Proverbe 7
7
Ispita preacurviei și urmările ei
1Tu să păstrezi vorbele mele
2Și ține-mi sfatul, căci prin ele,
Trăi-vei dacă le-mplinești
La fel cum ochii ți-i păzești.
3De degete legate-ți fie.
Pe tabla inimii le scrie!
4Înțelepciunii să-i vorbești
Spunându-i: „Soră, tu îmi ești”.
Prietenă, priceperea
5Să-ți fie. De străina rea,
Cu vorbe ademenitoare,
Te va feri și tot ea are
Să te păzească de acea
Care-i e soață altuia.
6Stam la fereastra casei mele
Și mă uitam printre zăbrele.
7Între cei tineri am zărit
Pe unul ce s-a dovedit
Lipsit de minte. El mergea
8Pe-o uliță, unde-și avea –
La colțu-i – casă, o străină.
El a cotit-o prin grădină,
Spre casa acelei femei,
Grăbindu-se spre ușa ei.
9Era-n amurg. Se însera
Și neagra noapte cobora
Întunecată și smolită.
10Din beznă a țâșnit, grăbită,
Și către el a alergat
Femeia. S-a înfățișat
‘Naintea lui, doar miere toată.
În văl de curvă-nfășurată,
Venise. În piept ascundea
O inimă care avea
11Doar viclenii. Bună de gură –
Nu-i era alta pe măsură –
Fără astâmpăr se vădea
Și-acasă nu putea să stea:
12Ba-n uliță, ba la piață
Era văzută a ei față.
Mereu, la colțuri a pândit.
13Pe tânăr, când l-a întâlnit,
Cu dragoste l-a-mbrățișat,
Cu patimă l-a sărutat
Spunându-i cu nerușinare:
14„C-o jertfă, eu eram datoare –
De mulțumire. În sfârșit,
Ce am promis, am săvârșit.
15De-aceea, eu te-am căutat
Și-acuma, iată, te-am aflat.
16Patul mi l-am împodobit,
Cu pânză din Egipt. Stropit
17Mi-e așternutul. Te-nfioară
Cu-aroma lui de scorțișoară,
Smirnă și-aloe – te îmbată!
18Vin-o! De dragoste curată,
Până în zori, să ne-mbătăm
Și noi și să ne bucurăm
De desfătare dezmierdați!
N-ai teamă, căci nu ai să pați
19Nimic. Bărbatul mi-e plecat
20Cu lucrul său, și a luat
Sacul cu bani. Are să vină
Când va fi iarăși lună plină.”
21Ea, tot vorbindu-i, l-a momit,
22Iar tânărul s-a pomenit
Pășind pe urmă-i făr’ să știe –
Ca boul la măcelărie,
Când dus e, precum cerbul care,
Spre cursa de pe-a lui cărare,
Aleargă gol de-orice simțire,
23Ca pasărea care-n neștire
Dă buzna-n laț căci ea nu știe
Că viața dată o să-i fie
Săgeții ce o va ajunge
Și-al ei ficat îl va străpunge.
24Și-acum fiilor, ascultați:
La mine-aminte să luați!
25A voastre inimi le păziți,
Ca nu cumva să vă treziți
Robi unei astfel de femei.
Nu rătăciți pe calea ei,
26Căci i-a făcut pe mulți să cadă.
Văzutu-s-au – și-au să se vadă,
Încă – mulți care vor cădea
Jertfă, pricină fiind ea.
Pe foarte mulți, ea i-a ucis.
27Casa-i e drumul spre abis
Care coboară la cei morți
Trecând printre-ale morții porți.
Currently Selected:
Proverbe 7: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Proverbe 7
7
Ispita preacurviei și urmările ei
1Tu să păstrezi vorbele mele
2Și ține-mi sfatul, căci prin ele,
Trăi-vei dacă le-mplinești
La fel cum ochii ți-i păzești.
3De degete legate-ți fie.
Pe tabla inimii le scrie!
4Înțelepciunii să-i vorbești
Spunându-i: „Soră, tu îmi ești”.
Prietenă, priceperea
5Să-ți fie. De străina rea,
Cu vorbe ademenitoare,
Te va feri și tot ea are
Să te păzească de acea
Care-i e soață altuia.
6Stam la fereastra casei mele
Și mă uitam printre zăbrele.
7Între cei tineri am zărit
Pe unul ce s-a dovedit
Lipsit de minte. El mergea
8Pe-o uliță, unde-și avea –
La colțu-i – casă, o străină.
El a cotit-o prin grădină,
Spre casa acelei femei,
Grăbindu-se spre ușa ei.
9Era-n amurg. Se însera
Și neagra noapte cobora
Întunecată și smolită.
10Din beznă a țâșnit, grăbită,
Și către el a alergat
Femeia. S-a înfățișat
‘Naintea lui, doar miere toată.
În văl de curvă-nfășurată,
Venise. În piept ascundea
O inimă care avea
11Doar viclenii. Bună de gură –
Nu-i era alta pe măsură –
Fără astâmpăr se vădea
Și-acasă nu putea să stea:
12Ba-n uliță, ba la piață
Era văzută a ei față.
Mereu, la colțuri a pândit.
13Pe tânăr, când l-a întâlnit,
Cu dragoste l-a-mbrățișat,
Cu patimă l-a sărutat
Spunându-i cu nerușinare:
14„C-o jertfă, eu eram datoare –
De mulțumire. În sfârșit,
Ce am promis, am săvârșit.
15De-aceea, eu te-am căutat
Și-acuma, iată, te-am aflat.
16Patul mi l-am împodobit,
Cu pânză din Egipt. Stropit
17Mi-e așternutul. Te-nfioară
Cu-aroma lui de scorțișoară,
Smirnă și-aloe – te îmbată!
18Vin-o! De dragoste curată,
Până în zori, să ne-mbătăm
Și noi și să ne bucurăm
De desfătare dezmierdați!
N-ai teamă, căci nu ai să pați
19Nimic. Bărbatul mi-e plecat
20Cu lucrul său, și a luat
Sacul cu bani. Are să vină
Când va fi iarăși lună plină.”
21Ea, tot vorbindu-i, l-a momit,
22Iar tânărul s-a pomenit
Pășind pe urmă-i făr’ să știe –
Ca boul la măcelărie,
Când dus e, precum cerbul care,
Spre cursa de pe-a lui cărare,
Aleargă gol de-orice simțire,
23Ca pasărea care-n neștire
Dă buzna-n laț căci ea nu știe
Că viața dată o să-i fie
Săgeții ce o va ajunge
Și-al ei ficat îl va străpunge.
24Și-acum fiilor, ascultați:
La mine-aminte să luați!
25A voastre inimi le păziți,
Ca nu cumva să vă treziți
Robi unei astfel de femei.
Nu rătăciți pe calea ei,
26Căci i-a făcut pe mulți să cadă.
Văzutu-s-au – și-au să se vadă,
Încă – mulți care vor cădea
Jertfă, pricină fiind ea.
Pe foarte mulți, ea i-a ucis.
27Casa-i e drumul spre abis
Care coboară la cei morți
Trecând printre-ale morții porți.
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca