Ioan 9
9
Vindecarea orbului din naştere
1Trecând, a văzut un om orb din naştere. 2Şi ucenicii L-au întrebat: „Rabbi, cine a păcătuit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” 3Iisus a răspuns: „Nici el nu a păcătuit, nici părinţii lui, ci s-a născut orb ca să se arate lucrările lui Dumnezeu în el. 4Trebuie să împlinesc lucrările Celui care M-a trimis cât timp este ziuă, căci vine noaptea şi nimeni nu mai poate lucra. 5Cât timp sunt în lume, Eu sunt lumina lumii.” 6După ce a spus acestea, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat, i-a uns ochii cu tină 7şi i-a spus: „Mergi şi spală-te în scăldătoarea Siloam” (Siloam înseamnă Trimis). A plecat, aşadar, s-a spălat şi când s-a întors vedea. 8Atunci vecinii şi cei care îl văzuseră înainte cerşind spuneau: „Nu este el cel care stătea şi cerşea?” 9Unii spuneau: „El este”, alţii spuneau: „Nu, dar seamănă cu el.” El zicea: „Eu sunt.” 10I-au spus: „Cum ţi s-au deschis ochii?” 11El a răspuns: „Omul acela numit Iisus a făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a spus: Mergi la Siloam şi spală-te. După ce m-am dus şi m-am spălat, am început să văd.” 12Ei i-au spus: „Unde este El?” El a spus: „Nu ştiu.”
Fariseii îl dau afară din sinagogă pe orbul vindecat
13L-au adus la farisei pe cel care fusese înainte orb. 14Era sâmbătă în ziua în care Iisus făcuse tina şi îi deschisese ochii. 15Şi fariseii l-au întrebat din nou cum începuse să vadă. El le-a spus: „Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat şi am văzut.” 16Unii dintre farisei spuneau: „Omul acesta nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu respectă sâmbăta.” Alţii spuneau: „Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne?” Şi era dezbinare între ei. 17I-au zis iarăşi orbului: „Tu ce spui despre El, că ţi-a deschis ochii?” Iar el a zis: „Este un profet.”
18Iudeii nu au crezut că fusese orb şi acum vedea până nu i-au chemat pe părinţii celui care îşi recăpătase vederea. 19Şi i-au întrebat: „Acesta este fiul vostru despre care spuneţi că s-a născut orb? Cum de vede acum?” 20Părinţii lui au răspuns: „Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. 21Însă nu ştim cum de vede acum sau cine i-a deschis ochii. Întrebaţi-l pe el! E destul de mare, va vorbi el pentru sine.” 22Părinţii lui au zis aşa pentru că se temeau de iudei. Fiindcă iudeii se înţeleseseră deja că dacă cineva Îl va recunoaşte drept Hristos, să fie dat afară din sinagogă. 23De aceea au spus părinţii lui: „E destul de mare, întrebaţi-l pe el.”
24L-au chemat deci a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu! Noi ştim că acest om este un păcătos.” 25El a răspuns: „Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb şi acum văd.” 26I-au spus: „Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?” 27Le-a răspuns: „V-am mai spus şi nu m-aţi ascultat. De ce vreţi să auziţi din nou? Nu cumva vreţi să vă faceţi şi voi ucenicii Lui?” 28Ei l-au ocărât şi i-au spus: „Tu eşti ucenicul Lui, noi însă suntem ucenicii lui Moise. 29Ştim că Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, dar acesta nu ştim de unde este.” 30Omul le-a răspuns: „Tocmai aceasta este de mirare, că voi nu ştiţi de unde este, dar El mi-a deschis ochii. 31Ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi, ci dacă cineva este temător de Dumnezeu şi împlineşte voia Lui, pe acela îl ascultă. 32Nu s-a auzit niciodată ca cineva să fi deschis ochii unui orb din naştere. 33Dacă acesta nu ar fi fost de la Dumnezeu, nu ar fi putut face nimic.” 34I-au răspuns: „Te-ai născut cu totul în păcate şi ne înveţi pe noi?” Şi l-au dat afară.
35Iisus a auzit că l-au dat afară şi, găsindu-l, i-a spus: „Crezi tu în Fiul Omului?”#Alte manuscrise au: „Fiul lui Dumnezeu”. 36Acela I-a răspuns: „Dar cine este, ca să cred în El?” 37Iisus i-a zis: „L-ai şi văzut. Este Cel care vorbeşte cu tine.” 38El I-a spus: „Cred, Doamne.” Şi i s-a închinat. 39Iar Iisus a spus: „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată, pentru ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să orbească.”
40Unii dintre farisei, care erau lângă El, L-au auzit şi I-au spus: „Nu cumva noi suntem orbi?” 41Iisus le-a spus: „Dacă eraţi orbi, nu aţi fi avut păcat. Dar fiindcă spuneţi: Vedem, păcatul vostru rămâne.”
Currently Selected:
Ioan 9: BINT09
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010.
Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010.

: