Isaia 37
37
1Când a auzit împăratul#2Împ. 19:1. Ezechia cuvintele acestea, și-a sfâșiat hainele, s-a acoperit cu un sac și s-a dus în Casa Domnului. 2I-a trimis pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Șebna, logofătul, și pe cei mai bătrâni dintre preoți, acoperiți cu saci, la prorocul Isaia, fiul lui Amoț. 3Și i-au zis: „Așa vorbește Ezechia: «Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă și de ocară, căci copiii sunt aproape să iasă din pântecele mamei lor, și totuși mamele n-au putere să nască. 4Poate că Domnul, Dumnezeul tău, a auzit cuvintele lui Rabșache, pe care l-a trimis împăratul Asiriei, stăpânul său, să-L batjocorească pe Dumnezeul cel viu, și poate că Domnul, Dumnezeul tău, îl va pedepsi pentru cuvintele pe care le-a auzit. Înalță dar o rugăciune pentru rămășița care a mai rămas!»” 5Slujitorii împăratului Ezechia s-au dus deci la Isaia. 6Și Isaia le-a zis: „Iată ce-i veți spune stăpânului vostru: «Așa vorbește Domnul: ‘Nu te înspăimânta de cuvintele pe care le-ai auzit și prin care M-au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei! 7Căci voi pune în el un duh de așa fel, încât, la o veste pe care o va primi, se va întoarce în țara lui și-l voi face să cadă ucis de sabie în țara lui.’»” 8Rabșache, la întoarcere, l-a găsit pe împăratul Asiriei luptând împotriva Libnei, căci aflase de plecarea lui din Lachis. 9Atunci împăratul Asiriei a primit o veste despre Tirhaca, împăratul Etiopiei, prin care i se spunea: „El a pornit să-ți facă război.” Cum a auzit lucrul acesta, a trimis soli la Ezechia, zicându-le: 10„Așa să-i vorbiți lui Ezechia, împăratul lui Iuda: «Nu te lăsa amăgit de Dumnezeul tău, în care te încrezi și zici: ‘Ierusalimul nu va fi dat în mâinile împăratului Asiriei’, 11căci ai auzit ce le-au făcut împărații Asiriei tuturor țărilor și cum le-au nimicit cu desăvârșire! Și tu să fii izbăvit? 12Oare dumnezeii neamurilor pe care le-au nimicit părinții mei le-au izbăvit ei, și anume: Gozanul, Haranul, Rețeful și fiii lui Eden, care sunt la Telasar? 13Unde sunt împăratul Hamatului#Ier. 49:23., împăratul Arpadului și împăratul cetăților Sefarvaim, Hena și Iva?»” 14Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor și a citit-o. Apoi s-a suit la Casa Domnului, a întins-o înaintea Domnului 15și I-a făcut următoarea rugăciune: 16„Doamne al Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, care șezi pe heruvimi, Tu ești singurul Dumnezeu al tuturor împărățiilor pământului! Tu ai făcut cerurile și pământul. 17Doamne, pleacă-Ți#Dan. 9:18. urechea și ascultă! Doamne, deschide-Ți ochii și privește! Auzi toate cuvintele pe care le-a trimis Sanherib, ca să-L batjocorească pe Dumnezeul cel viu! 18Este adevărat, Doamne, că împărații Asiriei au pustiit toate țările și ținuturile lor 19și că i-au aruncat în foc pe dumnezeii lor, dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări făcute de mâinile omului, din lemn și din piatră. De aceea i-au nimicit. 20Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăvește-ne din mâna lui Sanherib, ca toate împărățiile pământului să știe că numai Tu, Doamne, ești Dumnezeu!” 21Atunci Isaia, fiul lui Amoț, a trimis să-i spună lui Ezechia: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut-o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei.» 22Iată cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui: «Fecioara, fiica Sionului, te disprețuiește și își bate joc de tine; fata Ierusalimului dă din cap după tine. 23Pe cine ai batjocorit și ai ocărât tu? Împotriva cui ți-ai ridicat glasul și ți-ai îndreptat ochii? Împotriva Sfântului lui Israel; 24prin slujitorii tăi tu L-ai batjocorit pe Domnul și ai zis: ‘Cu mulțimea carelor mele m-am suit pe vârful munților, pe coastele Libanului, și voi tăia cedrii lui cei mai înalți, cei mai frumoși chiparoși ai lui, și voi ajunge pe culmea cea mai înaltă, în pădurea lui, care este ca un pomet. 25Am săpat izvoare și am băut din apele lor, și cu talpa picioarelor mele voi seca toate râurile Egiptului.’ 26Dar n-ai auzit că am pregătit aceste lucruri de demult și că le-am hotărât din vremuri străvechi? Acum însă am dat voie să se împlinească, așa încât să prefaci cetăți tari în niște mormane de dărâmături. 27Și locuitorii lor sunt neputincioși, înspăimântați și uluiți: sunt ca iarba de pe câmp și ca verdeața fragedă, ca iarba de pe acoperișuri și ca grâul care se usucă înainte de a da în spic. 28Dar Eu știu când stai jos, când ieși afară, când intri și când ești mânios împotriva Mea. 29Deci, pentru că ești mânios împotriva Mea și mândria ta a ajuns până la urechile Mele, voi pune veriga#Cap. 30:28. Ezec. 38:4. Mea în nările tale și zăbala Mea între buzele tale și te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit.» 30Și acesta să-ți fie semnul, Ezechia: anul acesta veți mânca ce va crește singur de la sine, și în al doilea an – ce va răsări din aceasta, dar în al treilea an veți semăna, veți secera, veți sădi vii și veți mânca din rodul lor. 31Și ce va mai scăpa din casa lui Iuda și ce va mai rămâne iarăși va prinde rădăcini dedesubt și va aduce rod deasupra. 32Căci din Ierusalim va ieși o rămășiță, și din muntele Sionului – cei izbăviți. Iată ce va face râvna#2Împ. 19:31. Cap. 9:7 Domnului Oștirilor. 33De aceea așa vorbește Domnul despre împăratul Asiriei: «El nu va intra în cetatea aceasta, nu va arunca săgeți în ea, nu-i va sta înainte cu scuturi și nu va ridica întărituri de șanțuri împotriva ei, 34ci se va întoarce pe drumul pe care a venit și nu va intra în cetatea aceasta», zice Domnul, 35«căci Eu voi ocroti#2Împ. 20:6. Cap. 38:6 cetatea aceasta ca s-o scap, din pricina Mea și din pricina robului Meu David.»” 36Îngerul#2Împ. 19:35. Domnului a ieșit și a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci și cinci de mii de oameni. Și când s-au sculat dimineața, iată că toți aceștia erau niște trupuri moarte. 37Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, și-a ridicat tabăra, a plecat și s-a întors și a rămas la Ninive. 38Și pe când stătea cu fața la pământ, rugându-se în casa lui Nisroc, dumnezeul său, fiii săi Adramalec și Șarețer l-au lovit cu sabia și au fugit în țara Ararat. Și în locul lui a domnit fiul său Esar-Hadon.
Currently Selected:
Isaia 37: EDC100
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2023
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2023