YouVersion Logo
Search Icon

2 Timotei 1

1
Salutări
1Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voinţa lui Dumnezeu, potrivit cu făgăduinţa vieţii în Hristos Iisus, 2către Timotei, copilul meu iubit: har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Iisus, Domnul nostru.
Mulţumire şi încurajare
3Îi mulţumesc lui Dumnezeu, pe care Îl slujesc, asemenea strămoşilor mei, cu o conştiinţă curată, atunci când te pomenesc neîncetat în rugăciunile mele, zi şi noapte. 4Îmi aduc aminte de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. 5Îmi amintesc de credinţa ta sinceră pe care au avut-o mai întâi bunica ta Loida şi mama ta Eunice şi pe care acum sunt sigur că o ai şi tu.
6Din această cauză, îţi aduc aminte să aprinzi tot mai mult harul lui Dumnezeu care este în tine, prin punerea mâinilor mele, 7fiindcă Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de iubire şi de înţelepciune.
8De aceea, să nu te ruşinezi să-L mărturiseşti pe Domnul nostru şi nici de mine, cel întemniţat pentru El. Dimpotrivă, suferă împreună cu mine pentru evanghelie, prin puterea lui Dumnezeu, 9care ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu datorită faptelor noastre, ci potrivit planului şi harului Său. Acest har ne-a fost dăruit în Hristos Iisus mai înainte de începutul veacurilor, 10însă acum a fost făcut cunoscut prin venirea Mântuitorului nostru Hristos Iisus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin evanghelie. 11Pentru această evanghelie eu am fost ales predicator, apostol şi învăţător 12şi de aceea sufăr toate acestea. Dar nu mă ruşinez, fiindcă ştiu în Cine am crezut şi sunt încredinţat că El are puterea să păzească ce i-am încredinţat până în ziua aceea.
13Păstrează modelul cuvintelor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, în credinţa şi în iubirea care sunt în Hristos Iisus. 14Păzeşte comoara cea bună care ţi-a fost încredinţată, prin Duhul Sfânt care locuieşte în noi.
15Tu ştii că toţi cei din Asia m-au părăsit, printre care şi Fighel şi Ermogen. 16Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor căci de multe ori m-a îmbărbătat şi nu i-a fost ruşine de lanţurile mele, 17dimpotrivă, venind în Roma, m-a căutat stăruitor şi m-a găsit. 18Domnul să aibă milă de el în ziua aceea! Şi cât de mult m-a ajutat în Efes, tu ştii prea bine.

Currently Selected:

2 Timotei 1: BINT09

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in