Psalmii 116
116
1Iubesc pe DOMNUL, pentru că a auzit vocea mea și cererile mele.
2Pentru că și-a aplecat urechea spre mine, de aceea îl voi chema cât timp voi trăi.
3Întristările morții m-au încercuit și durerile iadului m-au prins, am găsit tulburare și întristare.
4Atunci am chemat numele DOMNULUI; DOAMNE, te implor, eliberează sufletul meu.
5Cu har este DOMNUL și drept; da, Dumnezeul nostru este milostiv.
6DOMNUL păstrează pe cel simplu; am fost înjosit și el m-a ajutat.
7Întoarce-te la odihna ta, suflete al meu, căci DOMNUL ți-a făcut mult bine.
8Căci mi-ai eliberat sufletul de moarte, ochii mei de lacrimi și picioarele mele de cădere.
9Voi umbla înaintea DOMNULUI în țara celor vii.
10Am crezut, de aceea am vorbit; am fost foarte nenorocit.
11Am spus în graba mea: Toți oamenii sunt mincinoși.
12Ce voi întoarce DOMNULUI pentru toate binefacerile lui către mine?
13Voi lua paharul salvării și voi chema numele DOMNULUI.
14Îmi voi îndeplini promisiunile față de DOMNUL, acum, în prezența întregului său popor.
15Prețioasă este în ochii DOMNULUI moartea sfinților săi.
16DOAMNE, cu adevărat eu sunt servitorul tău; eu sunt servitorul tău și fiul roabei tale; tu ai dezlegat legăturile mele.
17Ție îți voi aduce sacrificiul de mulțumire și voi chema numele DOMNULUI.
18Îmi voi îndeplini promisiunile față de DOMNUL, acum, în prezența întregului său popor,
19În curțile casei DOMNULUI, în mijlocul tău, Ierusalime. Lăudați pe Domnul.
Currently Selected:
Psalmii 116: BTF2015
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

: