Proverbe 30
30
1Aste cuvinte – pregătite
Anume – se vădesc rostite
De către-Agur, acela care,
Pe Iache, drept părinte-l are.
Ele-au fost spuse, în ăst fel,
Pentru Ucal și Itiel.
2„Eu însumi chiar știu despre mine
Că sunt mai prost decât oricine:
Pricepere n-am dobândit,
3Înțelepciune n-am primit;
Sunt doar un simplu muritor –
Nu am știința sfinților.
4Cine, în ceruri, s-a suit
Și înapoi a revenit?
Cine, suflarea vântului,
A adunat-o-n pumnii lui?
Și cine ape-a adunat?
Cine hotare-a așezat
Pământului? Ce nume are?
Dar fiul său? Cunoști tu, oare?
5Orice cuvânt al Domnului,
E încercat, în lucrul Lui.
El este scut, pentru acel
Care se va încrede-n El.
6Nimic, la ale Lui cuvinte,
Să nu adaugi – ia aminte –
De vrei a nu fi pedepsit
Și mincinos de-a fi găsit.
7Doar două lucruri, Îți mai cer,
Mai înainte ca să pier!
8Neadevărul, de la mine
Să-l depărtezi! Departe-l ține!
Să depărtezi – te rog frumos –
Mereu, cuvântul mincinos.
Să nu îmi dai nici sărăcie,
Dar nici prea multă bogăție.
Dă-mi pâinea care-mi trebuiește!
Atât doar, inima-mi dorește!
9Nu vreau, cumva, ajuns la bine
Și în belșug mare, de Tine,
Eu să mă leapăd, să-ndrăznesc,
„Cine e Domnul?”, să rostesc.
Sau, nu cumva, în sărăcie,
Strâns de nevoie, să îmi fie
Mâna împinsă spre furat;
Și nici nu vreau – descurajat
Fiind atunci – în deșert, eu
Să-L iau pe Dumnezeul meu.
10Pe-un slujitor, să nu-l bârfești
Stăpânului, căci te trezești
Că ești, de slugă, blestemat
Și te vei face vinovat.
11Sunt oameni care își blesteamă
Părinții, fără să se teamă.
12Sunt alții cari se cred curați,
Și totuși, ei nu sunt spălați
De-ntinăciune. Pe pământ,
13Însă, și cei trufași mai sânt:
Ei își țin ochii ridicați.
14Sunt oameni care-au fost lăsați
Să-nghită pe nenorocit:
În loc de dinți, ei au primit
Săbii puternic ascuțite,
Iar drept măsele, au cuțite.
15Se știe că, o lipitoare,
Acasă, două fete are:
„Dă!”, poartă nume prima fată,
Și-adoua tot „Dă!” e chemată.
Trei lucruri nesătule sânt –
Ba îs chiar patru pe pământ,
Ce nu vor spune niciodat’,
„Gata! Destul! M-am săturat!”
16Pentru știința tuturor,
Le număr: Casa morților,
Femeia stearpă, pământ care –
Veșnic – de apă lipsă are,
Focul ce n-a spus niciodată
„Destul! Mi-e para săturată!”
17Ochiul ce își batjocorește
Tatăl și cari nesocotește
Cuvântul spus de a lui mamă –
Căci sfatul ei nu-l i-a în seamă –
Ajunge-va într-un târziu
Scobit de corbii de la râu
Și vulturi el o să hrănească.
18Trei lucruri pot să depășească
Tăria mea – ba patru-s cele
Care întrec a minții mele
Putere de-a le înțelege
Și-ale lor roade de-a culege.
19Acestea sunt: urma pe care
O lasă vulturul în zare;
Pe stâncă, urma șarpelui;
La fată, urma omului;
Și-urma corăbiei, pe mare.
20La fel e-a curvelor cărare.
Ele mănâncă și-apoi, zic:
„Noi – rău – nu am făcut, nimic!”
21Trei lucruri fac ca să apară,
Multe răscoale, într-o țară –
Ba patru sunt, nesuferite.
Iată-le-acum, înșiruite:
22Un rob care o să dorească
Și-ncepe să împărățească,
Nebunul ce-n belșug de pâine
Așteaptă ziua cea de mâine,
23Femeile disprețuite
Care ajung să se mărite,
Și roaba care-a moștenit
Ce-al ei stăpân a dobândit.
24Sunt azi patru viețuitoare
Ce au o-nțelepciune mare,
Chiar dacă sunt cele mai mici.
25Iată: poporul de furnici
N-are putere, dar muncește
Și vara hrana-și pregătește;
26Urmează șoarecii de munte:
Putere n-au să ne înfrunte,
Însă în munți ei locuiesc
Și printre stânci se-adăpostesc;
27Lăcustele n-au împărat;
Totuși, în cete s-au grupat;
28Păianjenul: poți chiar al prinde,
Și totuși, plasa și-o întinde
În casele împărătești,
Unde tu n-ai să locuiești.
29Sunt trei ființe mlădioase –
Ținutele lor sunt frumoase –
Ba patru sunt de mare preț,
Ce se mândresc cu-n mers măreț:
30Leul, viteaz între-animale,
Pășește curajos pe cale
Și nicicând nu va da ‘napoi;
31Calul, gata pentru război;
Țapul, și cel încoronat
Peste popor ca împărat.
32Dacă cumva, a ta mânie
Te-mpinge către nebunie,
Și dacă gânduri rele ai,
Astupă-ți gura și-apoi stai;
33Căci dacă laptele bătut
Smântână, se va fi făcut,
Nasul ce-i scărpinat, dă sânge;
Multă mânie când se strânge,
De-i stoarsă, o să răbufnească
Și ceartă-n valuri o să nască.”
Currently Selected:
Proverbe 30: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Proverbe 30
30
1Aste cuvinte – pregătite
Anume – se vădesc rostite
De către-Agur, acela care,
Pe Iache, drept părinte-l are.
Ele-au fost spuse, în ăst fel,
Pentru Ucal și Itiel.
2„Eu însumi chiar știu despre mine
Că sunt mai prost decât oricine:
Pricepere n-am dobândit,
3Înțelepciune n-am primit;
Sunt doar un simplu muritor –
Nu am știința sfinților.
4Cine, în ceruri, s-a suit
Și înapoi a revenit?
Cine, suflarea vântului,
A adunat-o-n pumnii lui?
Și cine ape-a adunat?
Cine hotare-a așezat
Pământului? Ce nume are?
Dar fiul său? Cunoști tu, oare?
5Orice cuvânt al Domnului,
E încercat, în lucrul Lui.
El este scut, pentru acel
Care se va încrede-n El.
6Nimic, la ale Lui cuvinte,
Să nu adaugi – ia aminte –
De vrei a nu fi pedepsit
Și mincinos de-a fi găsit.
7Doar două lucruri, Îți mai cer,
Mai înainte ca să pier!
8Neadevărul, de la mine
Să-l depărtezi! Departe-l ține!
Să depărtezi – te rog frumos –
Mereu, cuvântul mincinos.
Să nu îmi dai nici sărăcie,
Dar nici prea multă bogăție.
Dă-mi pâinea care-mi trebuiește!
Atât doar, inima-mi dorește!
9Nu vreau, cumva, ajuns la bine
Și în belșug mare, de Tine,
Eu să mă leapăd, să-ndrăznesc,
„Cine e Domnul?”, să rostesc.
Sau, nu cumva, în sărăcie,
Strâns de nevoie, să îmi fie
Mâna împinsă spre furat;
Și nici nu vreau – descurajat
Fiind atunci – în deșert, eu
Să-L iau pe Dumnezeul meu.
10Pe-un slujitor, să nu-l bârfești
Stăpânului, căci te trezești
Că ești, de slugă, blestemat
Și te vei face vinovat.
11Sunt oameni care își blesteamă
Părinții, fără să se teamă.
12Sunt alții cari se cred curați,
Și totuși, ei nu sunt spălați
De-ntinăciune. Pe pământ,
13Însă, și cei trufași mai sânt:
Ei își țin ochii ridicați.
14Sunt oameni care-au fost lăsați
Să-nghită pe nenorocit:
În loc de dinți, ei au primit
Săbii puternic ascuțite,
Iar drept măsele, au cuțite.
15Se știe că, o lipitoare,
Acasă, două fete are:
„Dă!”, poartă nume prima fată,
Și-adoua tot „Dă!” e chemată.
Trei lucruri nesătule sânt –
Ba îs chiar patru pe pământ,
Ce nu vor spune niciodat’,
„Gata! Destul! M-am săturat!”
16Pentru știința tuturor,
Le număr: Casa morților,
Femeia stearpă, pământ care –
Veșnic – de apă lipsă are,
Focul ce n-a spus niciodată
„Destul! Mi-e para săturată!”
17Ochiul ce își batjocorește
Tatăl și cari nesocotește
Cuvântul spus de a lui mamă –
Căci sfatul ei nu-l i-a în seamă –
Ajunge-va într-un târziu
Scobit de corbii de la râu
Și vulturi el o să hrănească.
18Trei lucruri pot să depășească
Tăria mea – ba patru-s cele
Care întrec a minții mele
Putere de-a le înțelege
Și-ale lor roade de-a culege.
19Acestea sunt: urma pe care
O lasă vulturul în zare;
Pe stâncă, urma șarpelui;
La fată, urma omului;
Și-urma corăbiei, pe mare.
20La fel e-a curvelor cărare.
Ele mănâncă și-apoi, zic:
„Noi – rău – nu am făcut, nimic!”
21Trei lucruri fac ca să apară,
Multe răscoale, într-o țară –
Ba patru sunt, nesuferite.
Iată-le-acum, înșiruite:
22Un rob care o să dorească
Și-ncepe să împărățească,
Nebunul ce-n belșug de pâine
Așteaptă ziua cea de mâine,
23Femeile disprețuite
Care ajung să se mărite,
Și roaba care-a moștenit
Ce-al ei stăpân a dobândit.
24Sunt azi patru viețuitoare
Ce au o-nțelepciune mare,
Chiar dacă sunt cele mai mici.
25Iată: poporul de furnici
N-are putere, dar muncește
Și vara hrana-și pregătește;
26Urmează șoarecii de munte:
Putere n-au să ne înfrunte,
Însă în munți ei locuiesc
Și printre stânci se-adăpostesc;
27Lăcustele n-au împărat;
Totuși, în cete s-au grupat;
28Păianjenul: poți chiar al prinde,
Și totuși, plasa și-o întinde
În casele împărătești,
Unde tu n-ai să locuiești.
29Sunt trei ființe mlădioase –
Ținutele lor sunt frumoase –
Ba patru sunt de mare preț,
Ce se mândresc cu-n mers măreț:
30Leul, viteaz între-animale,
Pășește curajos pe cale
Și nicicând nu va da ‘napoi;
31Calul, gata pentru război;
Țapul, și cel încoronat
Peste popor ca împărat.
32Dacă cumva, a ta mânie
Te-mpinge către nebunie,
Și dacă gânduri rele ai,
Astupă-ți gura și-apoi stai;
33Căci dacă laptele bătut
Smântână, se va fi făcut,
Nasul ce-i scărpinat, dă sânge;
Multă mânie când se strânge,
De-i stoarsă, o să răbufnească
Și ceartă-n valuri o să nască.”
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca