YouVersion Logo
Search Icon

Psalmii 56

56
Mai marelui muzician, „Ionatelemrecokim”, Mictam al lui David, când filistenii l-au prins în Gat.
1Fii milostiv cu mine, Dumnezeule, căci omul m-ar înghiți; el mă oprimă, luptând zilnic.
2Dușmanii mei m-ar înghiți zilnic, căci mulți luptă împotriva mea, O cel Preaînalt.
3Când sunt înspăimântat, mă voi încrede în tine.
4În Dumnezeu voi lăuda cuvântul lui, în Dumnezeu mi-am pus încrederea; nu mă voi teme de ceea ce îmi poate face carnea.
5În fiecare zi ei denaturează cuvintele mele, toate gândurile lor sunt împotriva mea spre rău.
6Ei se adună, se ascund, îmi pândesc pașii, în timp ce îmi așteaptă sufletul.
7Vor scăpa ei prin nelegiuire? În mânia ta doboară poporul, Dumnezeule.
8Tu istorisești rătăcirile mele, pune lacrimile mele în burduful tău, nu sunt ele în cartea ta?
9Dușmanii mei se vor întoarce înapoi când strig către tine, aceasta știu; căci Dumnezeu este de partea mea.
10În Dumnezeu voi lăuda cuvântul lui, în DOMNUL voi lăuda cuvântul lui.
11În Dumnezeu mi-am pus încrederea, nu mă voi teme de ce îmi poate face omul.
12Jurămintele tale sunt asupra mea, Dumnezeule, îți voi întoarce laude.
13Fiindcă mi-ai salvat sufletul de la moarte, nu vei salva de la cădere picioarele mele ca să umblu înaintea lui Dumnezeu în lumina celor vii?

Currently Selected:

Psalmii 56: BTF2015

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in