Romani 13
13
Ascultarea de autorităţi
1Toţi#Lit.: „toate sufletele”. să se supună autorităţilor care vă conduc, pentru că nu există stăpânire decât de la Dumnezeu, iar cele ce sunt, sunt rânduite de Dumnezeu. 2Prin urmare, cel care se împotriveşte autorităţii se împotriveşte poruncii lui Dumnezeu, iar cei ce se împotrivesc vor primi osândă. 3Căci conducătorii nu sunt de temut pentru cei care fac fapte bune, ci pentru cei care fac fapte rele. Vrei deci să nu-ţi fie teamă de stăpânire? Fă binele şi vei fi lăudat de către aceasta, 4fiindcă ea este în slujba lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar dacă faci răul, teme-te! Fiindcă nu în zadar poartă sabia. Căci ea este în slujba lui Dumnezeu şi Îl răzbună aducând mânia Lui asupra celui ce face răul. 5Prin urmare, trebuie să vă supuneţi nu numai din cauza mâniei pedepsei, ci şi datorită conştiinţei voastre. 6De aceea plătiţi şi dările, căci conducătorii sunt slujitori ai lui Dumnezeu, stăruind în această slujire. 7Daţi tuturor ceea ce le datoraţi: fie dări, fie vamă, fie teamă, fie cinste, fiecăruia ce i se cuvine.
Iubirea de oameni
8Nimănui să nu-i fiţi datori cu nimic, doar cu iubire unul faţă de altul, fiindcă cel care-l iubeşte pe celălalt a împlinit Legea. 9Pentru că poruncile: să nu te desfrânezi, să nu ucizi, să nu furi, să nu pofteşti şi orice altă poruncă este cuprinsă în acest cuvânt, adică: să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. 10Iubirea nu-i face rău aproapelui, prin urmare iubirea este împlinirea Legii.
11Şi aceasta întrucât cunoaşteţi timpul: că este deja vremea să vă treziţi din somn, fiindcă acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am primit credinţa. 12Noaptea este pe sfârşite, s-a apropiat ziua. Să lepădăm faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. 13Să trăim cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi beţii, nu în desfrânări şi fapte de ruşine, nu în ceartă şi invidie, 14ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi să nu faceţi din grija pentru trup prilej pentru pofte.
Currently Selected:
Romani 13: BINT09
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Noul Testament Interconfesional © Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 2010.
Interconfessional New Testament © Interconfessional Bible Society in Romania, 2010.

: