Cântarea cântărilor 2
2
1„Un trandafir din Saron sânt,
Un crin din văi, semeț, în vânt”.
2„Un crin crescut impunător,
Între mulțimea spinilor,
E-ntre femei iubita mea.”
3„Iubitul meu e-asemenea
Cu pomul falnic ce-a crescut
Și într-un măr s-a prefăcut,
Printre copacii cei pe care
Pe-al ei cuprins, pădurea-l are.
Cu mărul, îl aseamăn eu,
Printre ceilalți tineri, mereu.
Cu drag, la umbra lui eu stau
Și-apoi din roadele lui iau,
Căci pentru cerul gurii mele,
Întotdeauna dulci, sunt ele.
4Pe al meu braț, mâna și-a pus
Și-n casa de ospăț m-a dus.
Iubirea lui, steag, îmi era
Și peste mine flutura.
5Turte din struguri să îmi dați,
Cu mere, să mă-nviorați
Ca astfel să mă întăresc,
Căci de iubirea lui bolesc.
6Stânga, sub cap, să mi-o așeze,
Cu dreapta să mă-mbrățișeze!”
7„Vouă vă jur – fiice pe care,
Ierusalimul meu le are –
Pe căprioarele zglobii
Și pe cerboaice din câmpii:
Să nu cumva, voi să stârniți
Iubirea, și să n-o treziți
Din somn – luați dar seama bine –
Până când singură ea vine!”
8„L-aud pe-al meu iubit, acum:
Iată-l că vine: e pe drum,
Pe creasta munților pășind,
Pe coama dealului sărind.
9Iubitul meu e, bunăoară,
La fel ca și o căprioară,
Ca și un pui de cerb. În zare,
Crește din ce în ce mai mare.
Iată-l! Se-apropie pe drum!
E lângă zidul nostru-acum.
E la fereastră și pândește;
Printre zăbrele mă privește
10Și-apoi îmi spune dulci cuvinte:
„Iubito, scoală! Ia aminte
11Că gerul iernii a plecat,
Iar ploile au încetat.
12Florile-n câmp au răsărit,
Vremea cântării a venit
Și simți cum vesela câmpie,
Cu glas de turturici, te-mbie.
13Cerul, de-asupra, e senin,
Se pârguiesc roade-n smochin,
Iar din cuprinsul văilor,
Urcă mireasma florilor.
Scoală, pe ghimpi nu mă mai ține,
Frumoasa mea! Vino la mine!
14Tu, porumbiță dintre stânci,
Din scobiturile adânci
Ale prăpăstiilor, mult –
Glasul – voiesc să ți-l ascult.
Vino degrabă – nu mai sta –
Să pot privi la fața ta.
Căci glasul tău – o știi prea bine –
Cât e de dulce, pentru mine.
Să-ți văd obrajii vreau, căci ei
Plăcuți sunt, pentru ochii mei.
15Să prindeți vulpi – chiar și pe cele
Care sunt mici – pentru că ele
Ne strică viile în floare,
Din văile scăldate-n soare.”
16„Iată că prea iubitul meu
Al meu este și-a lui sunt eu.
El, turmele, și le-a lăsat
Doar printre crini, la pășunat.
17Până când se mai răcorește,
Până când umbra se lungește,
Întoarce-te! Aici sunt eu
Și te aștept, iubitul meu.
Sari peste câmpuri, bunăoară,
La fel ca și o căprioară.
Ca și un pui de cerb apoi,
Saltă și vino înapoi.
Treci peste munții care cresc
În zare și ne despărțesc.”
Currently Selected:
Cântarea cântărilor 2: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Cântarea cântărilor 2
2
1„Un trandafir din Saron sânt,
Un crin din văi, semeț, în vânt”.
2„Un crin crescut impunător,
Între mulțimea spinilor,
E-ntre femei iubita mea.”
3„Iubitul meu e-asemenea
Cu pomul falnic ce-a crescut
Și într-un măr s-a prefăcut,
Printre copacii cei pe care
Pe-al ei cuprins, pădurea-l are.
Cu mărul, îl aseamăn eu,
Printre ceilalți tineri, mereu.
Cu drag, la umbra lui eu stau
Și-apoi din roadele lui iau,
Căci pentru cerul gurii mele,
Întotdeauna dulci, sunt ele.
4Pe al meu braț, mâna și-a pus
Și-n casa de ospăț m-a dus.
Iubirea lui, steag, îmi era
Și peste mine flutura.
5Turte din struguri să îmi dați,
Cu mere, să mă-nviorați
Ca astfel să mă întăresc,
Căci de iubirea lui bolesc.
6Stânga, sub cap, să mi-o așeze,
Cu dreapta să mă-mbrățișeze!”
7„Vouă vă jur – fiice pe care,
Ierusalimul meu le are –
Pe căprioarele zglobii
Și pe cerboaice din câmpii:
Să nu cumva, voi să stârniți
Iubirea, și să n-o treziți
Din somn – luați dar seama bine –
Până când singură ea vine!”
8„L-aud pe-al meu iubit, acum:
Iată-l că vine: e pe drum,
Pe creasta munților pășind,
Pe coama dealului sărind.
9Iubitul meu e, bunăoară,
La fel ca și o căprioară,
Ca și un pui de cerb. În zare,
Crește din ce în ce mai mare.
Iată-l! Se-apropie pe drum!
E lângă zidul nostru-acum.
E la fereastră și pândește;
Printre zăbrele mă privește
10Și-apoi îmi spune dulci cuvinte:
„Iubito, scoală! Ia aminte
11Că gerul iernii a plecat,
Iar ploile au încetat.
12Florile-n câmp au răsărit,
Vremea cântării a venit
Și simți cum vesela câmpie,
Cu glas de turturici, te-mbie.
13Cerul, de-asupra, e senin,
Se pârguiesc roade-n smochin,
Iar din cuprinsul văilor,
Urcă mireasma florilor.
Scoală, pe ghimpi nu mă mai ține,
Frumoasa mea! Vino la mine!
14Tu, porumbiță dintre stânci,
Din scobiturile adânci
Ale prăpăstiilor, mult –
Glasul – voiesc să ți-l ascult.
Vino degrabă – nu mai sta –
Să pot privi la fața ta.
Căci glasul tău – o știi prea bine –
Cât e de dulce, pentru mine.
Să-ți văd obrajii vreau, căci ei
Plăcuți sunt, pentru ochii mei.
15Să prindeți vulpi – chiar și pe cele
Care sunt mici – pentru că ele
Ne strică viile în floare,
Din văile scăldate-n soare.”
16„Iată că prea iubitul meu
Al meu este și-a lui sunt eu.
El, turmele, și le-a lăsat
Doar printre crini, la pășunat.
17Până când se mai răcorește,
Până când umbra se lungește,
Întoarce-te! Aici sunt eu
Și te aștept, iubitul meu.
Sari peste câmpuri, bunăoară,
La fel ca și o căprioară.
Ca și un pui de cerb apoi,
Saltă și vino înapoi.
Treci peste munții care cresc
În zare și ne despărțesc.”
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca