2 Cronici 6
6
Binecuvântarea rostită de Solomon
1Atunci Solomon#1Împ. 8:12. a zis: „Domnul a zis că vrea să locuiască în întuneric#Lev. 16:2.. 2Și eu am zidit o Casă care-Ți va fi locuința, un loc unde vei locui în veci.” 3Împăratul și-a întors fața și a binecuvântat toată adunarea lui Israel. Și toată adunarea lui Israel stătea în picioare. 4Și el a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care i-a vorbit cu gura Sa tatălui meu, David, și a împlinit prin puterea Sa ce spusese când a zis: 5«Din ziua când am scos poporul Meu din țara Egiptului, n-am ales nicio cetate dintre toate semințiile lui Israel ca să se zidească acolo o Casă în care să locuiască Numele Meu și n-am ales niciun om care să fie căpetenia poporului Meu, Israel. 6Ci#Cap. 12:13. Ierusalimul l-am ales, pentru ca în el să locuiască Numele Meu, și pe David#1Cron. 28:4. l-am ales ca să domnească peste poporul Meu, Israel!» 7Tatăl meu, David, avea#2Sam. 7:2. 1Cron. 17:1; 28:2. de gând să zidească o Casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel. 8Și Domnul i-a zis tatălui meu, David: «Fiindcă ai avut de gând să zidești o Casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut gândul acesta. 9Numai că nu tu vei zidi Casa, ci fiul tău, ieșit din tine, va zidi Numelui Meu o Casă.» 10Domnul a împlinit cuvântul pe care-l spusese. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David, și am șezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, și am zidit o Casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel. 11Am așezat în ea chivotul, în care#Cap. 5:10. este legământul Domnului, legământul pe care l-a făcut El cu copiii lui Israel.”
Rugăciunea lui Solomon
12Solomon s-a așezat#1Împ. 8:22. înaintea altarului Domnului, în fața întregii adunări a lui Israel, și a întins mâinile. 13Căci Solomon făcuse o treaptă de aramă și o pusese în mijlocul curții. Ea era lungă de cinci coți, lată de cinci coți și înaltă de trei coți; a șezut pe ea, s-a așezat în genunchi în fața întregii adunări a lui Israel și a întins mâinile spre cer. 14Și a zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel! Nu#Ex. 15:11. Deut. 4:39; 7:9. este Dumnezeu ca Tine în ceruri și pe pământ. Tu Îți ții legământul și îndurarea față de robii Tăi, care umblă înaintea Ta cu toată inima lor. 15Astfel, Ți-ai ținut cuvântul#1Cron. 22:9. dat robului Tău David, tatăl meu, și ce ai spus cu gura Ta împlinești astăzi prin puterea Ta. 16Acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, ține făgăduința pe care i-ai făcut-o tatălui meu, David, când ai zis: «Niciodată#2Sam. 7:12,16. 1Împ. 2:4; 6:12. Cap. 7:18 nu vei fi lipsit înaintea Mea de un urmaș care să șadă pe scaunul de domnie al lui Israel; numai#Ps. 132:12. fiii tăi să ia seama la calea lor și să meargă în Legea Mea, cum ai mers tu înaintea Mea.» 17Împlinească-se dar, Doamne, Dumnezeul lui Israel, făgăduința pe care i-ai făcut-o robului Tău David! 18Dar ce, să locuiască Dumnezeu cu adevărat împreună cu omul pe pământ? Iată#Cap. 2:6. Is. 66:1. Fap. 7:49. că cerurile și cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde, cu cât mai puțin această Casă pe care am zidit-o eu. 19Totuși, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău și la cererea lui! Ascultă strigătul și rugăciunea pe care Ți-o face robul Tău! 20Ochii Tăi să fie zi și noapte deschiși peste Casa aceasta, peste locul despre care ai zis că acolo va fi Numele Tău! Ascultă rugăciunea pe care o face robul Tău în locul acesta! 21Ascultă cererile robului Tău și ale poporului Tău, Israel, când se vor ruga în locul acesta! Ascultă din locul locuinței Tale, din ceruri, ascultă și iartă! 22Dacă va păcătui cineva împotriva aproapelui său și se va pune peste el un jurământ ca să-l facă să jure și dacă va veni să jure înaintea altarului Tău, în Casa aceasta, 23ascultă-l din ceruri, lucrează și judecă-i pe robii Tăi; osândește-l pe cel vinovat și fă ca purtarea lui să cadă asupra capului lui; fă-i dreptate celui nevinovat și răsplătește-i după nevinovăția lui! 24Când poporul Tău, Israel, va fi bătut de vrăjmaș pentru că a păcătuit împotriva Ta, dacă se vor întoarce la Tine și vor da slavă Numelui Tău, dacă Îți vor face rugăciuni și cereri în Casa aceasta, 25ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău, Israel, și adu-i înapoi în țara pe care le-ai dat-o lor și părinților lor! 26Când cerul#1Împ. 17:1. va fi închis și nu va fi ploaie din pricina păcatelor lor împotriva Ta, dacă se vor ruga în acest loc și vor da slavă Numelui Tău și dacă se vor întoarce de la păcatele lor (pentru că-i vei fi pedepsit), 27ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi și al poporului Tău, Israel, învață-i calea cea bună în care trebuie să meargă și trimite ploaie pe pământul pe care l-ai dat de moștenire poporului Tău! 28Când vor fi în țară foametea#Cap. 20:9., ciuma, rugina în grâu și mălura, lăcustele de un soi sau altul, când vrăjmașul va împresura poporul Tău în țara lui, în cetățile lui, când vor fi urgii sau boli de vreun fel, 29dacă un om, dacă tot poporul Tău, Israel, va face rugăciuni și cereri și fiecare își va cunoaște rana și durerea și va întinde mâinile spre Casa aceasta, 30ascultă-l din ceruri, din locul locuinței Tale, și iartă-l; răsplătește-i fiecăruia după căile lui, Tu, care cunoști#1Cron. 28:9. inima fiecăruia, căci numai Tu cunoști inima copiilor oamenilor, 31ca să se teamă de Tine și să umble în căile Tale tot timpul cât vor trăi în țara pe care le-ai dat-o părinților noștri! 32Când străinul, care#Ioan 12:20. Fap. 8:27. nu este din poporul Tău, Israel, va veni dintr-o țară îndepărtată din pricina Numelui Tău celui mare, din pricina mâinii Tale celei tari și din pricina brațului Tău întins, când va veni să se roage în Casa aceasta, 33ascultă-l din ceruri, din locul locuinței Tale, și dă-i străinului aceluia tot ce-Ți va cere, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine ca poporul Tău, Israel, și să știe că Numele Tău este chemat peste Casa aceasta pe care am zidit-o! 34Când va ieși poporul Tău la luptă împotriva vrăjmașilor lui, urmând calea pe care îi vei porunci s-o urmeze, dacă Îți vor face rugăciuni cu privirile îndreptate spre cetatea aceasta pe care ai ales-o și spre Casa pe care am zidit-o în Numele Tău, 35ascultă din ceruri rugăciunile și cererile lor și fă-le dreptate! 36Când vor păcătui împotriva Ta, căci nu#Prov. 20:9. Ecl. 7:20. Iac. 3:2. 1Ioan 1:8. este om care să nu păcătuiască, și când vei fi mâniat împotriva lor și-i vei da în mâna vrăjmașului, care-i va duce robi într-o țară îndepărtată sau apropiată, 37dacă își vor veni în fire în țara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine și Îți vor face cereri în țara robiei lor și vor zice: «Am păcătuit, am săvârșit fărădelegi, am făcut rău», 38dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor și din tot sufletul lor în țara robiei lor, unde au fost duși robi, dacă-Ți vor face rugăciuni cu privirile întoarse spre țara lor, pe care le-ai dat-o părinților lor, spre cetatea pe care ai ales-o și spre Casa pe care am zidit-o Numelui Tău, 39ascultă din ceruri, din locul locuinței Tale, rugăciunile și cererile lor și fă-le dreptate; iartă-i poporului Tău păcatele făcute împotriva Ta! 40Acum, Dumnezeule, ochii Tăi să fie deschiși și urechile să-Ți fie cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta! 41Acum#Ps. 132:8‑10,16., Doamne Dumnezeule, scoală-Te, vino la locul#1Cron. 28:2. Tău de odihnă, Tu și chivotul măreției Tale! Preoții Tăi, Doamne Dumnezeule, să fie îmbrăcați cu mântuirea, și preaiubiții Tăi să se bucure#Neem. 9:25. de fericire! 42Doamne Dumnezeule, nu-l îndepărta pe unsul Tău, adu-Ți#Ps. 132:1. Is. 55:3. aminte de bunătățile făgăduite robului Tău David!”
Currently Selected:
2 Cronici 6: EDC100
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2023
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2023

: