Psalmii 105
105
1Pe Domnul să Îl lăudați
Și al Său Nume să-L chemați!
Faceți, în lume, cunoscute
Isprăvile de El făcute!
2Cântați! Cântați în cinstea Lui!
Vestiți minunea Domnului!
3Făliți-vă dar, pe pământ,
Cu Numele Celui Prea Sfânt!
Se bucure, neîncetat,
Cei cari pe Domnul L-au cătat!
4Mereu, la Domnul, alergați
Și la El, sprijin căutați!
Căutați Fața Domnului!
5Să v-amintiți semnele Lui,
Minunile înfăptuite
Și judecățile rostite,
6Căci din Avram voi ați ieșit
Și ai lui Iacov v-ați vădit,
Fiind ai celor care sânt
Aleșii Domnului Cel Sfânt!
7Domnul e Cel care, mereu,
Este al nostru Dumnezeu,
Iar judecățile rostite
De către El, sunt împlinite
Pe fața-ntregului pământ.
8De legământul Său cel sfânt,
Domnul mereu Și-aduce-aminte.
De-aceea, El va ține minte
Ceea ce a făgăduit –
Pentru un număr potrivit
De neamuri care, de om, sânt
Fiind o mie, pe pământ –
9Ce legământ a încheiat
Cu-Avram, în timpu-ndepărtat,
Precum și jurământul Lui
Făcut în fața fiului
Avut de-Avram, cari se vădea
Cum că Isac, drept nume-avea.
10El, pentru Iacov, l-a făcut
Lege apoi, și a cerut
Ca pentru Israel să fie
Un legământ, pentru vecie,
11Zicând în felu-acesta: „Iată,
Țara Canaanului ți-e dată
Ție, acum, în stăpânire,
Ca să îți fie moștenire,
După cum sorții au ieșit.”
12În acel timp, ei s-au vădit
Puțini la număr, iar în țară,
Doar ca străini se așezară.
13Din loc în loc ei se mutau
Și pe la neamuri colindau,
Căci tot treceau cetele lor,
De la un neam, la alt popor,
Sau de la o împărăție,
La alta. Dar, în pribegie,
14Nici un popor nu a putut
Ca joc de ei să-și fi bătut,
Căci Dumnezeu n-a-ngăduit.
Ba mai mult, El i-a pedepsit
Pe împărații ce domneau
Peste cei care-i dușmăneau.
15„Să nu se-atingă nimenea,
De unșii mei! De-asemenea,
Să nu v-atingeți de acei
Cari se vădesc proroci ai Mei!”,
Spusese Domnul, celor cari,
În țară, se vădeau mai mari.
16Apoi, asupra țării, El
Trimis-a foametea. Astfel,
Orișice mijloc, arătat
A fi de trai, a fost tăiat.
17În fața lor – precum a zis –
Un om, atuncea, le-a trimis:
Iosif, drept nume a avut
Omul și rob a fost vândut.
18În lanțuri, ale lui picioare
Puse au fost și strânse-n fiare,
19Pân’ la o vreme anumită
Care fusese hărăzită
Pentru a se fi împlinit
Ceea ce Iosif a vestit.
Și până când asupra lui,
Veni Cuvântul Domnului,
De care fost-a încercat.
20Atunci, al țării împărat,
Să fie scos, a poruncit
Din lanțuri și l-a izbăvit.
21L-a făcut domn al casei lui,
Iar ale împăratului
Mari bogății, nenumărate,
Pe mâna lui au fost lăsate,
Căci a fost pus drept dregător
Al tuturor averilor.
22Avea puteri și a putut
Să-i lege, după cum a vrut,
Pe domnitori. El mai putea,
Învățătură ca să dea
Bătrânilor ca să adune
Și ei mai multă-nțelepciune.
23Atunci, Israel a venit
Și în Egipt a locuit.
Iacov și-ai săi se așezară,
Cu turmele, la Ham în țară.
24Poporul fost-a înmulțit,
De Domnul și s-a dovedit
Mai numeros decât erau
Aceia care-l dușmăneau.
25Lor, inima li s-a schimbat,
Astfel încât rău s-au purtat
Față de robii Domnului
Și au urât poporul Lui.
26Moise și-Aron au fost aleși,
De Dumnezeu, și-apoi trimeși
Să izbăvească-al Său popor.
27În rândul Egiptenilor,
Ei, mari minuni, au săvârșit,
Căci Dumnezeu i-a sprijinit.
Țara lui Ham a cunoscut
Semnele care le-au făcut.
28Bezna adâncă a venit
Și negura i-a-nvăluit
Să-i facă a lua aminte
La ale Domnului cuvinte.
29Apele-n sânge se schimbară,
Iar peștii au ajuns să piară.
30Broaștele-n țară au intrat,
Până-n odăi la împărat.
31La a lui Dumnezeu chemare,
Păduchi și muște-otrăvitoare,
În țara lor, au năvălit.
32De grindină a fost lovit
Ținutul, iar din loc în loc,
Au izbucnit flăcări de foc.
33Smochinii lor au fost loviți,
Copacii fost-au zdrențuiți,
Iar viile au fost distruse.
34La vorba Lui, au fost aduse
Lăcuste care au mâncat
35Iarba și rodul de câmp dat.
36Pe cei dintâi născuți pe care
Țara Egiptului îi are,
Domnul, din ceruri, i-a lovit
Și-n felu-acesta au pierit.
37Apoi, El Și-a eliberat
Poporul, iar când a plecat
Din al Egiptului ținut,
Argint și aur a avut.
38Egiptu-ntreg s-a bucurat
Că Israelul a plecat,
Căci Egiptenii se-ngrozeau
Când, pe Evrei, ei îi vedeau.
39Domnu-a adus apoi, un nor,
Să-Și învelească-al Său popor.
A mai pus focul să-l vegheze
Noaptea și să îl lumineze.
40Apoi, poporul a cerut
Carne, iar Domnul a făcut
Să cadă prepelițe-ndat’.
Pâine, din cer, El i-a mai dat.
41Când El, în stâncă, a lovit,
Râuri de ape au țâșnit,
42Pentru că Dumnezeu Cel Sfânt
Și-a amintit de-al Său Cuvânt
Și de Avram, de cel pe care,
Drept rob al Său Domnul îl are.
43În strigăte de bucurie
Și chiote de veselie,
Plecă al Domnului popor,
Din țara Egiptenilor.
44Pământurile stăpânite
De neamuri, fost-au dăruite
Poporului. În acest fel,
Stăpân ajuns-a Israel,
Pe roadele ce se vădeau
Că ale altora erau.
45Dar pentru ceea ce primea,
Mereu, poporul trebuia
Să țină Legea Domnului,
Păzind apoi, porunca Lui.
Pe Dumnezeu, să căutați
Necontenit, să-L lăudați!
Currently Selected:
Psalmii 105: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Psalmii 105
105
1Pe Domnul să Îl lăudați
Și al Său Nume să-L chemați!
Faceți, în lume, cunoscute
Isprăvile de El făcute!
2Cântați! Cântați în cinstea Lui!
Vestiți minunea Domnului!
3Făliți-vă dar, pe pământ,
Cu Numele Celui Prea Sfânt!
Se bucure, neîncetat,
Cei cari pe Domnul L-au cătat!
4Mereu, la Domnul, alergați
Și la El, sprijin căutați!
Căutați Fața Domnului!
5Să v-amintiți semnele Lui,
Minunile înfăptuite
Și judecățile rostite,
6Căci din Avram voi ați ieșit
Și ai lui Iacov v-ați vădit,
Fiind ai celor care sânt
Aleșii Domnului Cel Sfânt!
7Domnul e Cel care, mereu,
Este al nostru Dumnezeu,
Iar judecățile rostite
De către El, sunt împlinite
Pe fața-ntregului pământ.
8De legământul Său cel sfânt,
Domnul mereu Și-aduce-aminte.
De-aceea, El va ține minte
Ceea ce a făgăduit –
Pentru un număr potrivit
De neamuri care, de om, sânt
Fiind o mie, pe pământ –
9Ce legământ a încheiat
Cu-Avram, în timpu-ndepărtat,
Precum și jurământul Lui
Făcut în fața fiului
Avut de-Avram, cari se vădea
Cum că Isac, drept nume-avea.
10El, pentru Iacov, l-a făcut
Lege apoi, și a cerut
Ca pentru Israel să fie
Un legământ, pentru vecie,
11Zicând în felu-acesta: „Iată,
Țara Canaanului ți-e dată
Ție, acum, în stăpânire,
Ca să îți fie moștenire,
După cum sorții au ieșit.”
12În acel timp, ei s-au vădit
Puțini la număr, iar în țară,
Doar ca străini se așezară.
13Din loc în loc ei se mutau
Și pe la neamuri colindau,
Căci tot treceau cetele lor,
De la un neam, la alt popor,
Sau de la o împărăție,
La alta. Dar, în pribegie,
14Nici un popor nu a putut
Ca joc de ei să-și fi bătut,
Căci Dumnezeu n-a-ngăduit.
Ba mai mult, El i-a pedepsit
Pe împărații ce domneau
Peste cei care-i dușmăneau.
15„Să nu se-atingă nimenea,
De unșii mei! De-asemenea,
Să nu v-atingeți de acei
Cari se vădesc proroci ai Mei!”,
Spusese Domnul, celor cari,
În țară, se vădeau mai mari.
16Apoi, asupra țării, El
Trimis-a foametea. Astfel,
Orișice mijloc, arătat
A fi de trai, a fost tăiat.
17În fața lor – precum a zis –
Un om, atuncea, le-a trimis:
Iosif, drept nume a avut
Omul și rob a fost vândut.
18În lanțuri, ale lui picioare
Puse au fost și strânse-n fiare,
19Pân’ la o vreme anumită
Care fusese hărăzită
Pentru a se fi împlinit
Ceea ce Iosif a vestit.
Și până când asupra lui,
Veni Cuvântul Domnului,
De care fost-a încercat.
20Atunci, al țării împărat,
Să fie scos, a poruncit
Din lanțuri și l-a izbăvit.
21L-a făcut domn al casei lui,
Iar ale împăratului
Mari bogății, nenumărate,
Pe mâna lui au fost lăsate,
Căci a fost pus drept dregător
Al tuturor averilor.
22Avea puteri și a putut
Să-i lege, după cum a vrut,
Pe domnitori. El mai putea,
Învățătură ca să dea
Bătrânilor ca să adune
Și ei mai multă-nțelepciune.
23Atunci, Israel a venit
Și în Egipt a locuit.
Iacov și-ai săi se așezară,
Cu turmele, la Ham în țară.
24Poporul fost-a înmulțit,
De Domnul și s-a dovedit
Mai numeros decât erau
Aceia care-l dușmăneau.
25Lor, inima li s-a schimbat,
Astfel încât rău s-au purtat
Față de robii Domnului
Și au urât poporul Lui.
26Moise și-Aron au fost aleși,
De Dumnezeu, și-apoi trimeși
Să izbăvească-al Său popor.
27În rândul Egiptenilor,
Ei, mari minuni, au săvârșit,
Căci Dumnezeu i-a sprijinit.
Țara lui Ham a cunoscut
Semnele care le-au făcut.
28Bezna adâncă a venit
Și negura i-a-nvăluit
Să-i facă a lua aminte
La ale Domnului cuvinte.
29Apele-n sânge se schimbară,
Iar peștii au ajuns să piară.
30Broaștele-n țară au intrat,
Până-n odăi la împărat.
31La a lui Dumnezeu chemare,
Păduchi și muște-otrăvitoare,
În țara lor, au năvălit.
32De grindină a fost lovit
Ținutul, iar din loc în loc,
Au izbucnit flăcări de foc.
33Smochinii lor au fost loviți,
Copacii fost-au zdrențuiți,
Iar viile au fost distruse.
34La vorba Lui, au fost aduse
Lăcuste care au mâncat
35Iarba și rodul de câmp dat.
36Pe cei dintâi născuți pe care
Țara Egiptului îi are,
Domnul, din ceruri, i-a lovit
Și-n felu-acesta au pierit.
37Apoi, El Și-a eliberat
Poporul, iar când a plecat
Din al Egiptului ținut,
Argint și aur a avut.
38Egiptu-ntreg s-a bucurat
Că Israelul a plecat,
Căci Egiptenii se-ngrozeau
Când, pe Evrei, ei îi vedeau.
39Domnu-a adus apoi, un nor,
Să-Și învelească-al Său popor.
A mai pus focul să-l vegheze
Noaptea și să îl lumineze.
40Apoi, poporul a cerut
Carne, iar Domnul a făcut
Să cadă prepelițe-ndat’.
Pâine, din cer, El i-a mai dat.
41Când El, în stâncă, a lovit,
Râuri de ape au țâșnit,
42Pentru că Dumnezeu Cel Sfânt
Și-a amintit de-al Său Cuvânt
Și de Avram, de cel pe care,
Drept rob al Său Domnul îl are.
43În strigăte de bucurie
Și chiote de veselie,
Plecă al Domnului popor,
Din țara Egiptenilor.
44Pământurile stăpânite
De neamuri, fost-au dăruite
Poporului. În acest fel,
Stăpân ajuns-a Israel,
Pe roadele ce se vădeau
Că ale altora erau.
45Dar pentru ceea ce primea,
Mereu, poporul trebuia
Să țină Legea Domnului,
Păzind apoi, porunca Lui.
Pe Dumnezeu, să căutați
Necontenit, să-L lăudați!
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca