Tit 1
1
1„Pavel, rob al lui Dumnezeu
Și-apostol, în Hristos, mereu,
Așa cum este potrivit
Cu cei care s-au dovedit
Că au credința arătată
De Dumnezeu – credință dată
Celor ce sunt aleși ai Lui
Și au, a adevărului
Știință, ce se potrivește
Evlaviei, ce se dorește –
2Pentru nădejdea vieții care
Se-arată-a fi nepieritoare –
Făgăduită ca să vie
Mai înainte de vecie –
Și nouă să ne fie dată,
De Dumnezeu, cari, niciodată
Nu va putea ca să mințească,
Ci adevăr doar, să rostească,
3Descoperind, necontenit,
Numai la timpul potrivit,
Cuvântul Său, la-ntreaga fire,
Doar printr-o propovăduire,
Care îmi e încredințată
Acuma, prin porunca dată,
De către bunul Dumnezeu,
Mântuitorul nost’, mereu.
4Spre cel care e Tit chemat,
Copilul meu adevărat
Întru credința ce-o păzim
Și amândoi o-mpărtășim:
Pace și har, să-ți dea, mereu,
Al nostru Tată – Dumnezeu –
Și-asemenea, Hristos Iisus,
Mântuitorul Cel de Sus!
5Să știi că-n Creta te-am lăsat
Pentru că trebuie-așezat
În rânduială – negreșit –
Tot ce-a rămas de rânduit
Și-apoi, prezbiteri, să așezi,
Peste cetăți, și să veghezi,
Neîncetat, ca împlinit
Să fie tot ce-am poruncit.
6Prezbiterul, cum ți-am spus ție,
Mereu va trebui să fie
Un om curat, fără prihană,
Lipsit de orice meteahană,
Cu o femeie însurat,
Cu fii care s-au arătat
Că nu pot – pentru ne-ascultare
Și nici pentru destrăbălare –
Drept vinovați, a fi găsiți,
Ci credincioși, sunt dovediți.
7Episcopul – cari, negreșit,
Drept econom e socotit,
Că este pentru Dumnezeu –
Neprihănit va fi, mereu.
Să nu fie-ncăpățânat,
Să nu fie, la vin, dedat,
Nici bătăuș, nici mâncător,
Nici lacom și nici doritor
De vreun câștig mârșav; ci el
Va trebui să fie-altfel;
8De oaspeți, fi-va primitor;
De bine, va fi iubitor;
Să fie drept, sfânt, cumpătat;
Mereu, să fie înfrânat;
9Numai al adevărului
Cuvânt, să fie-n gura lui,
Căci se vădește potrivit
Cu-nvățătura ce-a primit,
Putând a fi, astfel, în stare,
Sfaturi să dea, la fiecare,
Pornite dintr-o sănătoasă
Învățătură și serioasă.
Cu El, nebiruit, va sta
Când, pe vrăjmași, îi va-nfrunta.
10În rândul celor cari aflați
Se află împrejur tăiați,
Sunt mulți flecari și bârfitori,
Sau nesupuși și-amăgitori,
11Cărora trebuie, îndată,
A le fi gura astupată.
Oameni-aceștia buimăcesc
Multe familii, și sădesc
Învățături ce-s necurate,
Cari nu trebuie învățate.
Ei, un câștig urât, își iau,
Din sfaturile ce le dau.
12Unul din ei – din acel loc –
Cari este chiar al lor proroc,
A zis: „Cretanii, negreșit,
Drept mincinoși, s-au dovedit;
Pântece leneșe se-arată,
Și fiare rele, totodată.”
13Ceea ce a mărturisit,
E-adevărat; deci, negreșit,
Tu, cât mai aspru cu putință,
Să-i mustri dar, ca, în credință,
Să poată crește-apoi, frumoși,
Curați, mereu, și sănătoși.
14Te rog, ca să îi sfătuiești –
De orice basme evreiești –
A se feri. Spunele-atunci,
Să n-asculte nici de porunci,
Pe care oamenii le-au dat,
Cari, de-adevăr, s-au depărtat.
15Curat e totul – îți spun eu –
Pentru cei ce-s curați mereu;
Dar pentru cei cari necurați,
Necontenit, vor fi aflați,
Nimic nu poate fi curat,
Căci ei au cugetul spurcat –
Precum și mintea – negreșit.
16Oameni-aceștia s-au fălit,
Că Îl cunosc pe Dumnezeu,
Însă prin ce face ei, mereu,
De fapt, doar Îl tăgăduiesc
Și-astfel, o scârbă se vădesc.
Netrebnici sunt și nesupuși
Și doar, pe fapte rele, puși.”
Currently Selected:
Tit 1: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Tit 1
1
1„Pavel, rob al lui Dumnezeu
Și-apostol, în Hristos, mereu,
Așa cum este potrivit
Cu cei care s-au dovedit
Că au credința arătată
De Dumnezeu – credință dată
Celor ce sunt aleși ai Lui
Și au, a adevărului
Știință, ce se potrivește
Evlaviei, ce se dorește –
2Pentru nădejdea vieții care
Se-arată-a fi nepieritoare –
Făgăduită ca să vie
Mai înainte de vecie –
Și nouă să ne fie dată,
De Dumnezeu, cari, niciodată
Nu va putea ca să mințească,
Ci adevăr doar, să rostească,
3Descoperind, necontenit,
Numai la timpul potrivit,
Cuvântul Său, la-ntreaga fire,
Doar printr-o propovăduire,
Care îmi e încredințată
Acuma, prin porunca dată,
De către bunul Dumnezeu,
Mântuitorul nost’, mereu.
4Spre cel care e Tit chemat,
Copilul meu adevărat
Întru credința ce-o păzim
Și amândoi o-mpărtășim:
Pace și har, să-ți dea, mereu,
Al nostru Tată – Dumnezeu –
Și-asemenea, Hristos Iisus,
Mântuitorul Cel de Sus!
5Să știi că-n Creta te-am lăsat
Pentru că trebuie-așezat
În rânduială – negreșit –
Tot ce-a rămas de rânduit
Și-apoi, prezbiteri, să așezi,
Peste cetăți, și să veghezi,
Neîncetat, ca împlinit
Să fie tot ce-am poruncit.
6Prezbiterul, cum ți-am spus ție,
Mereu va trebui să fie
Un om curat, fără prihană,
Lipsit de orice meteahană,
Cu o femeie însurat,
Cu fii care s-au arătat
Că nu pot – pentru ne-ascultare
Și nici pentru destrăbălare –
Drept vinovați, a fi găsiți,
Ci credincioși, sunt dovediți.
7Episcopul – cari, negreșit,
Drept econom e socotit,
Că este pentru Dumnezeu –
Neprihănit va fi, mereu.
Să nu fie-ncăpățânat,
Să nu fie, la vin, dedat,
Nici bătăuș, nici mâncător,
Nici lacom și nici doritor
De vreun câștig mârșav; ci el
Va trebui să fie-altfel;
8De oaspeți, fi-va primitor;
De bine, va fi iubitor;
Să fie drept, sfânt, cumpătat;
Mereu, să fie înfrânat;
9Numai al adevărului
Cuvânt, să fie-n gura lui,
Căci se vădește potrivit
Cu-nvățătura ce-a primit,
Putând a fi, astfel, în stare,
Sfaturi să dea, la fiecare,
Pornite dintr-o sănătoasă
Învățătură și serioasă.
Cu El, nebiruit, va sta
Când, pe vrăjmași, îi va-nfrunta.
10În rândul celor cari aflați
Se află împrejur tăiați,
Sunt mulți flecari și bârfitori,
Sau nesupuși și-amăgitori,
11Cărora trebuie, îndată,
A le fi gura astupată.
Oameni-aceștia buimăcesc
Multe familii, și sădesc
Învățături ce-s necurate,
Cari nu trebuie învățate.
Ei, un câștig urât, își iau,
Din sfaturile ce le dau.
12Unul din ei – din acel loc –
Cari este chiar al lor proroc,
A zis: „Cretanii, negreșit,
Drept mincinoși, s-au dovedit;
Pântece leneșe se-arată,
Și fiare rele, totodată.”
13Ceea ce a mărturisit,
E-adevărat; deci, negreșit,
Tu, cât mai aspru cu putință,
Să-i mustri dar, ca, în credință,
Să poată crește-apoi, frumoși,
Curați, mereu, și sănătoși.
14Te rog, ca să îi sfătuiești –
De orice basme evreiești –
A se feri. Spunele-atunci,
Să n-asculte nici de porunci,
Pe care oamenii le-au dat,
Cari, de-adevăr, s-au depărtat.
15Curat e totul – îți spun eu –
Pentru cei ce-s curați mereu;
Dar pentru cei cari necurați,
Necontenit, vor fi aflați,
Nimic nu poate fi curat,
Căci ei au cugetul spurcat –
Precum și mintea – negreșit.
16Oameni-aceștia s-au fălit,
Că Îl cunosc pe Dumnezeu,
Însă prin ce face ei, mereu,
De fapt, doar Îl tăgăduiesc
Și-astfel, o scârbă se vădesc.
Netrebnici sunt și nesupuși
Și doar, pe fapte rele, puși.”
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca