YouVersion Logo
Search Icon

Efeseni 5

5
1De aceea fiți urmași ai lui Dumnezeu, precum copii iubiți.
2Și umblați în dragoste, precum și Cristos ne-a iubit și s-a dat pe sine însuși ofrandă pentru noi și sacrificiu lui Dumnezeu pentru aromă bine mirositoare.
3Dar curvia și toată necurăția sau lăcomia să nu le lăsați niciodată să fie numite între voi, precum se cuvine sfinților;
4Nici murdărie, nici vorbire proastă, nici glumă vulgară, care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă aducerea de mulțumiri.
5Fiindcă știți aceasta, că niciun curvar, sau spurcat, sau lacom, care este idolatru, nu are moștenire în împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu.
6Nu lăsați pe nimeni să vă înșele prin cuvinte deșarte, fiindcă din cauza acestora vine furia lui Dumnezeu peste copiii neascultării.
7De aceea nu fiți părtași cu ei.
8Fiindcă odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul; umblați precum copii ai luminii;
9(Fiindcă rodul Duhului este în toată bunătatea și în dreptate și în adevăr),
10Încercând ce este plăcut Domnului.
11Și să nu aveți părtășie cu faptele neroditoare ale întunericului; ci, mai degrabă, mustrați-le.
12Fiindcă este rușine și numai a vorbi despre cele făcute de ei în taină.
13Dar toate cele mustrate sunt arătate de lumină; fiindcă cea care arată totul pe față, este lumina.
14De aceea el spune: Trezește-te, tu, care dormi, și scoală-te dintre morți și Cristos îți va da lumină.
15Vedeți dar, să umblați cu chibzuință, nu precum cei proști, ci precum cei înțelepți,
16Răscumpărând timpul, pentru că zilele sunt rele.
17Din această cauză nu fiți fără minte, ci înțelegeți care este voia Domnului.
18Și nu vă îmbătați cu vin, în care este destrăbălare; dimpotrivă, fiți umpluți cu Duhul,
19Vorbind vouă înșivă în psalmi și imnuri și cântări spirituale; cântând și cântând în inima voastră Domnului,
20Mulțumind totdeauna pentru toate Dumnezeului și Tatălui, în numele Domnului nostru Isus Cristos,
21Supunându-vă unii altora în teama de Dumnezeu.
22Soțiilor, supuneți-vă soților voștri ca Domnului;
23Pentru că soțul este capul soției, precum și Cristos este capul bisericii și el este salvatorul trupului.
24De aceea, precum biserica este supusă lui Cristos, tot așa și soțiile să se supună propriilor soți în totul.
25Soților, iubiți-vă soțiile, precum și Cristos a iubit biserica și s-a dat pe sine însuși pentru ea,
26Ca să o sfințească și să o curețe cu spălarea apei prin cuvânt,
27Ca să își prezinte lui însuși o biserică glorioasă, neavând pată, sau zbârcitură, sau ceva de felul acesta, ci ca să fie sfântă și fără cusur.
28Așa sunt datori soții să își iubească soțiile, ca pe propriile lor trupuri. Cel ce își iubește soția, se iubește pe sine însuși.
29Fiindcă nimeni nu și-a urât vreodată propria lui carne, ci o hrănește și o îngrijește, precum și Domnul face bisericii;
30Pentru că suntem membre ale trupului său, din carnea sa și din oasele sale.
31Din această cauză va lăsa un om pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de soția lui, și cei doi vor fi un singur trup.
32Acesta este un mare mister; dar eu vorbesc referitor la Cristos și la biserică.
33Totuși, fiecare dintre voi în parte, astfel să își iubească soția ca pe sine însuși; și soția să se teamă cu respect de soț.

Currently Selected:

Efeseni 5: BTF2015

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in