2 Corinteni 7
7
1Preaiubiţilor, fiindcă avem aceste făgăduinţe, să ne curăţăm de orice întinare a trupului şi a duhului, şi să ne desăvârşim în sfinţenie, în teama de Dumnezeu.
2Deschideţi-vă inima faţă de noi! Nu am nedreptăţit pe nimeni, nu am vătămat pe nimeni, nu am profitat de nimeni. 3Nu spun aceasta ca să condamn pe cineva, fiindcă am spus mai înainte că voi sunteţi în inima noastră, ca să murim şi să trăim împreună. 4Am mare încredere în voi şi mă mândresc mult cu voi: am avut parte din plin de mângâiere şi am fost copleşit de bucurie în toate încercările noastre.
Bucuria lui Pavel pentru pocăinţa corintenilor
5Căci şi după ce am venit în Macedonia, trupurile noastre nu au găsit nici un pic de odihnă, ci am avut necazuri din toate părţile: din afară lupte, dinăuntru necazuri. 6Însă Dumnezeu, cel care îi mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit 7şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea pe care a primit-o de la voi; el ne-a făcut cunoscută dorinţa voastră mare, suspinul vostru, râvna voastră pentru mine, ceea ce m-a bucurat şi mai mult. 8Şi chiar dacă v-am mâhnit cu scrisoarea, nu îmi pare rău. Şi chiar dacă mi-ar fi părut rău – deşi scrisoarea aceasta v-a întristat doar pentru o scurtă vreme – 9acum mă bucur, nu fiindcă aţi fost întristaţi, ci fiindcă întristarea v-a dus la căinţă. Căci v-aţi întristat după voinţa lui Dumnezeu, ca să nu suferiţi nimic din partea noastră. 10Tristeţea după voinţa lui Dumnezeu naşte o căinţă care duce la mântuire şi nimeni nu o regretă; dar întristarea lumii duce la moarte. 11Căci iată câtă râvnă a născut în voi tocmai această întristare de la Dumnezeu! Dar ce râvnă, ce apărare, ce indignare, ce teamă, ce dorinţă aprinsă, cât zel, ce pedeapsă! În toate v-aţi dovedit curaţi în această privinţă! 12Însă dacă v-am scris, nu am făcut-o din cauza celui care a săvârşit nedreptatea, nici a celui care a suferit-o, ci ca să se arate râvna voastră pentru noi înaintea lui Dumnezeu. 13Pentru aceasta am fost mângâiaţi.
Pe lângă această bucurie a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, căruia voi toţi i-aţi liniştit sufletul. 14Căci dacă m-am mândrit cu ceva în privinţa voastră faţă de el, nu m-am făcut de ruşine, ci, după cum în toate v-am spus adevărul, şi mândria noastră în faţa lui Tit a fost adevărată. 15Iar iubirea lui pentru voi este şi mai mare când îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor şi de felul în care l-aţi primit, cu frică şi cutremur. 16Mă bucur că pot avea încredere în voi în toate privinţele.
Currently Selected:
2 Corinteni 7: BINT09
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010.
Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010.
2 Corinteni 7
7
1Preaiubiţilor, fiindcă avem aceste făgăduinţe, să ne curăţăm de orice întinare a trupului şi a duhului, şi să ne desăvârşim în sfinţenie, în teama de Dumnezeu.
2Deschideţi-vă inima faţă de noi! Nu am nedreptăţit pe nimeni, nu am vătămat pe nimeni, nu am profitat de nimeni. 3Nu spun aceasta ca să condamn pe cineva, fiindcă am spus mai înainte că voi sunteţi în inima noastră, ca să murim şi să trăim împreună. 4Am mare încredere în voi şi mă mândresc mult cu voi: am avut parte din plin de mângâiere şi am fost copleşit de bucurie în toate încercările noastre.
Bucuria lui Pavel pentru pocăinţa corintenilor
5Căci şi după ce am venit în Macedonia, trupurile noastre nu au găsit nici un pic de odihnă, ci am avut necazuri din toate părţile: din afară lupte, dinăuntru necazuri. 6Însă Dumnezeu, cel care îi mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit 7şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea pe care a primit-o de la voi; el ne-a făcut cunoscută dorinţa voastră mare, suspinul vostru, râvna voastră pentru mine, ceea ce m-a bucurat şi mai mult. 8Şi chiar dacă v-am mâhnit cu scrisoarea, nu îmi pare rău. Şi chiar dacă mi-ar fi părut rău – deşi scrisoarea aceasta v-a întristat doar pentru o scurtă vreme – 9acum mă bucur, nu fiindcă aţi fost întristaţi, ci fiindcă întristarea v-a dus la căinţă. Căci v-aţi întristat după voinţa lui Dumnezeu, ca să nu suferiţi nimic din partea noastră. 10Tristeţea după voinţa lui Dumnezeu naşte o căinţă care duce la mântuire şi nimeni nu o regretă; dar întristarea lumii duce la moarte. 11Căci iată câtă râvnă a născut în voi tocmai această întristare de la Dumnezeu! Dar ce râvnă, ce apărare, ce indignare, ce teamă, ce dorinţă aprinsă, cât zel, ce pedeapsă! În toate v-aţi dovedit curaţi în această privinţă! 12Însă dacă v-am scris, nu am făcut-o din cauza celui care a săvârşit nedreptatea, nici a celui care a suferit-o, ci ca să se arate râvna voastră pentru noi înaintea lui Dumnezeu. 13Pentru aceasta am fost mângâiaţi.
Pe lângă această bucurie a noastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, căruia voi toţi i-aţi liniştit sufletul. 14Căci dacă m-am mândrit cu ceva în privinţa voastră faţă de el, nu m-am făcut de ruşine, ci, după cum în toate v-am spus adevărul, şi mândria noastră în faţa lui Tit a fost adevărată. 15Iar iubirea lui pentru voi este şi mai mare când îşi aduce aminte de ascultarea voastră a tuturor şi de felul în care l-aţi primit, cu frică şi cutremur. 16Mă bucur că pot avea încredere în voi în toate privinţele.
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010.
Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010.