Psalmi 137
137
PSALMUL 137 (136)
Nostalgia deportaților față de Sión
1Pe [malurile] râurilor din Babilón#137,1 E vorba despre Tigru și Eufràt și de numeroasele canale de apă dintre ele. Eufràt este cel mai mare fluviu din Asia occidentală (2.600 km) din Munții Armeniei, de unde izvorăște, și până la revărsarea în Golful Pèrsic. Tigrul este mai scurt (960 km) și, în vechime, se vărsa, separat de Eufràt, în același golf.
ședeam#137,1 A ședea la pământ este semnul prăbușirii fizice și morale (cf. Lam 2,10-11). În Ez 3,15 se spune că deportații locuiau la canalul Kebar. și plângeam
când ne aduceam aminte de Sión.
2În sălciile din [ținutul]#137,2 Lit.: „din mijlocul ei”. acela
ne atârnasem harpele#137,2 „Harpele” fac parte dintre instrumentele muzicale ale liturgiei templului. Atârnarea lor în sălcii înseamnă întreruperea cântului, deci a bucuriei, lucru care se întâmpla numai în momentele cele mai dramatice și funebre ale națiunii (cf. Lam 1,4)..
3Căci acolo, cei care ne-au dus în robie
ne cereau cuvintele cântărilor
și opresorii noștri ne cereau veselie:
„Cântați-ne din cântările Siónului!”#137,3 Cântările Siònului”. Sunt cântările sacre, liturgice, după cum este specificat în mod polemic de către exilați în v. 4 (cf. Ps 46; 48; 76; 87). Exilații înțeleg bine ironia și sarcasmul stăpânilor lor: cererea de a intona aceste cântări este disprețuitoare..
4Cum să cântăm noi cântările
Domnului pe un pământ străin?
5Dacă te voi uita, Ierusalíme,
să mi se usuce mâna dreaptă#137,5 În limba ebraică este un joc de cuvinte cu același verb: „dacă te voi uita… și dreapta mea să mă uite!”. Multe traduceri au: „a se usca”, „a paraliza”.!
6Să mi se lipească limba de cerul gurii
dacă nu-mi voi aduce aminte
de tine, dacă nu voi face#137,6 Lit.: „voi face să urce”.
din Ierusalím culmea#137,6 Lit.: „capul, căpătâiul”. bucuriei mele!
7Adu-ți aminte, Doamne, de fiii lui
Edóm#137,7 „Fiii lui Edòm”, rude cu fiii lui Israèl, întrucât sunt descendenți ai lui Esàu (cf. Ps 85,7) și vasali ai Israèlului, au fost întotdeauna ostili evreilor., care, în ziua Ierusalímului,
ziceau: „Dărâmați-l!
Dărâmați-l până la temelii!”.
8Fiică a Babilónului devastator,
fericit cel care îți va întoarce [răul]
pe care l-ai făcut!#137,8 Lit.: „Fericit este cel care îți va împlini răsplata cu care ne-ai răsplătit”.
9Fericit cel care-ți va smulge pruncii
și-i va zdrobi de stâncă!#137,9 Sunt două blesteme sub forma unui tragic „macarism” (v. 8-9). Aceste expresii crude și violente, interpretate așa cum sunt, nu au nicio legitimare morală. Probabil este un limbaj convențional pentru a exprima mai incisiv atașamentul față de Ierusalím (cf. 2Rg 8,12; Is 13,16; Os 14,1; Nah 3,10). #Lam 3,48-51 #Ier 51,50 #Ez 25,12-14; 35; Lam 4,21
Currently Selected:
Psalmi 137: VBRC2020
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
Psalmi 137
137
PSALMUL 137 (136)
Nostalgia deportaților față de Sión
1Pe [malurile] râurilor din Babilón#137,1 E vorba despre Tigru și Eufràt și de numeroasele canale de apă dintre ele. Eufràt este cel mai mare fluviu din Asia occidentală (2.600 km) din Munții Armeniei, de unde izvorăște, și până la revărsarea în Golful Pèrsic. Tigrul este mai scurt (960 km) și, în vechime, se vărsa, separat de Eufràt, în același golf.
ședeam#137,1 A ședea la pământ este semnul prăbușirii fizice și morale (cf. Lam 2,10-11). În Ez 3,15 se spune că deportații locuiau la canalul Kebar. și plângeam
când ne aduceam aminte de Sión.
2În sălciile din [ținutul]#137,2 Lit.: „din mijlocul ei”. acela
ne atârnasem harpele#137,2 „Harpele” fac parte dintre instrumentele muzicale ale liturgiei templului. Atârnarea lor în sălcii înseamnă întreruperea cântului, deci a bucuriei, lucru care se întâmpla numai în momentele cele mai dramatice și funebre ale națiunii (cf. Lam 1,4)..
3Căci acolo, cei care ne-au dus în robie
ne cereau cuvintele cântărilor
și opresorii noștri ne cereau veselie:
„Cântați-ne din cântările Siónului!”#137,3 Cântările Siònului”. Sunt cântările sacre, liturgice, după cum este specificat în mod polemic de către exilați în v. 4 (cf. Ps 46; 48; 76; 87). Exilații înțeleg bine ironia și sarcasmul stăpânilor lor: cererea de a intona aceste cântări este disprețuitoare..
4Cum să cântăm noi cântările
Domnului pe un pământ străin?
5Dacă te voi uita, Ierusalíme,
să mi se usuce mâna dreaptă#137,5 În limba ebraică este un joc de cuvinte cu același verb: „dacă te voi uita… și dreapta mea să mă uite!”. Multe traduceri au: „a se usca”, „a paraliza”.!
6Să mi se lipească limba de cerul gurii
dacă nu-mi voi aduce aminte
de tine, dacă nu voi face#137,6 Lit.: „voi face să urce”.
din Ierusalím culmea#137,6 Lit.: „capul, căpătâiul”. bucuriei mele!
7Adu-ți aminte, Doamne, de fiii lui
Edóm#137,7 „Fiii lui Edòm”, rude cu fiii lui Israèl, întrucât sunt descendenți ai lui Esàu (cf. Ps 85,7) și vasali ai Israèlului, au fost întotdeauna ostili evreilor., care, în ziua Ierusalímului,
ziceau: „Dărâmați-l!
Dărâmați-l până la temelii!”.
8Fiică a Babilónului devastator,
fericit cel care îți va întoarce [răul]
pe care l-ai făcut!#137,8 Lit.: „Fericit este cel care îți va împlini răsplata cu care ne-ai răsplătit”.
9Fericit cel care-ți va smulge pruncii
și-i va zdrobi de stâncă!#137,9 Sunt două blesteme sub forma unui tragic „macarism” (v. 8-9). Aceste expresii crude și violente, interpretate așa cum sunt, nu au nicio legitimare morală. Probabil este un limbaj convențional pentru a exprima mai incisiv atașamentul față de Ierusalím (cf. 2Rg 8,12; Is 13,16; Os 14,1; Nah 3,10). #Lam 3,48-51 #Ier 51,50 #Ez 25,12-14; 35; Lam 4,21
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași