Psalmii 142
142
Psalmul acesta se arată
Drept o cântare minunată.
De David fost-a întocmit
Cântul, atunci când a fugit
În peșteră. Necazu-și spune
Lui Dumnezeu, prin rugăciune
1Mă rog și strig cu glasul meu,
Către al nostru Dumnezeu.
2Îmi vărs oful sufletului,
Mereu, în fața Domnului,
Căci Lui doar, îi mărturisesc
Când în strâmtoare mă găsesc.
3Când duhul meu este mâhnit,
Tu-mi știi cărarea, negreșit.
Cei răi s-au adunat acum
Și-o cursă mi-au întins pe drum.
4Doamne, spre dreapta Îți rotește
Ai Tăi ochii, iar apoi privește!
De nimeni nu sunt cunoscut,
Orice speranță mi-am pierdut,
Căci sunt privit cu nepăsare
Și nu mai am nici o scăpare.
5Doamne, la Tine doar, strig eu:
„Tu ești scăparea mea, mereu,
Iar pe pământ, Te dovedești
Că a mea moștenire ești.”
6Să iei aminte Domnul meu,
La al meu strigăt, tot mereu,
Pentru că sunt nenorocit,
Sunt strâmtorat și sunt lovit!
Mă izbăvește de cei cari
Mă prigonesc, căci ei sunt tari.
7Să izbăvești sufletul meu,
Din temniță, ca astfel, eu
Să laud – cât trăiesc pe lume –
Întotdeauna, al Tău Nume!
Toți oamenii care-s vădiți
Precum că sunt neprihăniți,
Au să se-adune lângă mine,
Când vor vedea că îmi faci bine!
Currently Selected:
Psalmii 142: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Psalmii 142
142
Psalmul acesta se arată
Drept o cântare minunată.
De David fost-a întocmit
Cântul, atunci când a fugit
În peșteră. Necazu-și spune
Lui Dumnezeu, prin rugăciune
1Mă rog și strig cu glasul meu,
Către al nostru Dumnezeu.
2Îmi vărs oful sufletului,
Mereu, în fața Domnului,
Căci Lui doar, îi mărturisesc
Când în strâmtoare mă găsesc.
3Când duhul meu este mâhnit,
Tu-mi știi cărarea, negreșit.
Cei răi s-au adunat acum
Și-o cursă mi-au întins pe drum.
4Doamne, spre dreapta Îți rotește
Ai Tăi ochii, iar apoi privește!
De nimeni nu sunt cunoscut,
Orice speranță mi-am pierdut,
Căci sunt privit cu nepăsare
Și nu mai am nici o scăpare.
5Doamne, la Tine doar, strig eu:
„Tu ești scăparea mea, mereu,
Iar pe pământ, Te dovedești
Că a mea moștenire ești.”
6Să iei aminte Domnul meu,
La al meu strigăt, tot mereu,
Pentru că sunt nenorocit,
Sunt strâmtorat și sunt lovit!
Mă izbăvește de cei cari
Mă prigonesc, căci ei sunt tari.
7Să izbăvești sufletul meu,
Din temniță, ca astfel, eu
Să laud – cât trăiesc pe lume –
Întotdeauna, al Tău Nume!
Toți oamenii care-s vădiți
Precum că sunt neprihăniți,
Au să se-adune lângă mine,
Când vor vedea că îmi faci bine!
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca