Geneza 3
3
Căderea omului
1Șarpele#3,1 Șarpele apare aici ca o ființă în spatele căreia se află dușmanul prin excelență al omului, în care Cartea Înțelepciunii, și, mai apoi, Noul Testament și toată tradiția creștină, au recunoscut Diavolul (cf. Iob 1,6). Este aici o polemică împotriva mitologiei popoarelor învecinate, unde șarpele era considerat semn al fertilității în Canaàn și al puterii politice în Egipt. Este o simplă creatură, și nu o divinitate a vegetației, un apărător al sanctuarelor și al granițelor, un simbol al vieții, păzitor al ierbii dătătoare de viață, un mijloc pentru a ghici evenimentele viitoare și pentru a practica magia neagră. era cel mai viclean#3,1 Termenul ebraic „ʿārûm” poate însemna: a) înțelept, abil, isteț, prudent; b) șiret, viclean. dintre toate animalele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Și a zis către femeie: „A spus cu adevărat Dumnezeu să nu mâncați din niciun pom al grădinii?”. 2Femeia i-a răspuns șarpelui: „Putem să mâncăm din roadele pomilor din grădină; 3numai din rodul pomului din mijlocul grădinii a zis Dumnezeu: «Să nu mâncați din el, nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți!»”. 4Și șarpele a zis către femeie: „Nicidecum nu veți muri! 5Dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”. 6Și femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut ochilor și că pomul era de dorit, ca unul care dă înțelepciune și a luat din rodul lui#3,6 Contrar credinței populare, textul nu specifică ce fel de fruct au mâncat bărbatul și femeia. Singurul pom menționat în text este smochinul (v. 7). Tradiția care identifică fructul cu un măr provine probabil de la cuvintele latine asemănătoare: „malus” („rău”) și „malum” („măr”). și a mâncat și a dat și bărbatului care era cu ea și a mâncat și el#3,6 Încălcarea poruncii lui Dumnezeu este cunoscută sub numele de „păcatul originar” sau „strămoșesc”. Acesta nu constă în consumarea unui fruct, nici în trezirea conștiinței morale într-un cuplu de tineri imaturi, nici într-un păcat sexual; nici nu este un mit ețiologic care vrea să explice mizeriile vieții umane. Păcatul constă în revolta în fața oricărui principiu suprem al eticii pentru a deveni principiu pentru sine însuși; voința de a determina, în virtutea propriei naturi, ceea ce este bine și ceea ce este rău. Este vorba de o triplă vinovăție: autonomia etică, abuzul de viață și abuzul de putere.. 7Și li s-au deschis ochii amândurora și au cunoscut că erau goi; au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut acoperăminte.
8Și#3,8 În v. 9-13, Domnul intervine ca un judecător în cadrul unui proces. Stabilește responsabilitățile, îi interoghează pe vinovați și fixează sancțiunile. Relatarea face să se înțeleagă faptul că Dumnezeu nu este dezinteresat de om și nu-l abandonează în mâinile celui care l-a sedus. Bărbatul, la fel ca și femeia, aruncă responsabilitatea a ceea ce s-a întâmplat asupra altuia, în ultimă instanță asupra lui Dumnezeu. Șarpele nu este interogat cu privire la responsabilitatea lui pentru că numai bărbatul și femeia sunt răspunzători de ceea ce s-a întâmplat. Răul nu este o fatalitate, ci este o decizie eronată a libertății omului. Șarpele ar trebui să explice de ce a venit cu ispita, însă acest lucru nu se întâmplă. Originea răului rămâne fără răspuns, chiar dacă manifestarea lui este evidentă. au auzit glasul Domnului Dumnezeu care se plimba prin grădină în [adierea] vântului zilei și s-au ascuns bărbatul și femeia lui din fața Domnului Dumnezeu#3,8 Încălcarea poruncii lui Dumnezeu creează o situație nouă caracterizată de autorul sacru prin patru informații: 1) li s-au deschis ochii: cuvintele șarpelui par să se împlinească și omul dobândește un anumit tip de cunoaștere; 2) s-au descoperit goi: ceea ce au cunoscut este o lipsă care rupe echilibrul și intimitatea existente mai înainte; 3) se acoperă cu frunze din cauza fricii reciproce; 4) se ascund de glasul lui Dumnezeu care trece prin grădină. Abuzul față de viață face să se trezească revolta concupiscenței. În loc să se deschidă spre o iluminare supraumană, ochii li se deschid cu răutate asupra goliciunii. Abuzul de autoritate și de putere face să se nască în ei teama de Dumnezeu. printre pomii grădinii. 9Domnul Dumnezeu l-a chemat pe om și i-a zis: „Unde ești?”. 10El a răspuns: „Am auzit glasul tău în grădină și mi-a fost frică, pentru că sunt gol, și m-am ascuns”. 11Și el a zis: „Cine ți-a făcut cunoscut că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îți poruncisem să nu mănânci?”. 12Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat”. 13Domnul Dumnezeu i-a zis femeii: „De ce ai făcut aceasta?” Femeia i-a răspuns: „Șarpele m-a amăgit și am mâncat”.
14Domnul Dumnezeu i-a zis șarpelui:
„Fiindcă ai făcut aceasta,
blestemat#3,14 Este unul dintre puținele cazuri în care Dumnezeu blestemă în mod direct (cf. Gen 4,11). Șarpele, cel mai viclean, isteț („ʾārûm”) dintre animale, devine cel mai mizerabil („ʾārûr”). Viclenia lui se întoarce împotriva sa. să fii
mai mult decât toate animalele
și decât toate ființele câmpului;
pe pântece să umbli
și țărână să mănânci
în toate zilele vieții tale!
15Dușmănie voi pune
între tine și femeie,
între descendența#3,15 Termenul „zeraʿ” în mod obișnuit se referă la descendența pe linie bărbătească (Gen 21,13; 15,3-4), dar cuvântul poate să desemneze și o descendență spirituală, de exemplu discipolii unui profet (Is 53,10). Când este vorba de șarpe, sensul nu poate fi decât: „descendență rea, nelegiuită”. Termenul este folosit în context mesianic: mântuirea va fi încredințată „descendentului” lui Abrahàm (Gen 12,7), apoi celui al lui Davíd (2Sam 7,12-15). Sfântul Paul îl va identifica pe acest descendent cu persoana lui Cristos (Gal 3,19). ta
și descendența ei.
Acesta#3,15 LXX traduce acest pronume cu masculinul „autòs” („acesta”), care nu se acordă în limba greacă cu niciun element din fraza precedentă („femeie” – genul gramatical feminin – ori „descendență” – genul gramatical neutru). În felul acesta, s-a creat posibilitatea interpretării textului în cheie mesianică: învingătorul șarpelui va fi un descendent precis al femeii. îți va pândi capul
și tu îi vei pândi călcâiul#3,15 Pornind de la dificultatea înțelegerii rădăcinii verbului în limba ebraică și de la opțiunea traducerii latine a Vg, s-a creat o tradiție răspândită a interpretării textului prin două verbe diferite: „el îți va zdrobi capul și tu îi vei pândi călcâiul”. Totuși imparitatea luptei nu este indicată atât de verb, cât mai ales de membrele care intră în luptă: în timp ce șarpelui îi este amenințat capul, adică partea cea mai importantă și vitală, omului îi este atacat doar călcâiul.”.
16I-a spus femeii:
„Voi înmulți suferințele tale
când vei fi însărcinată#3,16 NVg și unele traduceri moderne preferă: „voi înmulți suferințele tale și sarcinile tale”.
și vei naște copiii în durere.
Te vei simți atrasă către bărbatul tău,
iar el te va stăpâni”.
17Și i-a spus lui Adám: „Pentru că ai ascultat de femeia ta și ai mâncat din pomul din care îți poruncisem să nu mănânci, blestemat să fie pământul din cauza ta! Cu trudă te vei hrăni din el în toate zilele vieții tale! 18Spini și mărăcini va face să răsară pentru tine și vei mânca iarba câmpului.
19În sudoarea frunții tale
vei mânca pâine
până te vei întoarce
în pământul din care ai fost luat.
Pentru că pământ#3,19 Lit.: „praf, pulbere, țărână”. ești
și în pământ te vei întoarce#3,19 Omul fusese plăsmuit din pământ ca să lucreze pământul: între pământ și om exista o solidaritate. Aceasta a fost desființată; lucrarea pământului devine o sclavie pentru că omul a mâncat atunci când îi fusese interzis acest lucru. De acum va obține mâncarea cu trudă. Se ridică și o altă problemă: moartea este pedeapsă și consecință a păcatului – „stipendia peccati”. În context (cf. Gen 2,9; 3,22), se pare că moartea face parte încă de la început, din condiția de creatură a omului. Dar, ca și venerarea lui Dumnezeu care devine frică, la fel și moartea capătă o tonalitate tragică și deprimantă. Omul care voia să fie ca Dumnezeu, fără Dumnezeu descoperă absurditatea și mizeria proprie.”.
20Și omul a dat femeii sale numele de Éva, pentru că ea a devenit mama tuturor celor vii. 21Domnul Dumnezeu a făcut omului și femeii sale tunici de piele și i-a îmbrăcat. 22Și Domnul Dumnezeu a zis: „Iată, omul a devenit ca unul dintre noi cunoscând binele și răul! Și acum, să nu-și întindă mâna să ia și din pomul vieții să mănânce și să trăiască veșnic!”. 23Domnul Dumnezeu l-a trimis din grădina Édenului ca să lucreze pământul din care a fost luat. 24Și l-a izgonit pe om și a pus să stea la răsăritul grădinii Éden heruvimi#3,24 Etimologic, „kᵊrūḇîm” este asociat cu acadianul „ḵārîḇu/ḵūrîḇu”, de la „kārāḇu” (= „a se ruga, a binecuvânta”). Heruvimii erau considerați niște ființe înaripate, jumătate oameni, jumătate animale, care stăteau de pază la temple și palate și păzeau pomul vieții. Sabia de foc în formă de zigzag era simbolul interdicției. și sabia de foc rotitoare, ca să păzească drumul spre pomul vieții. #Înț 2,24; In 8,44; Ap 12,9 #2Cor 11,3 #Iac 1,13-15 #Is 20,3; Ap 3,18; 16,15 #Ap 12,13-16 #35,16-18; Mih 4,10; In 16,21; Ap 12,2 #Os 4,3; Rom 8,20 #Evr 6,8 #Qoh 2,22-23; Iob 7 #Ps 90,3; 104,29; Iob 3 #Fap 17,26 #Ap 22,2.14 #Ex 25,18-22
Currently Selected:
Geneza 3: VBRC2020
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
Geneza 3
3
Căderea omului
1Șarpele#3,1 Șarpele apare aici ca o ființă în spatele căreia se află dușmanul prin excelență al omului, în care Cartea Înțelepciunii, și, mai apoi, Noul Testament și toată tradiția creștină, au recunoscut Diavolul (cf. Iob 1,6). Este aici o polemică împotriva mitologiei popoarelor învecinate, unde șarpele era considerat semn al fertilității în Canaàn și al puterii politice în Egipt. Este o simplă creatură, și nu o divinitate a vegetației, un apărător al sanctuarelor și al granițelor, un simbol al vieții, păzitor al ierbii dătătoare de viață, un mijloc pentru a ghici evenimentele viitoare și pentru a practica magia neagră. era cel mai viclean#3,1 Termenul ebraic „ʿārûm” poate însemna: a) înțelept, abil, isteț, prudent; b) șiret, viclean. dintre toate animalele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Și a zis către femeie: „A spus cu adevărat Dumnezeu să nu mâncați din niciun pom al grădinii?”. 2Femeia i-a răspuns șarpelui: „Putem să mâncăm din roadele pomilor din grădină; 3numai din rodul pomului din mijlocul grădinii a zis Dumnezeu: «Să nu mâncați din el, nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți!»”. 4Și șarpele a zis către femeie: „Nicidecum nu veți muri! 5Dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”. 6Și femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut ochilor și că pomul era de dorit, ca unul care dă înțelepciune și a luat din rodul lui#3,6 Contrar credinței populare, textul nu specifică ce fel de fruct au mâncat bărbatul și femeia. Singurul pom menționat în text este smochinul (v. 7). Tradiția care identifică fructul cu un măr provine probabil de la cuvintele latine asemănătoare: „malus” („rău”) și „malum” („măr”). și a mâncat și a dat și bărbatului care era cu ea și a mâncat și el#3,6 Încălcarea poruncii lui Dumnezeu este cunoscută sub numele de „păcatul originar” sau „strămoșesc”. Acesta nu constă în consumarea unui fruct, nici în trezirea conștiinței morale într-un cuplu de tineri imaturi, nici într-un păcat sexual; nici nu este un mit ețiologic care vrea să explice mizeriile vieții umane. Păcatul constă în revolta în fața oricărui principiu suprem al eticii pentru a deveni principiu pentru sine însuși; voința de a determina, în virtutea propriei naturi, ceea ce este bine și ceea ce este rău. Este vorba de o triplă vinovăție: autonomia etică, abuzul de viață și abuzul de putere.. 7Și li s-au deschis ochii amândurora și au cunoscut că erau goi; au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut acoperăminte.
8Și#3,8 În v. 9-13, Domnul intervine ca un judecător în cadrul unui proces. Stabilește responsabilitățile, îi interoghează pe vinovați și fixează sancțiunile. Relatarea face să se înțeleagă faptul că Dumnezeu nu este dezinteresat de om și nu-l abandonează în mâinile celui care l-a sedus. Bărbatul, la fel ca și femeia, aruncă responsabilitatea a ceea ce s-a întâmplat asupra altuia, în ultimă instanță asupra lui Dumnezeu. Șarpele nu este interogat cu privire la responsabilitatea lui pentru că numai bărbatul și femeia sunt răspunzători de ceea ce s-a întâmplat. Răul nu este o fatalitate, ci este o decizie eronată a libertății omului. Șarpele ar trebui să explice de ce a venit cu ispita, însă acest lucru nu se întâmplă. Originea răului rămâne fără răspuns, chiar dacă manifestarea lui este evidentă. au auzit glasul Domnului Dumnezeu care se plimba prin grădină în [adierea] vântului zilei și s-au ascuns bărbatul și femeia lui din fața Domnului Dumnezeu#3,8 Încălcarea poruncii lui Dumnezeu creează o situație nouă caracterizată de autorul sacru prin patru informații: 1) li s-au deschis ochii: cuvintele șarpelui par să se împlinească și omul dobândește un anumit tip de cunoaștere; 2) s-au descoperit goi: ceea ce au cunoscut este o lipsă care rupe echilibrul și intimitatea existente mai înainte; 3) se acoperă cu frunze din cauza fricii reciproce; 4) se ascund de glasul lui Dumnezeu care trece prin grădină. Abuzul față de viață face să se trezească revolta concupiscenței. În loc să se deschidă spre o iluminare supraumană, ochii li se deschid cu răutate asupra goliciunii. Abuzul de autoritate și de putere face să se nască în ei teama de Dumnezeu. printre pomii grădinii. 9Domnul Dumnezeu l-a chemat pe om și i-a zis: „Unde ești?”. 10El a răspuns: „Am auzit glasul tău în grădină și mi-a fost frică, pentru că sunt gol, și m-am ascuns”. 11Și el a zis: „Cine ți-a făcut cunoscut că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îți poruncisem să nu mănânci?”. 12Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat”. 13Domnul Dumnezeu i-a zis femeii: „De ce ai făcut aceasta?” Femeia i-a răspuns: „Șarpele m-a amăgit și am mâncat”.
14Domnul Dumnezeu i-a zis șarpelui:
„Fiindcă ai făcut aceasta,
blestemat#3,14 Este unul dintre puținele cazuri în care Dumnezeu blestemă în mod direct (cf. Gen 4,11). Șarpele, cel mai viclean, isteț („ʾārûm”) dintre animale, devine cel mai mizerabil („ʾārûr”). Viclenia lui se întoarce împotriva sa. să fii
mai mult decât toate animalele
și decât toate ființele câmpului;
pe pântece să umbli
și țărână să mănânci
în toate zilele vieții tale!
15Dușmănie voi pune
între tine și femeie,
între descendența#3,15 Termenul „zeraʿ” în mod obișnuit se referă la descendența pe linie bărbătească (Gen 21,13; 15,3-4), dar cuvântul poate să desemneze și o descendență spirituală, de exemplu discipolii unui profet (Is 53,10). Când este vorba de șarpe, sensul nu poate fi decât: „descendență rea, nelegiuită”. Termenul este folosit în context mesianic: mântuirea va fi încredințată „descendentului” lui Abrahàm (Gen 12,7), apoi celui al lui Davíd (2Sam 7,12-15). Sfântul Paul îl va identifica pe acest descendent cu persoana lui Cristos (Gal 3,19). ta
și descendența ei.
Acesta#3,15 LXX traduce acest pronume cu masculinul „autòs” („acesta”), care nu se acordă în limba greacă cu niciun element din fraza precedentă („femeie” – genul gramatical feminin – ori „descendență” – genul gramatical neutru). În felul acesta, s-a creat posibilitatea interpretării textului în cheie mesianică: învingătorul șarpelui va fi un descendent precis al femeii. îți va pândi capul
și tu îi vei pândi călcâiul#3,15 Pornind de la dificultatea înțelegerii rădăcinii verbului în limba ebraică și de la opțiunea traducerii latine a Vg, s-a creat o tradiție răspândită a interpretării textului prin două verbe diferite: „el îți va zdrobi capul și tu îi vei pândi călcâiul”. Totuși imparitatea luptei nu este indicată atât de verb, cât mai ales de membrele care intră în luptă: în timp ce șarpelui îi este amenințat capul, adică partea cea mai importantă și vitală, omului îi este atacat doar călcâiul.”.
16I-a spus femeii:
„Voi înmulți suferințele tale
când vei fi însărcinată#3,16 NVg și unele traduceri moderne preferă: „voi înmulți suferințele tale și sarcinile tale”.
și vei naște copiii în durere.
Te vei simți atrasă către bărbatul tău,
iar el te va stăpâni”.
17Și i-a spus lui Adám: „Pentru că ai ascultat de femeia ta și ai mâncat din pomul din care îți poruncisem să nu mănânci, blestemat să fie pământul din cauza ta! Cu trudă te vei hrăni din el în toate zilele vieții tale! 18Spini și mărăcini va face să răsară pentru tine și vei mânca iarba câmpului.
19În sudoarea frunții tale
vei mânca pâine
până te vei întoarce
în pământul din care ai fost luat.
Pentru că pământ#3,19 Lit.: „praf, pulbere, țărână”. ești
și în pământ te vei întoarce#3,19 Omul fusese plăsmuit din pământ ca să lucreze pământul: între pământ și om exista o solidaritate. Aceasta a fost desființată; lucrarea pământului devine o sclavie pentru că omul a mâncat atunci când îi fusese interzis acest lucru. De acum va obține mâncarea cu trudă. Se ridică și o altă problemă: moartea este pedeapsă și consecință a păcatului – „stipendia peccati”. În context (cf. Gen 2,9; 3,22), se pare că moartea face parte încă de la început, din condiția de creatură a omului. Dar, ca și venerarea lui Dumnezeu care devine frică, la fel și moartea capătă o tonalitate tragică și deprimantă. Omul care voia să fie ca Dumnezeu, fără Dumnezeu descoperă absurditatea și mizeria proprie.”.
20Și omul a dat femeii sale numele de Éva, pentru că ea a devenit mama tuturor celor vii. 21Domnul Dumnezeu a făcut omului și femeii sale tunici de piele și i-a îmbrăcat. 22Și Domnul Dumnezeu a zis: „Iată, omul a devenit ca unul dintre noi cunoscând binele și răul! Și acum, să nu-și întindă mâna să ia și din pomul vieții să mănânce și să trăiască veșnic!”. 23Domnul Dumnezeu l-a trimis din grădina Édenului ca să lucreze pământul din care a fost luat. 24Și l-a izgonit pe om și a pus să stea la răsăritul grădinii Éden heruvimi#3,24 Etimologic, „kᵊrūḇîm” este asociat cu acadianul „ḵārîḇu/ḵūrîḇu”, de la „kārāḇu” (= „a se ruga, a binecuvânta”). Heruvimii erau considerați niște ființe înaripate, jumătate oameni, jumătate animale, care stăteau de pază la temple și palate și păzeau pomul vieții. Sabia de foc în formă de zigzag era simbolul interdicției. și sabia de foc rotitoare, ca să păzească drumul spre pomul vieții. #Înț 2,24; In 8,44; Ap 12,9 #2Cor 11,3 #Iac 1,13-15 #Is 20,3; Ap 3,18; 16,15 #Ap 12,13-16 #35,16-18; Mih 4,10; In 16,21; Ap 12,2 #Os 4,3; Rom 8,20 #Evr 6,8 #Qoh 2,22-23; Iob 7 #Ps 90,3; 104,29; Iob 3 #Fap 17,26 #Ap 22,2.14 #Ex 25,18-22
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași