Psalmii 27
27
Psalmul acesta, negreșit,
Chiar David l-a alcătuit
1Domnul este a mea lumină
Și mântuirea cea divină:
De cine mă voi teme eu?
Când viața-mi sprijină, mereu,
Cine, ce va putea, să-mi zică?
De cine, voi avea eu, frică?
2Dacă cei răi, în contra mea
Înaintează, căci ar vrea
Să îmi mănânce carnea, ei –
Tocmai prigonitorii mei,
Acei care mă dușmănesc –
Se clatină, se prăbușesc.
3O oaste-ntreagă dacă vine
Cu gând de-a mă-nfrunta pe mine,
Inima mea – în orice vreme –
De ea, nu are a se teme.
Chiar de-mpotriva mea apoi,
O să se-abată cu război,
Tot plin de-ncredere sunt eu.
4Un lucru-I cer lui Dumnezeu,
Pe care mi-l doresc fierbinte:
Aș vrea – de-acuma înainte –
Pe lume cât am să trăiesc,
În Casa Lui să locuiesc,
Și frumusețea Domnului
Să o privesc. În Templul Lui,
Necontenit vreau să veghez,
De el ca să mă minunez.
5În zilele necazului,
Eu, în coliba Domnului,
Am să mă aflu ocrotit,
Căci am să fiu adăpostit
Sub acoperământul Său.
N-o să m-ajungă nici un rău,
Căci pe o stâncă – negreșit –
De El voi fi adăpostit.
6Vrăjmașul m-a înconjurat,
Dar iată că mi s-a-nălțat
Capul, acum, deasupra lui.
Jertfe, în cortul Domnului,
Am să aduc – să-I mulțumesc –
Pe cari am să le dăruiesc
În glas de trâmbițe. Mereu,
Laude-I cânt lui Dumnezeu.
7Ascultă Doamne, al meu glas
Și milă ai, în acest ceas!
8Inima-n piept îmi tresălta
Și mă-ndemna din partea Ta:
„Caută Fața Mea, mereu!”,
Și Fața Ta o caut eu!
9Nu îmi ascunde Fața Ta,
Și nici nu Te îndepărta
De robul Tău, plin de mânie!
Căci Tu ești Doamne, pe vecie,
Sprijinul meu, în toate cele,
Tu, Domnul mântuirii mele!
10Mă părăsește tatăl meu
Și mama mea, dar Dumnezeu,
Întotdeauna mă primește.
11Mă-nvață, mă povățuiește
Și-arată-mi Doamne, calea Ta,
Să pot, pe ea, mereu, a sta,
Ferit fiind de toți acei
Care îmi sunt vrăjmași ai mei.
12Nu mă lăsa pe placul lor,
În mâinile vrăjmașilor!
Căci împotriva mea, furioși –
Iată – stau niște mincinoși,
Oameni cari suflă peste fire –
În jurul lor – doar asuprire.
13O! De n-aș fi încredințat
Că voi putea vedea, odat’,
Toată-ndurarea Domnului –
Precum și bunătatea Lui –
Chiar pe pământul celor vii!…
14În Domnul – trebuie să știi –
Mereu ca să nădăjduiești!
În inimă să te-ntărești
Și cu nădejdea-n Domnul stând,
Îmbărbătează-ți al tău gând!
Currently Selected:
Psalmii 27: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Psalmii 27
27
Psalmul acesta, negreșit,
Chiar David l-a alcătuit
1Domnul este a mea lumină
Și mântuirea cea divină:
De cine mă voi teme eu?
Când viața-mi sprijină, mereu,
Cine, ce va putea, să-mi zică?
De cine, voi avea eu, frică?
2Dacă cei răi, în contra mea
Înaintează, căci ar vrea
Să îmi mănânce carnea, ei –
Tocmai prigonitorii mei,
Acei care mă dușmănesc –
Se clatină, se prăbușesc.
3O oaste-ntreagă dacă vine
Cu gând de-a mă-nfrunta pe mine,
Inima mea – în orice vreme –
De ea, nu are a se teme.
Chiar de-mpotriva mea apoi,
O să se-abată cu război,
Tot plin de-ncredere sunt eu.
4Un lucru-I cer lui Dumnezeu,
Pe care mi-l doresc fierbinte:
Aș vrea – de-acuma înainte –
Pe lume cât am să trăiesc,
În Casa Lui să locuiesc,
Și frumusețea Domnului
Să o privesc. În Templul Lui,
Necontenit vreau să veghez,
De el ca să mă minunez.
5În zilele necazului,
Eu, în coliba Domnului,
Am să mă aflu ocrotit,
Căci am să fiu adăpostit
Sub acoperământul Său.
N-o să m-ajungă nici un rău,
Căci pe o stâncă – negreșit –
De El voi fi adăpostit.
6Vrăjmașul m-a înconjurat,
Dar iată că mi s-a-nălțat
Capul, acum, deasupra lui.
Jertfe, în cortul Domnului,
Am să aduc – să-I mulțumesc –
Pe cari am să le dăruiesc
În glas de trâmbițe. Mereu,
Laude-I cânt lui Dumnezeu.
7Ascultă Doamne, al meu glas
Și milă ai, în acest ceas!
8Inima-n piept îmi tresălta
Și mă-ndemna din partea Ta:
„Caută Fața Mea, mereu!”,
Și Fața Ta o caut eu!
9Nu îmi ascunde Fața Ta,
Și nici nu Te îndepărta
De robul Tău, plin de mânie!
Căci Tu ești Doamne, pe vecie,
Sprijinul meu, în toate cele,
Tu, Domnul mântuirii mele!
10Mă părăsește tatăl meu
Și mama mea, dar Dumnezeu,
Întotdeauna mă primește.
11Mă-nvață, mă povățuiește
Și-arată-mi Doamne, calea Ta,
Să pot, pe ea, mereu, a sta,
Ferit fiind de toți acei
Care îmi sunt vrăjmași ai mei.
12Nu mă lăsa pe placul lor,
În mâinile vrăjmașilor!
Căci împotriva mea, furioși –
Iată – stau niște mincinoși,
Oameni cari suflă peste fire –
În jurul lor – doar asuprire.
13O! De n-aș fi încredințat
Că voi putea vedea, odat’,
Toată-ndurarea Domnului –
Precum și bunătatea Lui –
Chiar pe pământul celor vii!…
14În Domnul – trebuie să știi –
Mereu ca să nădăjduiești!
În inimă să te-ntărești
Și cu nădejdea-n Domnul stând,
Îmbărbătează-ți al tău gând!
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca