Iisus. Voiau
Să-I afle un motiv – oricare –
Să poată-apoi, să Îl omoare.
2Au hotărât a face toate,
Chiar după Paști, căci „nu se poate”,
Și-au zis – „în al praznicului
Timp, să-L luăm. Norodului,
Trebuie să-i asigurăm
Liniștea-n sărbători. Lăsăm
Să treacă praznicul, și-apoi,
Vom pune mâna pe El, noi!”
Mirul turnat pe capul lui Iisus
3Iisus, la Simon locuia –
Leprosul – în Betania.
Era, la masă, așezat,
Atunci când s-a apropiat
Femeia, de scaunul Lui,
Purtând pe vârful capului,
Un vas de alabastru, plin
Cu mir de nard, curat și fin.
După ce vasul, ea l-a spart,
Mirul acela, l-a turnat,
Ungându-I capul lui Iisus.
4Plini de necaz, unii au spus:
„Ce rost, risipa asta, are?
5Puteam obține un preț mare,
Pe mirul acestei femei –
Chiar peste trei sute de lei –
Iar suma, astfel adunată,
La cei săraci, ar fi fost dată.”
6Iisus le-a zis: „Lăsați-o-n pace!
Ce aveți voi, cu ea, a face?
Dar pentru ce-i aduceți, oare,
Atât de multă supărare,
Când ea, un bine, a făcut?
7Pe toți sărmanii i-ați avut –
Și îi aveți – mereu, cu voi.
Astfel, puteți, oricând apoi,
Ca să le faceți numai bine,
Neîncetat. Însă, pe Mine,
Nu-ntotdeauna Mă aveți.
8Acuma, dacă să știți, vreți,
Aflați că ea n-a risipit
Mirul, ci doar M-a pregătit,
Pe Mine, pentru-ngropăciune.
9Iată ce am a vă mai spune:
Oriunde, propovăduită
E Evanghelia, povestită
Va fi, mereu, și fapta ei,
Spusă spre pomenirea ei.”
10Din ucenici – din doisprezece –
Unul, grăbit, a fost să plece,
La preoți, căci iubea mult banul.
Iuda era, Iscarioteanul,
Discipolul care s-a dus,
Ca să Îl vândă, pe Iisus.
11Cu preoții s-a târguit,
Și-aceștia i-au făgăduit
Mulți bani, iar el, neîncetat,
Un bun prilej a căutat,
Ca să Îl dea, pe-nvățător,
În mâinile preoților.
Prăznuirea Paștelor
12Era în prag de sărbătoare,
Iar bucuria a fost mare.
Când dimineața a venit
Și soarele a răsărit
În praznicul Azimilor,
Discipolii, la-nvățător,
Veniră. Tocmai pregăteau
Jertfe de Paște și voiau
Ca să Îi pună o-ntrebare:
„Ne spune, unde dorești, oare,
Să pregătim, să ne-așezăm,
Ca Paștele, să le mâncăm?”
13Iisus, atuncea, i-a trimis,
Pe doi discipoli, și le-a zis:
„Către cetate, să porniți;
Când veți intra, o să-ntâlniți,
De-ndată, un locuitor,
Cari duce apă-ntr-un ulcior.
Pe urma lui, voi să plecați,
14Iar unde intră el, intrați
Și spuneți-i stăpânului:
„Din partea-nvățătorului,
Venim la tine. El a zis
Să te-ntrebăm – când ne-a trimis –
„Care-i odaia pregătită –
Cea pentru oaspeți rânduită –
Unde să pot ca să cinez,
Și Paștele, să le serbez,
Cu ucenicii Mei?” El are
15Să vă dea camera cea mare.
Acolo, voi să așezați
Totul, și să ne așteptați.”
16Discipolii, cei doi, s-au dus
Și au făcut ce li s-a spus –
Pe acel om, ei l-au găsit
Și Paștele, le-au pregătit.
17Seara, cu ucenicii Lui,
Iisus, la casa omului,
Veni. În casă, a intrat
Și cu cei doisprezece-a stat
18În jurul mesei, iar apoi,
El le-a vorbit: „Unul, din voi,
O să Mă vândă.” S-au speriat
19Cu toții, și L-au întrebat –
Voind să știe fiecare –
„Doamne, nu sunt, cumva, eu, oare?”
20Privind în jurul Său, Iisus,
Le-a zâmbind blând și-apoi a spus:
„Cel care mâna-și va întinde
Cu Mine-n blid, Mă va și vinde.
21Să știți că Fiul omului –
Cum este scris – pe drumul Lui,
Va merge, către al Său țel.
Dar vai va fi de omu-acel,
Prin care, El este vândut! –
Mai bine nu s-ar fi născut!”
Cina cea de taină
22Iisus, o pâine, a luat;
După ce-a binecuvântat,
A frânt-o în bucăți mai mici,
Pe care-apoi, la ucenici,
Le-a dat, spunându-le: „Luați
Această pâine, și-o mâncați:
Acesta este trupul Meu.”
23Luând cupa, lui Dumnezeu,
I-a mulțumit, apoi le-a dat-o,
Iar ucenicii au luat-o
Și au băut, cu toți, pe rând,
Din mână-n mână, ea trecând.
24„Beți toți din ea”, le-a zis Iisus,
„E al Meu sânge. El e pus
Să întărească, pe pământ,
Acuma, noul legământ,
Și pentru mulți, va fi vărsat.
25Vă spun dar, cu adevărat,
Din rodul viței, n-am să beau
Până atunci când am să stau,
Să îl gust, nou – la Tatăl Meu –
În ceruri, sus, la Dumnezeu.”
Înștiințarea lui Petru
26După ce masa-au terminat,
Imnuri de laudă-au cântat,
Spre slava Domnului, în cor.
În Muntele Măslinilor,
Plecară-apoi. Ajungând sus,
27Pe culmea lui, Domnul le-a spus:
„Iată, vă dau, acum, de știre:
O pricină de poticnire,
În Mine, toți o să găsiți,
În astă noapte. Căci, să știți,
E scris: „Păstorul, îl voi bate,
Și risipite vor fi toate
Oile turmei.” Dar apoi,
28Voi învia și merge-voi,
‘Naintea voastră-n Galileea.”
29Petru a spus: „Chiar când aceia
Cari sunt prezenți, cu noi, aici” –
Și-a arătat spre ucenici –
„Se-mpiedică, n-am să-Ți găsesc
Pricini, ca să mă poticnesc!”
30Iisus i-a zis: „Adevărat
Îți spun: abia va fi cântat
Cocoșul, doar de două ori,
Iar tu, de Mine, de trei ori
Ai să te lepezi, când năpasta
Veni-va – chiar în noaptea asta!”
31Petru-a răspuns: „Și dacă mor,
Tot nu mă lepăd! Trădător,
Nu sunt, și știi aceasta, bine!
Nu mă voi lepăda, de Tine!”
Toți ucenici-au spus la fel:
Că nu s-or lepăda de El.
Ghetsimani
32Era un loc împrejmuit,
Ce Ghetsimani era numit.
Iisus a zis: „Aici să stați.
Plec să Mă rog. Voi, așteptați.”
33Cu El, pe Petru, l-a luat –
Ioan și Iacov, i-au urmat.
Deodată, S-a simțit mâhnit,
Căci întristarea L-a lovit
Și-n Sine, S-a înspăimântat.
34„Sufletu-Mi este apăsat” –
A zis Iisus – „de întristare.
Cuprins e de-o sfârșeală mare,
Și-abia mai poate să o poarte,
Căci supărarea e de moarte.
Voi trei, aicea, vreau să stați
Și-n rugăciune, să vegheați.”
35Apoi, puțin, S-a-ndepărtat
Și, la pământ, S-a aruncat,
Rugându-Se, de-i cu putință –
Și pe a Tatălui voință –
Să fie-ndepărtat, de El,
Paharul ceasului acel.
36În urmă, „Ava” a rostit –
„Tată” înseamnă tălmăcit –
„La Tine, toate-s cu putință!
Ascultă dar, a Mea dorință,
Și-ndepărtează ăst pahar,
De Mine – de Ți-e voia – dar,
Nu vrerea-Mi vreau să izbândească,
Ci voia Ta să se-mplinească!”
37El, rugăciunea, Și-a sfârșit
Și, la ai Săi, a revenit,
Dar ei dormeau. Când i-a văzut,
Lui Petru-i zise: „N-ai putut,
Să-nlături somnul, de la tine,
Un ceas doar, să veghezi, cu Mine?
38Fiți treji de-acuma, și vegheați!
Neîncetat, să vă rugați,
Să nu ajungeți să cădeți
În vreo ispită, căci vedeți
Ce mare-i râvna duhului
Și neputința trupului.”
39Apoi, iarăși, i-a părăsit,
Și-aceleași vorbe a rostit.
40S-a-ntors, din nou, și i-a aflat
Dormind, căci li s-a-ngreunat
Ochii, de somn. Când L-au văzut,
Nimic, să spună, n-au putut.
41A treia oară, a plecat
Și, Tatălui, I S-a rugat.
La ucenici, când a venit,
Pe toți, dormind, iar i-a găsit.
Atunci, le-a zis: „Acum, dormiți!
Puteți ca să vă odihniți!
Timpul, Fiului omului,
S-a împlinit, iar soarta Lui,
La păcătoși le este dată,
Și-n mâna lor e-ncredințată.
42Sculați! Al vost’ Învățător
E căutat, de vânzător!”
Prinderea lui Iisus
43Pe când Iisus, încă, vorbea,
Iuda, de ei, se-apropia –
De gloată însoțit – să-L lege.
Armați cu săbii și ciomege,
Gloata aceea de strânsură –
Toată acea adunătură –
Trimisă fost-a la Iisus,
De preoții cei mai de sus
Și de bătrânii lor, din sfat.
44Semn, vânzătorul le-a lăsat,
Celor care erau cu el:
„Învățătorul e Acel,
Pe care eu am să-L sărut.
Când vi-L fac, astfel, cunoscut,
Voi tăbărâți și-L înhățați!”
45Fiind urmat, de-ai săi fârtați,
De la distanță, de Iisus,
El s-a apropiat și-a spus:
„Învățătorule!” Apoi,
A mai făcut un pas sau doi,
În fața Lui s-a închinat
Și, pe obraz, L-a sărutat.
46Atunci, cei ce l-au însoțit
Pe Iuda, iute-au năvălit
Și, astfel, mâinile au pus,
În noaptea ‘ceea, pe Iisus.
Sub pază-n urmă, L-au legat.
47Un ucenic a încercat
Să-I sară-n ajutor. Grăbit,
Cu sabia, el l-a lovit
Pe omul cari aprope-a stat,
Și-atunci, urechea i-a tăiat
Chiar robului preotului.
48Iisus, celor din jurul Lui,
Care-L legară, le-a vorbit:
„Voi, după Mine, ați ieșit,
Armați cu săbii și ciomege,
Ca dup-un călcător de lege –
De parcă Eu sunt un tâlhar –
Ca să Mă prindeți. Uitați dar,
49Că-n toate zilele ședeam,
În Templu, unde învățam
Noroadele. Iată, mereu,
În al vost’ mijloc, am fost Eu,
Și totuși, nu M-ați arestat.
Toate, acum, s-au întâmplat,
Să se-mplinească ce s-a zis,
Și ce-n Scriptură a fost scris.”
50Toți ucenicii au fugit,
Lăsându-L singur, părăsit,
În mâna gloatei de tâlhari
Și-a preoților celor mari.
51În urma lui Iisus, mergea
Un tânăr, ce-și acoperea
Trupul, cu o bucată mare,
De in. Doar astă-nvelitoare
Avea, drept haină, omu-acel.
Când a fost prins, de gloată, el,
52Învelitoarea și-a lăsat
Și gol, cu fuga, a scăpat.
Iisus osândit de Sinedriu
53Gloata aceea, pe Iisus,
La marele preot, L-a dus.
Atunci, acolo, se aflau
Mulți cărturari; cu ei erau
Și vârstnicii norodului.
Toți așteptau venirea Lui.
54Petru, din umbră, L-a urmat.
Plin de curaj, el a intrat
În curțile preotului,
Șezând în jurul focului,
Cu-aprozii, să se încălzească.
55Toți căutau ca să găsească –
Preoți, bătrâni și cărturari –
Pe cineva – un martor – cari
O mincinoasă mărturie
Să facă și motiv să fie,
În contra lui Iisus, prin care,
Să poată-apoi, să Îl omoare.
Pe nimeni, însă, n-au găsit,
56Deși mulți martori le-au venit,
Pentru că tot ce se spunea
În contră-I, nu se potrivea.
57La urmă, s-a vădit să fie
Și-o mincinoasă mărturie,
Așa precum ei și-au dorit.
58Martori-au spus: „L-am auzit
Spunând că „Templul Domnului,
Făcut de mâna omului,
Doar în trei zile, pot să-l stric
Și iar, la loc, să îl ridic,
Cu mâini ce nu sunt omenești!”
Ce spuneți de-astfel de povești?”
59În tot ce au mărturisit,
Spusa nu li s-a potrivit.
60Atunci, din jilț, s-a ridicat
Marele preot și-a-ntrebat:
„I-auzi pe-acești oameni ce zic?
Tu nu ai, de răspuns, nimic?”
61O vorbă, nu a scos Iisus,
Iar preotul cel mare-a spus:
„Tu ești Hristosul, Te-ntreb eu?!
Ești Tu, Fiul lui Dumnezeu,
Al Celui binecuvântat?”
62„Da, sunt!” – zise Iisus, de-ndat’.
„De-acum Îl veți vedea, mereu –
La dreapta, lângă Dumnezeu –
Șezând, pe Fiul omului,
Ca dreaptă a puterii Lui!
Pe norii cerului, și voi
Îl veți vedea venind apoi.
Curând o să-L vedeți venind,
De slava-I mare, strălucind.”
63Marele preot s-a sculat
Și, hainele, și-a sfâșiat,
Strigând: „Nevoie, mai avem,
De martori, când martori suntem
64Chiar noi? Acum, L-am auzit!
În fața noastră, a hulit!
Cum vi se pare? Ce credeți?
Să-mi spuneți, ce părere-aveți?”
Atunci, cu toți, au hotărât,
Că trebuie-a fi omorât.
65Din sală, mulți au început
Să-L scuipe. Unii L-au bătut
Cu pumnii. Alții Îl loveau
Și, „Prorocește!”, Îi strigau.
După ce L-au batjocorit,
Aprozi-n palme, L-au primit.
Tăgăduirea lui Petru
66În astă vreme, Petru sta,
În curte, jos, și aștepta.
Când slujnica preotului,
Întâmplător, prin fața lui,
Trecut-a, l-a recunoscut
67Și-a zis: „Pe tine, te-am văzut,
Cu-Acel Nazarinean, Iisus!”
68Petru s-a lepădat și-a spus:
„N-am fost cu El! Nu știu ce spui!
Nu te-nțeleg! Nu-s omul Lui!”
A-ntors spatele, tuturor,
Și a ieșit iute-n pridvor.
Atunci, cocoșul a cântat.
69Slujnica a continuat
Să spună celor ce erau
Aolo strânși, și-o ascultau:
„Să știți că e precum v-am spus:
Și-acest om fost-a cu Iisus!”
70Petru, din nou, s-a lepădat,
Dar mulți din cei ce s-au aflat
Acolo-au zis: „Fără-ndoială,
Omul acesta ne înșeală!
Tu ești din ceata lui Iisus.
Chiar vorba-ți, iată, că te-a spus –
Vorbești la fel ca-n Galileea!
Dreptate a avut femeia!”
71Petru, atuncea, s-a jurat
Și-n urmă, s-a și blestemat:
„Nu Îl cunosc!”, însă, afară,
72Cântă, pentru a doua oară,
Cocoșul. Petru s-a trezit
Ca dintr-un vis: și-a amintit
Ce-a spus Iisus: „Adevărat
Îți zic: abia va fi cântat
Cocoșul, doar de două ori,
Iar tu, de Mine, de trei ori
Ai să te lepezi!” Întristat,
De remușcare măcinat,
Pentru tot ce s-a petrecut,
Petru, să plângă, a-nceput.
Currently Selected:
Marcu 14: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Marcu 14
14
Sfatul împotriva lui Iisus
1Doar două zile mai erau,
Și sărbătorile urmau:
Întâi, praznicul Paștelor,
Apoi cel al Azimilor.
În acest timp, preoții mari,
Precum și ai lor cărturari,
Prin vicleșug, se străduiau
Să-L prindă pe Iisus. Voiau
Să-I afle un motiv – oricare –
Să poată-apoi, să Îl omoare.
2Au hotărât a face toate,
Chiar după Paști, căci „nu se poate”,
Și-au zis – „în al praznicului
Timp, să-L luăm. Norodului,
Trebuie să-i asigurăm
Liniștea-n sărbători. Lăsăm
Să treacă praznicul, și-apoi,
Vom pune mâna pe El, noi!”
Mirul turnat pe capul lui Iisus
3Iisus, la Simon locuia –
Leprosul – în Betania.
Era, la masă, așezat,
Atunci când s-a apropiat
Femeia, de scaunul Lui,
Purtând pe vârful capului,
Un vas de alabastru, plin
Cu mir de nard, curat și fin.
După ce vasul, ea l-a spart,
Mirul acela, l-a turnat,
Ungându-I capul lui Iisus.
4Plini de necaz, unii au spus:
„Ce rost, risipa asta, are?
5Puteam obține un preț mare,
Pe mirul acestei femei –
Chiar peste trei sute de lei –
Iar suma, astfel adunată,
La cei săraci, ar fi fost dată.”
6Iisus le-a zis: „Lăsați-o-n pace!
Ce aveți voi, cu ea, a face?
Dar pentru ce-i aduceți, oare,
Atât de multă supărare,
Când ea, un bine, a făcut?
7Pe toți sărmanii i-ați avut –
Și îi aveți – mereu, cu voi.
Astfel, puteți, oricând apoi,
Ca să le faceți numai bine,
Neîncetat. Însă, pe Mine,
Nu-ntotdeauna Mă aveți.
8Acuma, dacă să știți, vreți,
Aflați că ea n-a risipit
Mirul, ci doar M-a pregătit,
Pe Mine, pentru-ngropăciune.
9Iată ce am a vă mai spune:
Oriunde, propovăduită
E Evanghelia, povestită
Va fi, mereu, și fapta ei,
Spusă spre pomenirea ei.”
10Din ucenici – din doisprezece –
Unul, grăbit, a fost să plece,
La preoți, căci iubea mult banul.
Iuda era, Iscarioteanul,
Discipolul care s-a dus,
Ca să Îl vândă, pe Iisus.
11Cu preoții s-a târguit,
Și-aceștia i-au făgăduit
Mulți bani, iar el, neîncetat,
Un bun prilej a căutat,
Ca să Îl dea, pe-nvățător,
În mâinile preoților.
Prăznuirea Paștelor
12Era în prag de sărbătoare,
Iar bucuria a fost mare.
Când dimineața a venit
Și soarele a răsărit
În praznicul Azimilor,
Discipolii, la-nvățător,
Veniră. Tocmai pregăteau
Jertfe de Paște și voiau
Ca să Îi pună o-ntrebare:
„Ne spune, unde dorești, oare,
Să pregătim, să ne-așezăm,
Ca Paștele, să le mâncăm?”
13Iisus, atuncea, i-a trimis,
Pe doi discipoli, și le-a zis:
„Către cetate, să porniți;
Când veți intra, o să-ntâlniți,
De-ndată, un locuitor,
Cari duce apă-ntr-un ulcior.
Pe urma lui, voi să plecați,
14Iar unde intră el, intrați
Și spuneți-i stăpânului:
„Din partea-nvățătorului,
Venim la tine. El a zis
Să te-ntrebăm – când ne-a trimis –
„Care-i odaia pregătită –
Cea pentru oaspeți rânduită –
Unde să pot ca să cinez,
Și Paștele, să le serbez,
Cu ucenicii Mei?” El are
15Să vă dea camera cea mare.
Acolo, voi să așezați
Totul, și să ne așteptați.”
16Discipolii, cei doi, s-au dus
Și au făcut ce li s-a spus –
Pe acel om, ei l-au găsit
Și Paștele, le-au pregătit.
17Seara, cu ucenicii Lui,
Iisus, la casa omului,
Veni. În casă, a intrat
Și cu cei doisprezece-a stat
18În jurul mesei, iar apoi,
El le-a vorbit: „Unul, din voi,
O să Mă vândă.” S-au speriat
19Cu toții, și L-au întrebat –
Voind să știe fiecare –
„Doamne, nu sunt, cumva, eu, oare?”
20Privind în jurul Său, Iisus,
Le-a zâmbind blând și-apoi a spus:
„Cel care mâna-și va întinde
Cu Mine-n blid, Mă va și vinde.
21Să știți că Fiul omului –
Cum este scris – pe drumul Lui,
Va merge, către al Său țel.
Dar vai va fi de omu-acel,
Prin care, El este vândut! –
Mai bine nu s-ar fi născut!”
Cina cea de taină
22Iisus, o pâine, a luat;
După ce-a binecuvântat,
A frânt-o în bucăți mai mici,
Pe care-apoi, la ucenici,
Le-a dat, spunându-le: „Luați
Această pâine, și-o mâncați:
Acesta este trupul Meu.”
23Luând cupa, lui Dumnezeu,
I-a mulțumit, apoi le-a dat-o,
Iar ucenicii au luat-o
Și au băut, cu toți, pe rând,
Din mână-n mână, ea trecând.
24„Beți toți din ea”, le-a zis Iisus,
„E al Meu sânge. El e pus
Să întărească, pe pământ,
Acuma, noul legământ,
Și pentru mulți, va fi vărsat.
25Vă spun dar, cu adevărat,
Din rodul viței, n-am să beau
Până atunci când am să stau,
Să îl gust, nou – la Tatăl Meu –
În ceruri, sus, la Dumnezeu.”
Înștiințarea lui Petru
26După ce masa-au terminat,
Imnuri de laudă-au cântat,
Spre slava Domnului, în cor.
În Muntele Măslinilor,
Plecară-apoi. Ajungând sus,
27Pe culmea lui, Domnul le-a spus:
„Iată, vă dau, acum, de știre:
O pricină de poticnire,
În Mine, toți o să găsiți,
În astă noapte. Căci, să știți,
E scris: „Păstorul, îl voi bate,
Și risipite vor fi toate
Oile turmei.” Dar apoi,
28Voi învia și merge-voi,
‘Naintea voastră-n Galileea.”
29Petru a spus: „Chiar când aceia
Cari sunt prezenți, cu noi, aici” –
Și-a arătat spre ucenici –
„Se-mpiedică, n-am să-Ți găsesc
Pricini, ca să mă poticnesc!”
30Iisus i-a zis: „Adevărat
Îți spun: abia va fi cântat
Cocoșul, doar de două ori,
Iar tu, de Mine, de trei ori
Ai să te lepezi, când năpasta
Veni-va – chiar în noaptea asta!”
31Petru-a răspuns: „Și dacă mor,
Tot nu mă lepăd! Trădător,
Nu sunt, și știi aceasta, bine!
Nu mă voi lepăda, de Tine!”
Toți ucenici-au spus la fel:
Că nu s-or lepăda de El.
Ghetsimani
32Era un loc împrejmuit,
Ce Ghetsimani era numit.
Iisus a zis: „Aici să stați.
Plec să Mă rog. Voi, așteptați.”
33Cu El, pe Petru, l-a luat –
Ioan și Iacov, i-au urmat.
Deodată, S-a simțit mâhnit,
Căci întristarea L-a lovit
Și-n Sine, S-a înspăimântat.
34„Sufletu-Mi este apăsat” –
A zis Iisus – „de întristare.
Cuprins e de-o sfârșeală mare,
Și-abia mai poate să o poarte,
Căci supărarea e de moarte.
Voi trei, aicea, vreau să stați
Și-n rugăciune, să vegheați.”
35Apoi, puțin, S-a-ndepărtat
Și, la pământ, S-a aruncat,
Rugându-Se, de-i cu putință –
Și pe a Tatălui voință –
Să fie-ndepărtat, de El,
Paharul ceasului acel.
36În urmă, „Ava” a rostit –
„Tată” înseamnă tălmăcit –
„La Tine, toate-s cu putință!
Ascultă dar, a Mea dorință,
Și-ndepărtează ăst pahar,
De Mine – de Ți-e voia – dar,
Nu vrerea-Mi vreau să izbândească,
Ci voia Ta să se-mplinească!”
37El, rugăciunea, Și-a sfârșit
Și, la ai Săi, a revenit,
Dar ei dormeau. Când i-a văzut,
Lui Petru-i zise: „N-ai putut,
Să-nlături somnul, de la tine,
Un ceas doar, să veghezi, cu Mine?
38Fiți treji de-acuma, și vegheați!
Neîncetat, să vă rugați,
Să nu ajungeți să cădeți
În vreo ispită, căci vedeți
Ce mare-i râvna duhului
Și neputința trupului.”
39Apoi, iarăși, i-a părăsit,
Și-aceleași vorbe a rostit.
40S-a-ntors, din nou, și i-a aflat
Dormind, căci li s-a-ngreunat
Ochii, de somn. Când L-au văzut,
Nimic, să spună, n-au putut.
41A treia oară, a plecat
Și, Tatălui, I S-a rugat.
La ucenici, când a venit,
Pe toți, dormind, iar i-a găsit.
Atunci, le-a zis: „Acum, dormiți!
Puteți ca să vă odihniți!
Timpul, Fiului omului,
S-a împlinit, iar soarta Lui,
La păcătoși le este dată,
Și-n mâna lor e-ncredințată.
42Sculați! Al vost’ Învățător
E căutat, de vânzător!”
Prinderea lui Iisus
43Pe când Iisus, încă, vorbea,
Iuda, de ei, se-apropia –
De gloată însoțit – să-L lege.
Armați cu săbii și ciomege,
Gloata aceea de strânsură –
Toată acea adunătură –
Trimisă fost-a la Iisus,
De preoții cei mai de sus
Și de bătrânii lor, din sfat.
44Semn, vânzătorul le-a lăsat,
Celor care erau cu el:
„Învățătorul e Acel,
Pe care eu am să-L sărut.
Când vi-L fac, astfel, cunoscut,
Voi tăbărâți și-L înhățați!”
45Fiind urmat, de-ai săi fârtați,
De la distanță, de Iisus,
El s-a apropiat și-a spus:
„Învățătorule!” Apoi,
A mai făcut un pas sau doi,
În fața Lui s-a închinat
Și, pe obraz, L-a sărutat.
46Atunci, cei ce l-au însoțit
Pe Iuda, iute-au năvălit
Și, astfel, mâinile au pus,
În noaptea ‘ceea, pe Iisus.
Sub pază-n urmă, L-au legat.
47Un ucenic a încercat
Să-I sară-n ajutor. Grăbit,
Cu sabia, el l-a lovit
Pe omul cari aprope-a stat,
Și-atunci, urechea i-a tăiat
Chiar robului preotului.
48Iisus, celor din jurul Lui,
Care-L legară, le-a vorbit:
„Voi, după Mine, ați ieșit,
Armați cu săbii și ciomege,
Ca dup-un călcător de lege –
De parcă Eu sunt un tâlhar –
Ca să Mă prindeți. Uitați dar,
49Că-n toate zilele ședeam,
În Templu, unde învățam
Noroadele. Iată, mereu,
În al vost’ mijloc, am fost Eu,
Și totuși, nu M-ați arestat.
Toate, acum, s-au întâmplat,
Să se-mplinească ce s-a zis,
Și ce-n Scriptură a fost scris.”
50Toți ucenicii au fugit,
Lăsându-L singur, părăsit,
În mâna gloatei de tâlhari
Și-a preoților celor mari.
51În urma lui Iisus, mergea
Un tânăr, ce-și acoperea
Trupul, cu o bucată mare,
De in. Doar astă-nvelitoare
Avea, drept haină, omu-acel.
Când a fost prins, de gloată, el,
52Învelitoarea și-a lăsat
Și gol, cu fuga, a scăpat.
Iisus osândit de Sinedriu
53Gloata aceea, pe Iisus,
La marele preot, L-a dus.
Atunci, acolo, se aflau
Mulți cărturari; cu ei erau
Și vârstnicii norodului.
Toți așteptau venirea Lui.
54Petru, din umbră, L-a urmat.
Plin de curaj, el a intrat
În curțile preotului,
Șezând în jurul focului,
Cu-aprozii, să se încălzească.
55Toți căutau ca să găsească –
Preoți, bătrâni și cărturari –
Pe cineva – un martor – cari
O mincinoasă mărturie
Să facă și motiv să fie,
În contra lui Iisus, prin care,
Să poată-apoi, să Îl omoare.
Pe nimeni, însă, n-au găsit,
56Deși mulți martori le-au venit,
Pentru că tot ce se spunea
În contră-I, nu se potrivea.
57La urmă, s-a vădit să fie
Și-o mincinoasă mărturie,
Așa precum ei și-au dorit.
58Martori-au spus: „L-am auzit
Spunând că „Templul Domnului,
Făcut de mâna omului,
Doar în trei zile, pot să-l stric
Și iar, la loc, să îl ridic,
Cu mâini ce nu sunt omenești!”
Ce spuneți de-astfel de povești?”
59În tot ce au mărturisit,
Spusa nu li s-a potrivit.
60Atunci, din jilț, s-a ridicat
Marele preot și-a-ntrebat:
„I-auzi pe-acești oameni ce zic?
Tu nu ai, de răspuns, nimic?”
61O vorbă, nu a scos Iisus,
Iar preotul cel mare-a spus:
„Tu ești Hristosul, Te-ntreb eu?!
Ești Tu, Fiul lui Dumnezeu,
Al Celui binecuvântat?”
62„Da, sunt!” – zise Iisus, de-ndat’.
„De-acum Îl veți vedea, mereu –
La dreapta, lângă Dumnezeu –
Șezând, pe Fiul omului,
Ca dreaptă a puterii Lui!
Pe norii cerului, și voi
Îl veți vedea venind apoi.
Curând o să-L vedeți venind,
De slava-I mare, strălucind.”
63Marele preot s-a sculat
Și, hainele, și-a sfâșiat,
Strigând: „Nevoie, mai avem,
De martori, când martori suntem
64Chiar noi? Acum, L-am auzit!
În fața noastră, a hulit!
Cum vi se pare? Ce credeți?
Să-mi spuneți, ce părere-aveți?”
Atunci, cu toți, au hotărât,
Că trebuie-a fi omorât.
65Din sală, mulți au început
Să-L scuipe. Unii L-au bătut
Cu pumnii. Alții Îl loveau
Și, „Prorocește!”, Îi strigau.
După ce L-au batjocorit,
Aprozi-n palme, L-au primit.
Tăgăduirea lui Petru
66În astă vreme, Petru sta,
În curte, jos, și aștepta.
Când slujnica preotului,
Întâmplător, prin fața lui,
Trecut-a, l-a recunoscut
67Și-a zis: „Pe tine, te-am văzut,
Cu-Acel Nazarinean, Iisus!”
68Petru s-a lepădat și-a spus:
„N-am fost cu El! Nu știu ce spui!
Nu te-nțeleg! Nu-s omul Lui!”
A-ntors spatele, tuturor,
Și a ieșit iute-n pridvor.
Atunci, cocoșul a cântat.
69Slujnica a continuat
Să spună celor ce erau
Aolo strânși, și-o ascultau:
„Să știți că e precum v-am spus:
Și-acest om fost-a cu Iisus!”
70Petru, din nou, s-a lepădat,
Dar mulți din cei ce s-au aflat
Acolo-au zis: „Fără-ndoială,
Omul acesta ne înșeală!
Tu ești din ceata lui Iisus.
Chiar vorba-ți, iată, că te-a spus –
Vorbești la fel ca-n Galileea!
Dreptate a avut femeia!”
71Petru, atuncea, s-a jurat
Și-n urmă, s-a și blestemat:
„Nu Îl cunosc!”, însă, afară,
72Cântă, pentru a doua oară,
Cocoșul. Petru s-a trezit
Ca dintr-un vis: și-a amintit
Ce-a spus Iisus: „Adevărat
Îți zic: abia va fi cântat
Cocoșul, doar de două ori,
Iar tu, de Mine, de trei ori
Ai să te lepezi!” Întristat,
De remușcare măcinat,
Pentru tot ce s-a petrecut,
Petru, să plângă, a-nceput.
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca