YouVersion Logo
Search Icon

Exodul 24

24
1Și i-a spus lui Moise: Urcă la DOMNUL, tu și Aaron, Nadab și Abihu și șaptezeci dintre bătrânii lui Israel; și închinați-vă de departe.
2Și Moise singur să se apropie de DOMNUL; dar ei să nu se apropie; nici poporul să nu se urce cu el.
3Și Moise a venit și a spus poporului toate cuvintele DOMNULUI și toate judecățile; și tot poporul a răspuns cu o singură voce și a zis: Vom face toate cuvintele pe care DOMNUL le-a spus.
4Și Moise a scris toate cuvintele DOMNULUI și s-a sculat devreme dimineața și a zidit un altar sub deal, și douăsprezece stâlpi, conform celor douăsprezece triburi ale lui Israel.
5Și el a trimis bărbați tineri dintre copiii lui Israel, care au oferit ofrande arse și au sacrificat DOMNULUI ofrande de pace cu boi.
6Și Moise a luat jumătate din sânge și l-a pus în vase; și jumătate din sânge l-a stropit pe altar.
7Și a luat cartea legământului și a citit în auzul poporului, iar ei au spus: Vom face tot ceea ce DOMNUL a spus și vom asculta de el.
8Și Moise a luat sângele și l-a stropit peste popor și a spus: Iată, sângele legământului, pe care DOMNUL l-a făcut cu voi, referitor la aceste cuvinte.
9Atunci Moise și Aaron, Nadab și Abihu și șaptezeci dintre bătrânii lui Israel au urcat,
10Și au văzut pe Dumnezeul lui Israel; și era sub picioarele lui ca o lucrare pavată din safir, precum este trupul cerului în claritatea sa.
11Și peste nobilii copiilor lui Israel el nu și-a pus mâna; ei de asemenea au văzut pe Dumnezeu și au mâncat și au băut.
12Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Urcă la mine, pe munte, și fii acolo și îți voi da table de piatră și o lege și porunci pe care le-am scris; ca să îi înveți.
13Și Moise s-a ridicat și servitorul său Iosua; și Moise a urcat pe muntele lui Dumnezeu.
14Și a spus bătrânilor: Rămâneți aici pentru noi, până ce ne întoarcem la voi; și, iată, Aaron și Hur sunt cu voi; dacă vreun bărbat va avea anumite chestiuni de făcut, să vină la ei.
15Și Moise a urcat pe munte și un nor a acoperit muntele.
16Și gloria DOMNULUI a locuit peste muntele Sinai și norul l-a acoperit șase zile; și în a șaptea zi, el l-a chemat pe Moise din mijlocul norului.
17Și vederea gloriei DOMNULUI era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui înaintea ochilor copiilor lui Israel.
18Și Moise a intrat în mijlocul norului și s-a urcat pe munte; și Moise a fost pe munte patruzeci de zile și patruzeci de nopți.

Currently Selected:

Exodul 24: BTF2015

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in