Isaia 30
30
1„Vai”, zice Domnul, „de copiii răzvrătiți, care#Cap. 29:15. iau hotărâri fără Mine, fac legăminte care nu vin din Duhul Meu și#Deut. 29:19. îngrămădesc astfel păcat peste păcat! 2Ei#Cap. 31:1. se coboară în Egipt fără#Num. 27:21. Ios. 9:14. 1Împ. 22:7. Ier. 21:2; 42:2,20. să Mă întrebe, ca să fugă sub ocrotirea lui Faraon și să caute un adăpost sub umbra egiptenilor. 3Dar#Cap. 20:5. Ier. 37:5,7. ocrotirea lui Faraon vă va da de rușine, și adăpostul sub umbra Egiptului vă va da de ocară. 4Căci voievozii lui au și ajuns la Țoan#Cap. 19:11. și trimișii lui au și atins Hanesul. 5Dar toți#Ier. 2:36. vor rămâne de rușine din pricina unui popor care nu le va fi de folos, nici nu-i va ajuta, nici nu le va folosi, ci va fi spre rușinea și ocara lor.” 6Prorocie asupra unor dobitoace#Cap. 57:9. Os. 8:9; 12:1. de la miazăzi: printr-un ținut strâmtorat și necăjit, de unde vin leoaica și leul, năpârca#Deut. 8:15. și șarpele zburător, își duc ei bogățiile în spinarea măgarilor și vistieriile pe cocoașa cămilelor către un popor care nu le va fi de folos. 7Căci#Ier. 37:7. ajutorul Egiptului nu este decât deșertăciune și nimic; de aceea eu numesc lucrul acesta zarvă#Vers. 15 Cap. 7:4 fără nicio ispravă. 8„Du-te acum”, zice Domnul, „de scrie#Hab. 2:2. aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliță și sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie și în veci de veci! 9Scrie că poporul acesta#Deut. 32:20. Cap. 1:4; 30:1 este un popor răzvrătit, niște copii mincinoși, niște copii care nu vor să asculte Legea Domnului, 10care#Ier. 11:21. Am. 2:12; 7:13. Mica 2:6. le zic văzătorilor: «Să nu vedeți!» și prorocilor: «Să nu prorociți adevăruri, ci spuneți-ne#1Împ. 22:13. Mica 2:11. lucruri măgulitoare, prorociți-ne lucruri închipuite! 11Abateți-vă din drum, dați-vă în lături de pe cărare, lăsați-ne în pace cu Sfântul lui Israel!»” 12De aceea așa vorbește Sfântul lui Israel: „Fiindcă lepădați cuvântul acesta și vă încredeți în silnicie și vicleșuguri și vă sprijiniți pe ele, 13de aceea nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca#Ps. 62:3. spărtura unui zid înalt, care, spărgându-se, amenință să cadă și a cărui prăbușire vine#Cap. 29:5. deodată, într-o clipă: 14îl sfărâmă cum se sfărâmă un vas de pământ, care se#Ps. 2:9. Ier. 19:11. sfărâmă fără nicio milă și din ale cărui sfărâmături nu mai rămâne niciun ciob măcar, cu care să iei foc din vatră sau să scoți apă din fântână.” 15Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „În liniște#Vers. 7 Cap. 7:4 și odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate și încredere va fi tăria voastră.” Dar#Mat. 23:37. n-ați voit! 16Ci ați zis: „Nu, ci vom fugi pe cai.” – „De aceea veți și fugi!” – „Vom călări pe cai iuți.” – „De aceea cei ce vă vor urmări vor fi și mai iuți!” 17O#Lev. 26:8. Deut. 28:25; 32:30. Ios. 23:10. mie vor fugi la amenințarea unuia singur, și când vă vor amenința cinci, toți veți fugi, până veți rămâne ca un stâlp pe vârful unui munte și ca un steag pe creștetul unui deal. 18Totuși, Domnul așteaptă să Se milostivească de voi și Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept. Ferice#Ps. 2:12; 34:8. Prov. 16:20. Ier. 17:7. de toți cei ce nădăjduiesc în El! 19Da, popor al Sionului, locuitor al#Cap. 65:9. Ierusalimului, nu vei mai plânge! El Se va îndura de tine când vei striga; cum va auzi, te va asculta. 20Domnul vă va da pâine#1Împ. 22:27. Ps. 127:2. în necaz și apă în strâmtorare. Învățătorii#Ps. 74:9. Am. 8:11. tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi îi vor vedea pe învățătorii tăi. 21Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeți pe el!”, când veți voi să vă mai abateți#Ios. 1:7. la dreapta sau la stânga. 22Veți#2Cron. 31:1. Cap. 2:20; 31:7 socoti ca spurcate argintul care vă acoperă idolii și aurul cu care sunt poleite chipurile turnate. Ca pe o necurăție le vei arunca și le vei zice#Os. 14:8.: „Afară cu voi de aici!” 23Atunci#Mat. 6:33. 1Tim. 4:8. El va da ploaie peste sămânța pe care o vei pune în pământ, și pâinea pe care o va da pământul va fi gustoasă și hrănitoare; în același timp, turmele tale vor paște în pășuni întinse. 24Boii și măgarii care ară pământul vor mânca un nutreț sărat, vânturat cu lopata și cu ciurul. 25Pe#Cap. 2:14,15; 44:3. orice munte înalt și pe orice deal înalt vor izvorî râuri, curgeri de apă, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea. 26Și lumina#Cap. 60:19,20. lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de șapte ori mai mare (ca lumina a șapte zile), când va lega Domnul vânătăile poporului Său și va tămădui rana loviturilor lui. 27Iată, Numele Domnului vine din depărtare. Mânia Lui este aprinsă și un pârjol puternic; buzele Lui sunt pline de urgie, și limba Lui este ca un foc mistuitor; 28suflarea#Cap. 11:4. 2Tes. 2:8. Lui este ca un șuvoi ieșit din albie, care ajunge#Cap. 8:8. până la gât, ca să ciuruiască neamurile cu ciurul nimicirii și să pună o zăbală#Cap. 37:29. înșelătoare în fălcile popoarelor. 29Voi însă veți cânta ca în noaptea când se prăznuiește#Ps. 42:4. sărbătoarea, veți fi cu inima veselă ca cel ce merge în sunetul flautului, ca să se ducă la muntele#Cap. 2:3. Domnului, spre Stânca lui Israel. 30Și#Cap. 29:6. Domnul va face să răsune glasul Lui măreț, Își va arăta brațul gata să lovească, în mânia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, al furtunii și al pietrelor#Cap. 28:2; 32:19. de grindină. 31Atunci asirianul va tremura de#Cap. 37:36. glasul Domnului, care#Cap. 10:5,24. îl va lovi cu nuiaua Sa. 32La fiecare lovitură de nuia hotărâtă pe care i-o va da Domnul, se vor auzi timpanele și harfele. Domnul va lupta împotriva lui cu mâna#Cap. 11:15; 19:16. ridicată. 33Căci de multă vreme este pregătit un rug#Ier. 7:31; 19:6., gătit și pentru împărat: adânc și lat este făcut, cu foc și lemne din belșug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un șuvoi de pucioasă.
Currently Selected:
Isaia 30: EDC100
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2023
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2023

: