2 Petru Introducere
Introducere
Autorul și conținutul.
Se prezintă de la început ca „Símon Petru, slujitorul și apostolul” lui Isus Cristos (1,1), participant la scena schimbării la față a Domnului (1,16), anunțându-și moartea ca fiind apropiată. Totuși, încă de la început au existat dubii în privința apostolicității acestei scrisori. Cu siguranță, redactorul este diferit de cel din prima scrisoare, dar cunoaște foarte bine discursurile sfântului Petru, pe care le-a expus în formă de scrisoare.
Lucrarea are caracter epistolar, conținând la început adresa și salutul și terminându-se cu o doxologie. Limba este greaca literară elenistică folosită în cadrul religios și filozofic. Vocabularul nu conține semitisme; uneori este prețios și căutat, alteori dur. Unele părți au caracter de testament și discurs de adio.
Destinatarii sunt indicați în mod generic, dar din text reiese că ar fi creștini de origine ebraică ce trăiesc într-un mediu influențat de cultura elenistică. Printre ei au apărut învățători falși de influență gnostică, ce strecoară învățături incompatibile cu tradiția apostolică. În mijlocul comunității domnește un fel de delăsare din cauza întârzierii parusiei. Scopul autorului este acela de a apăra învățătura sănătoasă și de a-i însufleți pe credincioși în trăirea vieții creștine.
Teologia.
Fundamentală este învățătura că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul oamenilor, este așteptat la sfârșitul timpurilor ca judecător și Domn al istoriei și al lumii. Criteriul pentru a defini adevărata credință concentrată în persoana lui Isus Cristos este autoritatea tradiției provenită de la profeți și de la apostoli. Scripturile nu pot fi interpretate în mod subiectiv, pentru că atât profeții, cât și apostolii au scris prin inspirația Duhului Sfânt.
Interpretarea lor se face numai în acord cu tradiția și credința comună mărturisită și trăită în comunitatea de credință. Întârzierea parusiei nu trebuie să creeze neîncredere și delăsare. Fundamentul speranței escatologice este cuvântul profetic și „gloria Domnului Isus” pe care au experimentat-o apostolii și au transmis-o celor care cred. Toată tradiția biblică confirmă certitudinea judecății lui Dumnezeu. Întârzierea venirii Domnului nu contrazice cuvântul lui Dumnezeu, ci are o funcție pedagogică salvifică, îndemnându-ne la perseverență activă și la veghere.
După salutul inițial (1,1-2), autorul face apel la o serie de învățături pe care le-a predicat sfântul Petru (1,3-11). O serie de pericole se abat asupra comunității și autorul este preocupat de ceea ce se va întâmpla după moartea lui Petru (1,12-21). De aceea îi înfruntă direct pe învățătorii falși care au apărut în comunitate (2,1-22). Problema de care se leagă învățătorii falși – răstălmăcind chiar învățătura sfântului Paul – este a doua venire a Domnului. Petru explică semnificația acestei veniri (3,1-13). Urmează o serie de îndemnuri și doxologia finală (3,14-18). Deși nu există indicii în text, se presupune că redactarea a fost făcută la Roma spre sfârșitul sec. I d.C.
Currently Selected:
2 Petru Introducere: VBRC2020
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
2 Petru Introducere
Introducere
Autorul și conținutul.
Se prezintă de la început ca „Símon Petru, slujitorul și apostolul” lui Isus Cristos (1,1), participant la scena schimbării la față a Domnului (1,16), anunțându-și moartea ca fiind apropiată. Totuși, încă de la început au existat dubii în privința apostolicității acestei scrisori. Cu siguranță, redactorul este diferit de cel din prima scrisoare, dar cunoaște foarte bine discursurile sfântului Petru, pe care le-a expus în formă de scrisoare.
Lucrarea are caracter epistolar, conținând la început adresa și salutul și terminându-se cu o doxologie. Limba este greaca literară elenistică folosită în cadrul religios și filozofic. Vocabularul nu conține semitisme; uneori este prețios și căutat, alteori dur. Unele părți au caracter de testament și discurs de adio.
Destinatarii sunt indicați în mod generic, dar din text reiese că ar fi creștini de origine ebraică ce trăiesc într-un mediu influențat de cultura elenistică. Printre ei au apărut învățători falși de influență gnostică, ce strecoară învățături incompatibile cu tradiția apostolică. În mijlocul comunității domnește un fel de delăsare din cauza întârzierii parusiei. Scopul autorului este acela de a apăra învățătura sănătoasă și de a-i însufleți pe credincioși în trăirea vieții creștine.
Teologia.
Fundamentală este învățătura că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul oamenilor, este așteptat la sfârșitul timpurilor ca judecător și Domn al istoriei și al lumii. Criteriul pentru a defini adevărata credință concentrată în persoana lui Isus Cristos este autoritatea tradiției provenită de la profeți și de la apostoli. Scripturile nu pot fi interpretate în mod subiectiv, pentru că atât profeții, cât și apostolii au scris prin inspirația Duhului Sfânt.
Interpretarea lor se face numai în acord cu tradiția și credința comună mărturisită și trăită în comunitatea de credință. Întârzierea parusiei nu trebuie să creeze neîncredere și delăsare. Fundamentul speranței escatologice este cuvântul profetic și „gloria Domnului Isus” pe care au experimentat-o apostolii și au transmis-o celor care cred. Toată tradiția biblică confirmă certitudinea judecății lui Dumnezeu. Întârzierea venirii Domnului nu contrazice cuvântul lui Dumnezeu, ci are o funcție pedagogică salvifică, îndemnându-ne la perseverență activă și la veghere.
După salutul inițial (1,1-2), autorul face apel la o serie de învățături pe care le-a predicat sfântul Petru (1,3-11). O serie de pericole se abat asupra comunității și autorul este preocupat de ceea ce se va întâmpla după moartea lui Petru (1,12-21). De aceea îi înfruntă direct pe învățătorii falși care au apărut în comunitate (2,1-22). Problema de care se leagă învățătorii falși – răstălmăcind chiar învățătura sfântului Paul – este a doua venire a Domnului. Petru explică semnificația acestei veniri (3,1-13). Urmează o serie de îndemnuri și doxologia finală (3,14-18). Deși nu există indicii în text, se presupune că redactarea a fost făcută la Roma spre sfârșitul sec. I d.C.
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași